Când spunem cărți de psihologia emoțiilor nu ne referim la cărți te teorie. Poți să afli multe explicații chiar și din cărțile de ficțiune ale romancierilor, nu numai din cele scrise de psihologi. Am selectat câteva cărți care au o scriitură foarte accesibilă.
Dacă ești interesat de cărți de psihologia emoțiilor, dar te temi ca limbajul în care sunt scrise să nu fie prea specializat, află că există și opere cu un limbaj extrem de accesibil. Ba chiar există romane care sunt extrem de utile în explicarea emoțiilor și a modului în care ele pot fi gestionate.
Înțelegerea emoțiilor începe cu înțelegerea anumitor mecanisme ale minții umane. Pornind de acolo, poți învăța să te exprimi și să acționezi într-un mod care îți poate face viața mai plăcută.
“Orice îi poate fi luat unui om, mai puțin un lucru: ultima dintre libertăţile omeneşti – aceea de a alege atitudinea în anumite circumstanţe, de a-şi alege propria cale”. Așa spune Viktor Frankl în Omul în căutarea sensului vieții, carte care s-a vândut în peste două milioane de exemplare și a intrat în categoria „celor mai influente zece cărți ale Americii“.
După trei ani petrecuţi ca deţinut în lagărele de la Auschwitz şi Dachau, Viktor E. Frankl este eliberat odată cu terminarea războiului, iar cartea lui este despre propria istorie – istoria unui om care, dintr-un număr printre alte numere, a redevenit o persoană.
Dar volumul nu este doar o mărturie a unui fost deţinut la Auschwitz, pentru că Frankl, intrat în lagăr ca medic, și-a dezvoltat viziunea psihoterapeutică în timpul petrecut în suferință. Tot acolo a dezvoltat ceea ce astăzi e cunoscut ca „logoterapie” sau analiză existenţială, care se bazează pe convingerea că forța motivatoare fundamentală a omului este căutarea sensului existenței.
Brené Brown este profesoară şi cercetătoare la Colegiul Postuniversitar de Asistenţă Socială de la Universitatea din Houston, Texas. Până aici, aparent nimic ieșit din comun. Dar Brown a studiat, în ultimii 13 ani, curajul, sentimentul valorii personale şi rușinea. De aici, au ieșit mai multe cărți de psihologia emoțiilor, iar una dintre ele este Curajul de a fi vulnerabil.
Structurată în șapte capitole, cartea explică modul în care vulnerabilitatea este nucleul emoțiilor dificile, cum ar fi frica, durerea și dezamăgirea, dar și locul de unde apar iubirea, sentimentul apartenenței, bucuria și empatia. În paralel cu vulnerabilitatea, Brown vorbește și despre curaj, acesta însemnând să poți să spui povestea a ceea ce ești cu inima deschisă.
Esther Perel este o cunoscută terapeută care a explorat tensiunile care apar între nevoia de securitate (iubire, apartenență și apropiere) și nevoia de libertate (dorință erotică, aventură și distanță) în relațiile umane.
Regândirea infidelității este o carte despre relații, sexualitate, căsătorie, adulter și divorț. Toate acestea, pornind de la ideea de infidelitate. Ce este infidelitatea, când și de ce apare ea? Cartea nu conţine reţete miraculoase pentru cupluri care se confruntă cu adulterul, ci teme de reflecţie pentru orice cuplu care vrea să înțeleagă cum apar probemele și cum să le depășească.
“Într-o relaţie, trădarea ia multe forme: desconsiderare, neglijare, violenţă, indiferenţă. Trădarea sexuală este doar un mod de a-ţi răni partenerul, iar de multe ori, victima unei trădări nu este victimă în căsnicie. Idilele sunt mai puţin legate de sex şi mai mult de dorinţă: dorinţa de atenţie, de a te simţi special, de a te simţi important. Structura unei aventuri este faptul că nu poţi avea nicicând iubitul acela, iar asta ţine dorinţa vie. Ăsta e un mecanism al dorinţei, deoarece incompletitudinea, ambiguitatea te fac să doreşti ceea ce nu poţi să ai. Suntem ispitiţi de puterea fructului oprit”, spune Esther Perel în cartea sa.
O altă carte a lui Esther Perel pe care ar fi bine să o citești este Inteligenţa erotică. Reconcilierea vieţii erotice cu viaţa de familie. Volumul a devenit bestseller după ce a fost tradus în 24 de limbi.
Psihanalistul American Irvin D. Yalom a scris mai multe cărți despre experiențele din cabinetul de terapie, îmbinând poveștile pacienților săi cu ficțiunea. Însă Minciuni pe canapea este literatură pură, deși, în mod evident, tema este tot una psihologică.
Întrebarea de la care pornește romanul este dacă îşi poate pierde un psihiatru minţile. Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor?
Ernest Lash e un tânăr psihanalist care optează, în timpul ședințelor de terapie, la metode experimentale, în ciuda sfaturilor mentorului său. Dar pacienta pe care Ernest decide să aplice aceste metode este fosta soție a unui alt pacient. Deși Ernest alege întâmplător această pacientă, fără să știe cine e, ea nu se află întâmplător în cabinetul lui de terapie, ci pentru că vrea să se răzbune pe medicul care, crede ea, l-a împins pe soțul ei la divorț.
Experimentul doctorului Lash presupune maximă sinceritate în relația cu pacientul, lucru ce devine din ce în ce mai dificil în fața unei femei atrăgătoare care duce ședintele de terapie într-o direcție erotică. Pe un alt plan, Marshal Streider, mentorul și supervizorul lui Ernest Lash, duce și el o luptă între etica profesională și propria-i lăcomie.
Romanul promite să ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepție, în fața singurătății și a nevoii de iubire, dar și a dorinței de a avea cât mai mulți bani. Minciuni pe canapea are personaje bine conturate, puternice, fiind una dintre puținele cărți de psihologia emoțiilor scrise într-un limbaj extrem de accesibil de către un specialist.
Mănâncă, roagă-te, iubește a emoționat o lume întreagă și a contribuit la schimbarea a numeroase vieți, prin faptul că a inspirat și a dat putere multor cititori să pornească în descoperirea celor mai bune părți din ei înșiși.
La cei 30 de ani, Elizabeth Gilbert avea tot ce se presupune că o femeie și-ar dori să aibă: un soț, o casă și o carieră de succes. Dar, în loc să se simtă fericită și împlinită, era dominată de frică și confuzie. Romanul este despre cum această femeie a lăsat totul în urmă, tot acest succes de fațadă, și a plecat în lume, ca să exploreze trei aspecte diferite ale firii ei: plăcerea gastronomică – în Italia, devotamentul și căutarea spirituală – în India, iar în insula Bali – echilibrul dintre bucuria lumească și transcendența divină, dintre trup și suflet.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.