Când nu mai știi ce trebuie să citești, adică ce cărți de referință să îți treci pe lista de lecturi obligatorii, întoarce-te către scriitorii de Nobel. În felul acesta, știi că mergi la sigur cu alegerile.

Uneori nu știi ce să mai citești. Cauți recomandări pe Internet, printre prieteni sau intri la întâmplare într-un magazin de cărți. Dar, dacă vrei o lectură de referință și nu știi ce trebuie să citești în acest sens, una dintre cele mai singure metode este să alegi opere ale câștigătorilor de Nobel pentru Literatură. Ca să îți fie mai ușor, am făcut o listă cu ultimii zece laureați și am selectat și câte o carte de-a lor. Lectură plăcută!

Ce să citești de la câștigătorii Nobelului pentru Literatură din ultimii 10 ani

2019: Peter Handke

“Pentru o operă influentă, care, cu ingeniozitate lingvistică, a explorat periferia și specificitatea experienței umane”, astfel a motivat Academia Suedeză alegerea autorului austriac Peter Handke pentru Nobelul pentru Literatură anul acesta.

În limba română, puteți citi Într-o noapte întunecată ies din casa mea liniștită, despre un farmacist dintr-un orășel din Austria, căruia îi plac ciupercile sălbatice halucinogene și care pornește într-o lungă călătorie cu mașina, alături de doi companioni accidentali: un poet care nu mai scrie și un fost campion olimpic la schi.

2018: Olga Tokarczuk

Academia Suedeză nu a acordat Premiul Nobel pentru Literatură anul trecut, așa că disctincția a fost acordată anul acesta și pentru 2018. Autoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost laureată, “pentru o imaginație narativă, care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă trecerea granițelor drept formă de viață”.

Cel mai cunoscut roman al său, Rătăcitorii, a câștigat Premiului Nike, care este cea mai prestigioasă recompensă literară din Polonia. Romanul este compus din mai multe note de călătorie, întrerupte de tot felul de note care, aparent, nu au vreo legătură cu subiectul. Totuși, firul narativ te plimbă de la un anatomist olandez din secolul al XII-lea care descoperă tendonul lui Ahile secţionîndu-şi propriul picior amputat la o femeie care trebuie să se întoarcă în Polonia natală ca să-şi otrăvească iubitul din adolescenţă și multe alte personaje și întâmplări. Toate sunt legate unele de altele și vorbesc, într-un mod oarecum bizar, despre ce înseamnă viața nomadă, ce înseamnă un trup în continuă mişcare atât în spaţiu, cât şi în timp.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2017: Kazuo Ishiguro

Kazuo Ishiguro “care, pentru romanele sale de mare forţă emoţională, dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea” a primit Nobelul pentru Literatură în 2017.

Chiar dacă Rămășițele zilei este cel mai cunoscut roman al său, noi îți recomandăm cu prioritate Să nu mă părăsești. Romanul a fost nominalizat la Booker Prize, National Book Critic Circle Award și Arthur C. Clarke Award.

Dacă nu ar ști cum și pentru ce au fost aduși pe lume, Kathy, Ruth și Tommy ar fi ca niște tineri oarecare, preocupați de poezie, filme, cărți, iubire și sex. Niște tineri atenți în mod special la sănătatea lor, niște tineri care trăiesc într-o școală și pe care nu-i vizitează niciun părinte. Dar care e rostul pentru care niște ființe clonate pentru a dona organe, a căror existență este limitată și dependentă de un număr de “donări”, care este, așadar, rostul ca aceste ființe să se îndrăgostească, să le placă muzica, să călătorească sau să întâlnească oameni?

Romanul lui Ishiguro este o distopie extrem de emoționantă și tensionată. După ce o vei citi, e aproape imposibil să nu te întrebi cât de aproape suntem de acest punct al evoluției umane.

2016: Bob Dylan

În 2016, Academia Suedeză a decis să-i ofere Nobelul pentru Literatură lui Bob Dylan, motivând astfel: “pentru crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”. După ce, inițial, muzicianul nu a avut vreo reacție legată de decernarea acestui premiu, în cele din urmă Bob Dylan a decis să accepte distincția.

Prima parte a memoriilor sale, Cronica vieții mele. Volumul 1, acoperă sosirea lui Bob Dylan la New York și procesul prin care a trecut până la lansarea albumului de debut. Deși ignoră o bună parte din perioada lui de glorie, autobiografia este o lectură plăcută, prin care ți se împărtășesc destul de multe dintre secretele unuia dintre cei mai importanți muzicieni ai tuturor timpurilor.

2015: Svetlana Alexievici

“Pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinței și curajului” – aceasta a fost motivația dată de Academie atunci când a decis acordarea, în 2015, a Nobelului pentru Literatură Svetlanei Alexievici.

În cartea Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor, Svetlana Aleksievici a cules din Bielorusia foarte multe impresii personale asupra accidentului din 1986, care a devastat această țară și pe locuitorii ei. Volumul nu este unul de ficțiune, ci o colecție de istorii orale care ne arată cât de tulburătoare a fost tragedia umană din acele zile de la Cernobîl.

2014: Patrick Modiano

Patrick Modiano a luat Nobelul pentru Literatură “pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înțeles destine umane și a dezvăluit universul țărilor aflate sub ocupație”.

În cafeneaua tinereții pierdute, Patrick Modiano pune cap la cap fragmente care aparțin mai multor naratori. Patru voci construiesc imaginea lui Jacqueline Delanque, cunoscută drept Louki în cercul de artiști cu care-și petrecea timpul în cafeneaua Condé. Un elev, detectivul angajat de soțul lui Louki, Roland, un bărbat pe care Louki îl întâlnește la niște ședințe ezoterice și Louki însăși sunt cele patru personaje-narator de care Modiano se folosește în romanul său.

O carte care respiră parfumul boemilor ani ’60 din Paris, cu bistro-uri și cafenele unde se petrec întâlnirile artiştilor și unde timpul stă pe loc, lăsând loc numai visării.

2013: Alice Munro

“Un maestru al prozei scurte contemporane”, Alice Munro a primit premiul în 2013.

Cartea Prea multă fericire înseamnă 10 povestiri despre personaje care au parte de tot felul de pierderi și dezamăgiri, dar care merg mai departe în viață, conștiente fiind că, totuși, fericirea există undeva, fie că a rămas în trecut, că ar fi putut fi trăită sau că le așteaptă undeva pe drum.

Dimensiuni este povestea unei femei al cărei soț se află în închisoare pentru că şi-a ucis copiii, Unele femei e despre o fetiță de 13 ani angajată să îngrijească un bolnav de leucemie, iar Chipul e despre o fată care se mutilează pentru a arăta ca prietenul ei cel mai bun din copilărie.

Alice Munro a adunat, în acest volum, întâmplări de impact scrise scurt și simplu. Nici nu poți scrie altfel, când vrei să condensezi în 20-30 de pagini povești care au loc în câteva zeci de ani.

2012: Mo Yan

Mo Yan, „cu un realism halucinant în care îmbună poveștile populare cu istoria și contemporanul”, este cel ales de Academia Suedeză în 2012.

„Oboseala de viață, oboseala de moarte/Din lăcomie și dorințe se iscă. împuținând dorințele, fără făptuire,/Trupul și inima în largul lor au să fie”, astfel spune Buddha în romanul Obosit de viață, obosit de moarte al lui Mo Yan.

Este povestea lui Ximen Nao, împușcat pentru ca a refuzat să se alăture Partidului Comunist. Dar povestea nu se oprește odată cu moartea personajului principal. După ce ajunge în iad, Ximen Nao obține promisiunea de a reveni pe pământ pentru a găsi răspunsuri la întrebarile sale. La 1 ianuarie 1950, Ximen Nao se naște pășește din nou pe pământ, dar nu ca om, ci ca măgar în curtea familiei sale. După viața de măgar trece prin cea de vită de povară, câine, maimuță și tot așa, după legile buddhiste, pentru a avea, în cele din urmă, șansa de a renaște ca om.

2011: Tomas Tranströmer

Tomas Tranströmer a fost recompensat cu Nobelul pentru Literatură “pentru că, prin imaginile sale condensate și translucide ne oferă o perspectivă proaspătă asupra realității”.

Tomas Tranströmer a fost traducător și psiholog suedez, dar și unul dintre cei mai traduși poeți suedezi, opera sa fiind tradusă în aproximativ 50 de limbi.

Taina cea mare este un volum alcătuit din cinci poeme scurte plus 45 de poeme haiku.

“Oameni păsări.

Înflorea merii.

Taina cea mare.”

2010: Mario Vargas Llosa

Lui Mario Vargas Llosa i-a fost decernat Nobelul „pentru cartografierea structurilor puterii, pentru descrierile sale pătrunzătoare, care vorbesc despre rezistența individuală, revoltă și și eșec”.

Romanul Războiul sfârșitului lumii are la baza un eveniment real din istoria Braziliei – sfârșitul secolului al XIX-lea. În Canudos, un ținut sărac din nord-estul țării, izbucnește o revoltă sângeroasă a unei secte milenariste conduse de Antonio Sfatuitorul. În acest conflict civil au murit aproape 20.000 de oameni.

Doctrina lui Antonio Sfătuitorul este ultra-ortodoxă, iar el vorbeşte adepților lui despre iubire, pace, penitenţă, dar şi despre judecată, rai şi iad. Pentru cei care îl urmează, republica se transformă într-un fel de Antihrist, iar conflictul capătă proporţii apocaliptice.

Romanul lui Mario Vargas Llosa începe astfel:

Omul era înalt şi atât de slab încât părea mereu văzut din profil. Avea pielea smeadă, oasele proeminente, iar ochii îi ardeau cu foc nestins. Purta sandale de păstor şi tunica vineţie îi cădea pe trup ca veşmîntul acelor misionari care, din când în când, vizitau satele din sertón – numele vastelor podişuri înalte din Nord — botezând copii cu nemiluita şi cununând perechi de concubini. Era cu neputinţă să-i afli vârsta, obârşia, istoria, dar avea ceva pe faţa lui liniştită, în obiceiurile-i frugale, în neclintita lui seriozitate, ceva ce îi atrăgea pe oameni încă înainte ca el să le dea sfaturi.

Dacă vrei să vezi și alte începuturi de cărți, intră AICI.