Există cărți pe care merită să le recitim sau e mai bine să trecem iar și iar la o nouă carte, pentru că sunt atât de multe volume bune? De câte ori poți reciti o carte fără să existe riscul să te plictisești de ea?

“Cum se numește cartea e care ai citit-o de cele mai multe ori? De câte ori?” – acestea sunt întrebările pe care le-am adresat celor care fac parte din Grupul Printre Cărți și care au avut foarte multe răspunsuri.

Se spune că viața e prea scurtă ca să citești cărți proaste, așa că e mai bine să te oprești când simți că lectura nu se ridică la nivelul așteptărilor tale. Dar ce faci atunci când te afli în fața unei cărți care ți-a plăcut mult, foarte mult, enorm? O recitești sau consideri că e de ajuns să-i acorzi doar o scurtă perioadă din viața ta?

Există cărți pe care merită să le recitim o dată, de două ori sau – de ce nu? – ori de câte ori ni se face dor de starea pe care ne-au insuflat-o. Întrebarea noastră a generat aproape 90 de comentarii și a fost greu să selectăm doar cinci cărți pe care merită să le recitim. Criteriile de selecție au fost numărul mare de lecturi ale aceleiași cărți, dar și numărul cititorilor care apreciază aceeași carte sau același autor.

5 cărți pe care merită să le recitim

1. Winnetou, de Karl May

Trilogia Winnetou, a scriitorului german Karl May, a “câștigat” detașat bătălia pentru cea mai recitită carte, după ce Oana-Maria Uliu a mărturisit că a citit-o de 27 de ori!

“În mod amuzant – dat fiind că acum nu m-ar mai atrage atât de mult și am alte cărți pe care le apreciez enorm –, cartea pe care am citit-o de cele mai multe ori este Winnetou, de Karl May. Aveam opt ani când mi-a recomandat-o mama. Am devenit oarecum obsedată de cartea asta, am recitit-o până prin liceu de 25 de ori, știam unele fragmente pe de rost – iar ulterior am mai citit-o de două ori și ultima dată am realizat că nu mai e de mine pentru că nu o mai iau în serios”, spune Oana-Maria.

Winnetou este căpetenia apașilor Mescalero, iar aventurile lui sunt povestite de către Charlie, numit Old Shatterhand. Povestea începe de la conflictul dintre “față palidă” și “pieile roșii”, adică momentul în care Old Shatterhand este numit responsabil pentru construirea șinelor de tren de pe teritoriile indienilor. Albul are un parcurs inițiatic și devine frate de cruce al lui Winnetou, iar aventurilor lor prin Vestul Sălbatic sunt dominate de valori umane, dincolo de dorințele de răzbunare și dominare ale fiecărui trib în parte.

Totuși, în opinia Oanei-Maria, a reciti o carte de atât de multe ori are și dezavantaje. “Dacă pe vremuri mă identificam cu Old Shatterhand și trăiam aventurile acestuia din plin, în prezent le văd drept puerile și îmi pare rău că simțul critic dezvoltat între timp a spulberat farmecul unei cărți pe care am iubit-o atât de mult”, spune ea.

A reciti o carte nu este însă ceva negativ, ci dimpotrivă. Trebuie, însă, să nu exagerezi, pentru că orice exces este negativ.

2. Jane Eyre, de Charlotte Brontë

Alina Agavriloaie a citit romanul Jane Eyre, scris de Charlotte Brontë, de patru ori. Numărul nu este nici pe departe comparabil cu cel înregistrat de Winnetou, dar poate că este mai bine așa. Pe de altă parte, mulți sunt cei care au nominalizat Jane Eyre când au auzit întrebarea despre cărți pe care merită să le recitim.

Romanul începe cu Jane care se află în casa unei mătuși, dusă acolo de unchiul ei, pentru o viață mai bună decât în casa părinților ei săraci. Problemele încep să apară când unchiul ei moare, iar Jane trebuie să se descurce cu o viață deloc ușoară, după ce mătușa și cei trei copii ai ei încep să se poarte oribil. Nici la școala de fete unde e alungată Jane nu are o viață prea frumoasă, dar folosește timpul petrecut acolo pentru a învața, a citi și a picta. Curând, ajunge guvernantă în casa domnului Rochester, iar viața lui Jane se complică, iar tânăra cunoaște mai întâi fericirea, apoi tristețea.

Dacă nu recitești integral romanul, măcar unele pasaje merită recitite, pentru că sunt extrem de motivaționale: “Pot trăi singură, dacă demnitatea și împrejurările îmi cer s-o fac. Nu trebuie să-mi vând sufletul pentru a cumpăra fericire. Am o comoară interioară, cu care m-am născut, care poate să mă țină în viață când toate placerile din afară îmi sunt refuzate sau oferite la un preț pe care nu-l pot plăti”.

Jane Eyre e o carte emoționantă, romantică, duce de la furie și frustrare la nedumerire și calm. Romanul a fost ecranizat de mai multe ori, ultima dată în 2011, cu Mia Wasikowska și Michael Fassbender în rolurile principale.

3. Legiunea blestemaților, de Sven Hassel

Sorin Nicola a citit Legiunea blestemaților de cinci ori. Cum Sven Hassel, autorul acestui roman, a fost și soldat danez, înainte de a fi scriitor, el a creat romane pseudo-autobiografice, bazate pe experiența sa de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial. Hassel a început să scrie Legiunea blestemaților, care este primul său roman, într-un lagăr de prizonieri de război, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. De altfel, cartea este prima dintr-o serie de paisprezece romane scrise de Hassel despre Al Doilea Război Mondial.

Romanul începe cu arestarea lui Sven – protagonistul acuzat de dezertare din aramata Germaniei – și trimiterea lui într-un lagăr de concentrare nazistă. Însă, în 1941, nevoia werhmachtului de soldați e atât de mare, încât Sven și alții ca el sunt eliberați și trimiși într-un regiment penal de pe frontal rusesc. Aici, el și camarazii lui sunt considerați carne de tun în lupta împotriva implacabilei armate roșii. Sven nu e un soldat zelos. El urăște naziștii.

Aspectele terifiante ale războiului sunt descrise uneori cu un umor savuros, care dă o notă lejeră unei lecturi ce, altfel, ar fi putut fi prea apăsătoare. Mai mult decât o carte despre război, Legiunea blestemaților este o carte despre camaraderie și pierderea umanității.

4. Arta conversației, de Ileana Vulpescu

Ileana Pestrițu a citit de cinci ori Arta conversației, de Ileana Vulpescu. Mihaela Asandei a citit cartea de patru ori, iar Virginia Doina Oprea spune că a citit această carte ori de câte ori avea nevoie de o încurajare.

Doctorița Sânziana Hangan e o femeie de 40 de ani, divorţată şi cu două fete, pe care a reuşit să le crească singură. Ileana Vulpescu a vrut să contureze personalitatea unei femei puternice, explicând ce anume se află în spatele acestei puteri. Câte renunțări, dureri și neliniști ascund deciziile aparent de neclintit, duritatea, moralitatea.

O mare parte din roman este bazată pe monologul interior, mascat într-un dialog pe care Sânziana îl are cu tatăl celui de-al doilea copil al ei. În felul acesta, cititorul află, de fapt, cele mai multe detalii despre personalitatea ei. Multe dintre deciziile Sânzianei sunt discutabile, de la refuzul de a părăsi țara, la cât de moral este sau nu faptul că i-a ascuns bărbatului cu care a petrecut o noapte faptul că va avea un copil cu el. Multe din gândurile ei se învârt în jurul bărbaților pe care i-a iubit, într-un fel sau altul, din nevoia de a iubi fie și numai în gând. Fiica ei cea mare, Maria, are și ea un rol important în roman.

Unii cititori sunt de părere că personajul principal din Arta conversației suferă de un fel de pedantism, din cauza limbajului și a teoriilor prețioase despre viață. Însă, dacă o privești pe Sânziana cu toleranță, în spatele acestei femei puternice, se află un destin chinuit de ideea de perfecțiune și de incapacitatea de a lua decizii bune pentru sine.

5. Bună seara, Melania!, de Rodica Ojog-Brașoveanu

Angel Ciprian Vasiliev și Diana Șerban spun că au recitit de multe ori cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu din seria romanelor polițiste în care Melania Lupu este personaj principal.

Cianură pentru un surâs și Bună seara, Melania! sunt primele cărți din seria de șapte romane în care Melania este personajul care, deși încalcă în mod repetat legea, e atât de carismatic și de inteligent încât cititorul nu-i poate rezista.

În Bună seara, Melania!, ea este o doamnă venerabilă de 62 de ani, mare amatoare de obiecte de artă și iubitoare de frumos. Melania ar putea la fel de bine să fie polițist, cum ar putea să fie și o escroacă. Și a făcut de multă vreme alegerea către stilul de viață mai plin de aventură. Singura calitate cu adevărat valoroasă într-o astfel de “meserie” este capacitatea de a observa natura umană. Iar Melania o are din plin și se folosește de ea cu măiestrie. Un alt avantaj este vârsta, datorită căreia se poate ascunde rămânând mereu la vedere, pentru că ceilalți își fac singuri un deserviciu prin faptul că subapreciază bătrânii. În acest roman, ea își propune cu tot dinadinsul să pună mâna pe un tablou de Goya. Melania îi dă mult de furcă maiorului Cristescu, dar relația dintre cei doi este una de o simpatică adversitate. Însă Melania nu poate sta locului și, orice-ar face, ajunge iar în atenția maiorului.

Romanul este unul dinamic, uneori tensionat, dar și plin de savoare. Ca o cireașă pe tort, totul se întâmplă într-un București pitoresc, pe care mulți dintre noi nu l-am cunoscut.