Toate deciziile pe care le luăm stau sub presiunea timpului. El ne conduce viețile. De fapt, ce ne frământă mai mult? Timpul în sine sau frica legată de felul cum îl trăim? Am selectat cinci citate despre timp din scrisorile lui Seneca către Lucilius, citate care sunt și astăzi la fel de actuale ca în urmă cu 2.000 de ani.   

Lucius Annaeus Seneca, cunoscut mai simplu drept Seneca, a trăit în perioada 4 î.Hr. – 65 d.Hr) și a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. Mătușa din partea mamei îl ia pe Seneca, în perioada 17-31 d.Hr, în Egipt, la Alexandria, urmând ca tânărul să fie tratat pentru tulburările de respirație de care suferea. Tot aici, Seneca s-a apropiat foarte mult de științe și filosofie.

În Scrisori către Lucilius, Seneca îi împărtășește prietenului său învățături pe teme diferite, de la învățătură la prietenie, de la moarte la timp și libertate. Am constatat că există pasaje întregi din corespondența celor doi prieteni de acum 2.000 de ani care sunt surprinzător de actuale în zilele noastre. Prin urmare, am făcut o selecție cu citate despre timp din scrisorile adresate de Seneca lui Lucilius.

5 citate despre timp de la Seneca

Nimic nu ne aparține, doar timpul este al nostru

Cel mai rușinos este să pierzi timpul din nebăgare de seamă. Gândește-te bine: mare parte din viața noastră se scurge făcând rău; cea mai mare parte, nefăcând nimic; toată viața, făcând altceva decât ar trebui. (…) Atunci, iubitul meu Lucilius, fă tocmai ce-mi scrii că faci: cuprinde pe deplin fiecare ceas; vei fi mai puțin la cheremul viitorului dacă te vei înstăpâni pe prezent. De la o clipă la alta, viața se trece. Nimic nu ne aparține, Lucilius, doar timpul este al nostru.

Viața este atât de scurtă, iar noi o facem și mai scurtă cu nestatornicia noastră

Sănătos este să nu avem de-a face cu cei ce nu ne sunt asemănători și care au așteptări diferite. (…) Face un rău mare chiar și cel ce provoacă o întârziere, mai ales pentru că viața este atât de scurtă, iar noi o facem și mai scurtă cu nestatornicia noastră, luând-o mereu de la capăt ba într-un fel, ba într-altul: o facem fărâmițe și o risipim. Grăbește-te, așadar, preaiubitul meu Lucilius, și gândește-te cât de repede ai putea merge dacă dușmanul ți-ar sufla în ceafă, dacă te-ai teme că te ajunge din spate cavaleria aflată pe urmele fugarilor. Chiar asta se întâmplă: te urmăresc; grăbește pasul și fugi, pune-te la adăpost și gândește-te cât e de bine să-ți împlinești viața mai înainte de a te ajunge din urmă moartea și să aștepți mai apoi senin, cât timp ți-a mai rămas, fără să ceri nimic pentru tine, stăpân pe o existență fericită, care nu devine mai fericită, dar durează mai mult.

Să facem așa încât viața noastră să nu valoreze prin cantitate, ci prin calitate

Viața este lungă dacă e plină și devine astfel atunci când și-a încredințat sieși binele său și s-a luat în stăpânire. La ce-i folosesc ăluia cei optzeci de ani petrecuți în lâncezeală? El nu a trăit, ci a întârziat prin viață; nu a murit târziu, ci a murit vreme îndelungată. (…) Te conjur, Lucilius, să facem așa încât viața noastră, ca toate cele ce sunt de preț, să nu valoreze prin cantitate, ci prin calitate; să ne folosim de măsura faptelor, nu a timpului.

Nu suntem recunoscători pentru bunurile primite pentru că ne punem speranța în viitor

Nu suntem recunoscători pentru bunurile primite pentru că ne punem speranța în viitor, de parcă viitorul, de îndată ce sosește, nu s-ar transforma grabnic în trecut. Cel ce se bucură numai de prezent restrânge la foarte puțin darurile vieții: trecutul și viitorul sunt izvor de plăcere, unul prin așteptarea sa, celălalt, prin amintirea sa: cel dintâi este însă nesigur și se poate chiar să nu se împlinească, în vreme ce al doilea nu mai poate să înceteze să fi existat.

Cel care nu este în stare să trăiască în prezent stă suspendat în viitor

Nu este nimic mai trist decât să te întrebi ce sfârșit vor avea fapte din viitor; dacă cineva își face griji pentru cât anume i-a mai rămas de trăit, ori în ce chip, este tulburat de o teamă ce nu are leac. Cum să scăpăm de această neliniște? Într-un singur fel: viața noastră nu trebuie să se întindă spre viitor, se cuvine să se adune în sine; cel care nu este în stare să trăiască în prezent stă suspendat în viitor. (…) Vrei să știi ce anume îi face pe oameni lacomi de viitor? Faptul că niciunul nu-și aparține sieși.

Dacă vrei, poți verifica rafturile pe care avem cărți de filosofie.