Motivele pentru care un scriitor alege să publice sub pseudonim sunt diverse. Dar, când niște autori celebri dezvăluie care au fost pseudonimele lor literare din tinerețe, e cu atât mai interesant.
Să folosești sau nu un pseudonim e o alegere personală a oricărui scriitor. Mulți dintre cei mai celebri autori au stat, la un moment dat, în spatele unor nume fictive, iar unii dintre ei nu și-au folosit vreodată numele reale atunci când au semnat cărți. Este cazul lui Lewis Carroll, care s-a născut cu numele Charles Lutwidge Dodgson, sau al lui Mark Twain, care se numea, în realitate, Samuel Langhorne Clemens.
Despre numele real al celei care semnează Elena Ferrante nu se știe nici acum cu certitudine care ar fi, deși se vehiculează numele traducătoarei și scriitoarei Anita Raja.
Dar unele pseudonime devin și mai interesante atunci când un autor consacrat decide să treacă în fața reflectoarelor și cu opere pe care, în trecut, le-au semnat cu alte nume, notează Thoughtco.com.
Faimoasa scritoare britanică de romane polițiste a semnat 66 de romane cu detectivi și peste 15 colecții de povestiri scurte sub propriul său nume – Agatha Christie –, dar a scris și șase romane de dragoste sub numele de Mary Westmacott, dar cu acestea n-a prea avut succes.
Când era tânăr, Benjamin Franklin a lucrat ca ucenic în tipografia din Boston a fratelui său mai mare, unde se publica ziarul The New-England Courant. Cum nu reușea să publice nimic din ceea ce scrisese, la vârsta de 16 ani a decis să creeze un personaj – o văduvă de vârstă mijlocie pe nume Silence Dogood, care a devenit, deci, pseudonimul său.
În 1722, o serie de scrisori „încântătoare” au fost livrate ziarului și au fost publicate la fiecare două săptămâni, spre amuzamentul cititorilor. Unii cititori chiar au trimis scrisori la adresa redacției, exprimându-și intențiile de a se căsători cu doamna Dogood, după ce au aflat că era văduvă.
În cele din urmă, fratele lui Benjamin Franklin a aflat adevărul despre cele paisprezece scrisori care fuseseră publicate și s-a înfuriat. Mai târziu, Benjamin și-a părăsit ucenicia fără permisiune și a plecat în Philadelphia.
Clive Staples Lewis, scriitorul operelor din seria Cronicile din Narnia și al cărților Cele patru iubiri, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr sau Creștinism, pur și simplu a publicat și sub un alt nume literar: Clive Hamilton. Astfel, a scris în studenție volumul de poeme numit Spirite înrobite.
Mai târziu, în 1961, la 63 de ani, a publicat Anatomia unei dureri, care aborda suferința sa după pierderea soției. Cartea a fost publicată inițial tot sub pseudonim, dar altul – N.W. Clerk, în speranța de a evita identificarea cărții cu numele C.S. Lewis.
Autorul și profesorul Isaac Asimov, cunoscut pentru operele sale SF și pentru cărțile de știință populare, a fost rugat să scrie, pe vremea când avea puțin peste 30 de ani, un roman de science fiction pentru tineri, care să servească ca bază pentru un serial de televiziune.
Pentru că s-a temut că seria Lucky Starr ar putea fi adaptată pentru televiziune într-un mod dezastruos, Asimov a decis să o publice sub pseudonimul Paul French. Planurile pentru televiziune au picat, dar el a continuat să scrie cărțile, ajungând să publice, în cele din urmă, șase romane în serie.
După ce că și-a redus numele la un set de inițiale ambiguu în ceea ce privește genul, Joanne Rowling a șocat recent lumea cititorilor când a dezvăluit că ea este vocea din spatele lui Robert Galbraith, autorul cărții Chemarea cucului.
Atunci când și-a dezvăluit identitatea, J.K. Rowling a declarat: „Speram să păstrez acest secret puțin mai mult timp, pentru că a fost o experiență atât de eliberatoare să fiu Robert Galbraith. A fost minunat să public fără așteptări și o adevărată plăcere să primesc feedback sub un nume diferit”.
La începutul carierei sale, autorul de ficțiune horror Stephen King era limitat de editorii săi la o carte pe an, ceea ce l-a determinat pe King să-și creeze un pseudonim ca să poată să scrie mai mult fără să suprasatureze brandul King.
A reușit să convingă editorul să tipărească romanele suplimentare sub pseudonimul Richard Bachman.
Celebrul autor American al Legendei călărețului fără cap, Washington Irving, a debutat în 1802, sub numele Jonathan Oldstyle. În 1809, a terminat o altă carte, o satiră politică și istorică, sub un alt pseudonim – Diedrich Knickerbocker.
Înainte de publicarea cărții (Istoria New York-ului), Irving a realizat ceea ce se cheamă marketing de gherilă. A publicat în ziarele din New York o serie de anunțuri despre persoane dispărute, căutând astfel informații despre Knickerbocker, un istoric olandez care dispăruse din hotelul său din New York. Ca parte a schemei, Irving a lansat și o notificare falsă de la așa-zisul proprietar al unui hotelul, spunând că, dacă domnul Knickerbocker nu se întoarce pentru a-și achita factura, va da publicității manuscrisul pe care Knickerbocker l-a lăsat în urmă. Desigur, manuscrisul a fost publicat și citit cu nerăbdare.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.