Multe secole la rând, cărțile au fost principala formă de informare și divertisment a oamenilor. Chiar și azi, cititori din toată lumea investesc nenumărate ore evadând în lumi noi și unice, pierzându-se pe sine în paginile cărților. Dar care sunt cele mai influente cărți? Cei de la Oedb.org, o bază de date educațională online, au făcut un astfel de clasament, iar noi am selectat câte două cărți din fiecare categorie.
Toate cărțile influențează cititorii în moduri diferite, dar istoria ne arătă că unele cărți ajung să influențeze grupuri mari de oameni, astfel încât produc schimbări pentru totdeauna. Aceste cărți pot împărtăși cunoștințe, inspirație și tot felul de descoperiri în diferite domenii, în timp ce ne învață, influențează și modifică modul în care gândim. Cele mai influente cărți din toate timpurile au ajutat omenirea să evolueze, într-un fel sau altul.
Cei de la Oedb.org, o bază de date educațională online, au scris despre cele mai influente cărți, împărțindu-le pe domenii, iar noi am selectat câte două din fiecare categorie: politică, literatură, societate, știință și religie.
1. Republica, de Platon
Scrisă în jur de anul 380 î.e.n., această lucrare a lui Platon, în care sunt descrise ideile lui Socrate despre dreptate, condiția, caracterul și sufletul omului, e considerată una dintre cele mai influente cărți scrise vreodată.
Republica observă dreptatea în individ și în politică și discută despre rolul filosofiei în societate. Multe dintre conceptele intelectuale cuprinse în Republica încă sunt discutate astăzi, dar textul este și un document istoric important care ne oferă un instantaneu asupra Greciei la momentul scrierii sale.
2. Despre libertate, de John Stuart Mill
Această lucrare filosofică scrisă de John Stuart Mill (1806-1873), filosof britanic al epocii victoriene și unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului XIX, este considerată un text de bază pentru gândirea politică liberală modernă.
Textul aplică utilitarismul etic societății și guvernării statului, susținând că se acordă mai multă importanță consecințelor acțiunilor, deoarece acestea se referă la interesele altora decât la propriile interese.
3. Divina comedie, de Dante Alighieri
Considerată una dintre cele mai importante piese ale literaturii mondiale, Divina Comedie este un poem epic în care se detaliază o călătorie prin tărâmurile vieții de apoi și, alegoric, descoperirea sufletului lui Dumnezeu.
Considerată mult timp a fi cea mai mare piesă a literaturii italiene, cartea lui Dante Alighieri (1265-1321) ne oferă, de asemenea, o viziune atentă asupra teologiei și filosofiei creștine medievale.
4. Opere complete, de William Shakespeare
William Shakespeare (1564-1616) este deseori considerat cel mai mare scriitor în limba engleză și cel mai mare dramaturg din toată istoria literaturii. Personajele, poveștile și limbajul său au pus stăpânire pe gândurile și emoțiile multor cititori de sute de ani și au contribuit în mare măsură la modelarea culturii moderne.
Operele complete ale lui Shakespeare au fost traduse în toate limbile importante și sunt încă savurate în întreaga lume.
5. Jurnalul Annei Frank, de Anne Frank
Această carte devenită emblematică este urmarea jurnalului propriu-zis ținut de Anne Frank (1929-1945), tânăra fiică a unei familii de evrei germani, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul neerlandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial.
Inocența tinere fete, atât de plină de speranțe și vise, este în contrast cu realitatea situației în care se află atât ea, cât și toți evreii. Cartea a devenit un simbol al impactului persecuției rasiale.
6. În apărarea drepturilor femeii, de Mary Wollstonecraft
Considerat primul mare tratat despre feminism, textul lui Mary Wollstonecraft (1759–1797), scriitoare, filosoafă și feministă, a fost scris ca răspuns dat celor care credeau că femeile nu trebuie educate.
Ea a susținut că femeile merită o educație proporțională cu poziția lor în societate, cea de educatoare și însoțitoare. Wollstonecraft a demonstrat că inegalitatea este greșită nu numai din punct de vedere moral și etic, ci este și iresponsabilă din punct de vedere economic și social.
7. Originea speciilor, de Charles Darwin
Această lucrare a lui Charles Darwin (1809-1882) a pus bazele teoriei evoluției. De la publicarea sa, teoriile și observațiile cărții sale au ajutat ca științele vieții să devină ceea ce sunt astăzi.
Adaptarea și modelul evolutiv al lui Darwin îi ajută în continuare pe oamenii de știință moderni, ducând la o mai bună înțelegere a tuturor speciilor Pământului, inclusiv a noastră.
8. Interpretarea viselor, de Sigmund Freud
Sigmund Freud (1856-1939) a inclus bazele teoriilor sale despre psihanaliză în această lucrare de reper, Interpretarea viselor, care încă este citită și studiată în întreaga lume.
În această lucrare, Freud a introdus conceptul de inconștient și a demonstrat modul în care teoriile sale sunt folosite pentru a interpreta visele. Lucrarea lui Freud a popularizat știința psihologiei și a contribuit la construirea fundației pe care se află acum discursul psihologic modern.
9. Biblia
Acest text a adus creștinismul în lume și a continuat să servească drept sursă de inspirație pentru milioane de oameni. Biblia este cea mai tradusă și cea mai des cumpărată carte din lume.
10. Coranul
Textul sacru al islamului, Coranul este considerat a fi ultimul cuvânt al lui Dumnezeu spus lui Mahomed prin îngerul Gabriel pe o perioadă de 23 de ani. Această carte este piatra de temelie a religiei islamice.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.