Cum te inspiri când nu știi ce romane să mai citești? Am ales trei autori născuți în septembrie și câte două cărți de-ale lor pe care credem că e bine să le treci pe listă.
Când nu știi ce să mai citești și ești în pană de idei, te poți inspira cercetând ce scriitori s-au născut în luna în care te afli. De exemplu, acum poți citi cărți de-ale unor autori născuți în septembrie. Am făcut și noi o selecție și i-am ales pe Tolstoi, Agatha Christie și Stephen King, pentru că au stiluri extrem de diferite, au trăit în perioade și culturi diferite.
Lev Tolstoi sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi (1828 – 1910) e unul dintre cei mai celebri autori ruși din istorie. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt Război și pace și Anna Karenina, care au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului la nivel mondial.
În Război și pace, Tolstoi folosește ca pretext istoriile a două familii importante, Bolkonski și Rostov, pentru a descrie o Rusie în prag de război cu Franța condusă de Napoleon Bonaparte. În 1805, încă mai existau prinți, prințese, doamne de onoare, baluri, mariaje aranjate, pasiuni mistuitoare și trădări. În acest roman se regăsesc poveștile a peste 500 de personaje, unele fictive, iar altele istorice, însă romanțate. Cartea este o descriere psihologică atât a indivizilor, cât și a epocii, și este considerată cel mai mare roman scris vreodată, remarcabil prin complexitate și unitate, un roman istorico-psihologic de trecut în palmares. Dacă nu ai citit-o încă, fă-o, e o carte potrivită acestui sezon.
Anna Karenina a fost publicată în foiletoane, în intervalul 1875-1877. Fermecătoarea și respectabila Anna Karenina era căsătorită, dar nu din dragoste, cu un bărbat din nobilime, mai mare decât ea cu 20 de ani, cu care avea și un copil. Îl întâlnește însă pe Vronski, de care se îndrăgostește. Între ei se leagă o relație puternică, iar Anna rămâne din nou însărcinată. Alege să-l urmeze pe bărbatul pe care-l iubește, lăsându-și în urmă copilul din relația legitimă, însă se întoarce după trei luni, sperând că va avea o viață relativ normală. Romanul este un clasic al literaturii universale și, dacă vrei să îl cunoști mai îndeaproape pe Tolstoi, ar trebui să îl citești.
Ai putea să mai citești și Sonata Kreutzer și Moartea lui Ivan Ilici, ambele fiind nuvele definitorii ale lui Tolstoi.
Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records drept cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. În cele mai multe din opere sale, autoarea de literatură polițistă i-a folosit, ca personaje principale, pe Hercule Poirot și Miss Jane Marple.
Asasinarea lui Roger Ackroyd (publicat în 1926) este considerat romanul cel mai bun al Agathei Christie, așa că ar fi bine să-l citești. Hercule Poirot, aflat la pensie, este solicitat de către Flora pentru aflarea adevăratului ucigaş al unchiului său. Întâmplările sunt relatate din punctul de vedere al lui doctor Sheppard, prieten al domnului Roger Ackroyd şi vecin al lui Hercule Poirot.
Tot urmărindu-l pe Hercule Poirot, în 1934 Agatha Christie publica romanul Crima din Orient Express, care înglobează toate trăsăturile genului polițist, cu intrigă, inteligență și umor. Când domnul Ratchett este ucis în mod inexplicabil în cușeta sa din trenul Orient Express, Poirot începe să-i cerceteze pe ceilalți 11 pasageri ai trenului.
În total, autoarea a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru.
Dacă Agatha Christie e recunoscută drept cea mai bună autoare de cărți polițiste, Stephen King excelează în literatura horror. În general, romanele lui King sunt construite de obicei în jurul unui protagonist care nu iese cu nimic în evidență, cum ar fi o familie de clasă mijlocie, un copil, un doctor, un profesor sau un scriitor. Până aici, nimic deosebit, numai că personajele sunt implicate apoi în evenimente supranaturale.
În Shining (Strălucirea), profesorul Jack Torrance își pierde locul de muncă din cauza alcoolismului, după care încearcă să-și refacă viața și acceptă un post de portar într-un hotel izolat din munți, care e închis în timpul iernii. Se mută în acest loc împreună cu soția și fiul lui, Danny, care e un “Shiner”, adică o ființă cu o energie psihică supranaturală, care îi dă puteri vizionare. Dar hotelul Overlook este posedat de o forță misterioasă, ceea ce complică lucrurile și mai mult.
În Cimitirul Animalelor, tânărul doctor Louis Creed se mută împreună cu familia într-un orăşel din statul Maine. Până aici, nimic neobișnuit. Doar că locuința lui are, în spate, un cimitir unde se înmormântau animale. Se împrietenește cu vecinul lui, Jud Crandall, îi devine prieten şi îi arată monumentele funerare din spatele casei. Bătrânul Jud știe tot felul de povestiri din trecut, despre oameni care și-au înviat fie animalele, fie oamenii apropiați, folosindu-se de puterile magice păstrate în pădure de către indienii Mic-Mac. Toate acestea au însă un preț.
Alți autori născuți în septembrie ale căror cărți merită citite sunt D.H. Lawrence (11 septembrie 1885), Michael Ondaatje (12 septembrie 1943), William Golding (19 septembrie 1911), F. Scott Fitzgerald (24 septembrie 1896) și William Faulkner (25 septembrie 1897).
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.