Avem multe poete, dar mai puține scriitoare românce s-au încumetat să scrie romane sau memorii. Dacă nu ai făcut-o până acum, e momentul să faci cunoștință cu câteva autoare din România, prin intermediul scrierilor lor.
De-a lungul istoriei, mai multe femei au scris sub pseudonim masculin, din diferite motive. Fie ca să-și facă loc într-un domeniu dominat de bărbați, fie ca să aibă libertatea de a scrie sub anonimat sau ca să încurajeze cititorii bărbați. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al lui George Eliot, care este pseudonimul lui Mary Anne Evans, despre care nu a auzit aproape nimeni. Au mai scris sub pseudonim Louisa May Alcott și J.K. Rowling, iar lista poate continua.
În anii mai recenți, autorii femei și-au făcut loc în literatură în multe țări, însă în România nici acum nu găsim multe nume feminine pe primele pagini ale cărților, cel puțin nu când vine vorba de romane. Când vine vorba despre poezie, multe sunt numele celor care și-au făcut și își fac simțită prezența. De la Magda Isanos și Nina Cassian la Ana Blandiana, Svetlana Cârstean sau Adela Greceanu. Lista poate fi destul de lungă, dar nici pe departe cât cea a autorilor bărbați. Și, dacă în poezie, literatura română scrisă de femei e mai generoasă, în ceea ce privește romanele lucrurile nu stau deloc așa. Puține scriitoare românce au scris proză de mari dimensiuni. Iată cu ce scriitoare românce credem noi că trebuie să faci cunoștință, dacă nu le-ai citit deja.
Cella Serghi a fost una dintre cele mai importante prozatoare ale literaturii interbelice din România. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, care este, de altfel, și cea mai cunoscută carte a sa.
În 1967 publică Cartea Mironei, volum care pornește de la dorința Mironei de a scrie un roman. Stilul este autobiografic, așa că avem impresia că Mirona este însăși Cella. Totuși, jurnalul intim al Cellei Serghi apare mai târziu, cu titlul Pe firul de păianjen al memoriei.
Revenind însă la Cartea Mironei, prin acest roman al Cellei Serghi cititorul va face cunoștință nu numai cu ambițiile literare ale unei tinere, ci și cu o epocă istorică tulburată de mari schimbări, cu Bucureștiul și Parisul zdruncinate de cel de-Al Doilea Război Mondial, cu o copilărie bizară și o poveste de iubire mistuitoare.
Aurora Liiceanu (77 de ani) nu este o romancieră. Dar este doctor în psihologie și autoare a multor lucrări în acest domeniu, aprofundând deseori relațiile de cuplu. Însă volumul Madlena este diferit de altele. Este o carte de auto-ficțiune, un roman în care recreează atmosfera minunatelor veri din anii ’70, pe care și le petrecea în Vama Veche, alături de prietena ei, sculptorița Pusi Cocea.
Cele două sunt complet diferite: una provine dintr-o familie aristocratică, cu o istorie tumultuoasă, cealaltă este fiica unui apreciat profesor de matematică. Una are ochi albaştri şi o siluetă voluptuoasă, cealaltă e micuţă şi delicată. Una îşi creşte cu detaşare cei trei copii mulatri, cealaltă e mereu îngrijorată pentru băieţelul ei blond. Prietenia care le leagă este însă una profundă și care va dura peste ani.
Nora Iuga (88 de ani, pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino) este, înainte de toate, poetă. Dacă ți-a ajuns pe la urechi vreo poezie de-a ei, nu ai cum să-i reziști. Însă Nora Iuga a scris și proză. Săpunul lui Leopold Bloom, Lebăda cu două intrări și Hai să furăm pepeni sunt trei dintre volumele ei de proză.
Însă ne vom opri puțin asupra altui roman, Sexagenara și tânărul, o carte plină de sensibilitate, senzualitate și un fel special de erotism. Pentru că, în paginile acestei cărți a Norei Iuga, nu se face sex decât în amintire. Romanul dezbracă de inhibiții vârsta a treia, a cărei criză e tratată cu sinceritate. Anna, pe care o ghicim a fi Nora însăși, își amintește și-i povestește unui tânăr venit în vizită tot felul de picanterii din tinerețea ei alături de prietena Terry.
Volumul este, de fapt, un monolog în fața acestui tânăr cu ochi verzi și care se dovedește a fi un bun ascultător, chiar și al gândurilor nerostite de Anna. “Confesiunile pot fi mai senzuale decât un act sexual. Ele îl trag cu forța pe cel căruia i te destăinui în intimitatea ta”.
Doina Ruști (62 de ani), profesor universitar și scenarist, a scris mai multe romane. Primul ei roman a apărut în 2004 (Omulețul roșu), dar până atunci s-a confruntat cu mai multe refuzuri din partea editurilor: “Era anul 1997, iar eu umblam prin București, cu Fantoma din moară, pe atunci în manuscris, încercând să înduplec vreun editor. (…) Într-o zi am intrat la Editura Coresi, undeva prin centru. Bineînțeles, nici de data aceasta n-a fost nevoie să scot din geantă manuscrisul Fantomei. Un roman românesc?! Nu cumpără nimeni literatură de-a noastră! – s-a strâmbat editoarea. Dacă ai fi avut ceva despre Eliade, atunci, da, aș fi publicat imediat. Orice. Așa s-a născut Dicționarul Eliade”, își amintește autoarea pe site-ul doinarusti.ro.
Dintre romanele sale, Lizoanca la 11 ani a fost tradus în Germania, Italia, în Spania, Ungaria și în Macedonia, având cronici pozitive. Romanul a fost scris după ce autoarea a citit un articol dintr-un ziar în care se povestea că o prostituată de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis.
Așadar, în roman, Lizoanca, în vârstă de 11 ani, ajunge în centrul atenției întregului sat după ce oamenii o consideră vinovată de răspândirea unei epidemii. După ce se află că fata are sifilis, Lizoanca este dusă la spital și pusă sub tratament. Iar acesta este abia începutul tuturor problemelor. Pentru că nu poți să nu te întrebi de ce dau toți vina pe Lizoanca, o fetiță minoră, fără să se întrebe cine sunt bărbații maturi care au profitat de ea? Printre ipocrizie, umilințe și tot felul de cruzimi, cele 13 povestiri care compun romanul duc spre un singur personaj, Moș Petrache Notaru, de 80 ani.
Romancieră, poetă, politiciană și memorialistă, Martha Bibescu s-a născut în România, dar a murit în Franța în 1973, la 87 de ani.
Papagalul verde, unul dintre romanele sale, e povestea unei fetițe care trăiește într-o casă lipsită de iubire și care se îndragostește pentru totdeauna de o pasăre – un papagal. Părinții ei sunt doi veri primari care nu au primit binecuvântarea familiei, ceea ce i-a făcut să părăsească Rusia şi să se stabilească în Franţa. Cea care spune povestea este fiica mai mare a acestei familii. Când ea avea numai doi ani, fratele ei, în vârstă de opt ani, moare. Părinții nu-și pot reveni după această pierdere, așa că iubirea devine un sentiment uitat în casa din Paris. Nevoia de afecțiune a fetei se deghizează în fascinaţie pentru frumuseţea unui papagal verde. Dar nici această dragoste a fetei nu se va împlini, iar ea va ajunge în Rusia, unde va descoperi povestea de dragoste dintre o stră-străbunică și fratele acesteia.
Publicat prima oară în anii 1923, în Franța, Papagalul verde a fost considerat un roman extrem de curajos pentru momentul la care a apărut, tocmai pentru că a abodat un subiect delicat ca incestul.
Despre Martha Bibescu, regina Maria a României spunea: „Era, precum toți din familia Lahovary, o adevarată enciclopedie. Foarte inteligentă, avea o memorie prodigioasă, căreia nu-i scăpa nimic. Lângă ea, aveam impresia că stau de vorbă cu cineva mult mai în vârstă decât mine. Nu era nimic naiv la această copilă cu ochi pătrunzători și cu spiritul mereu la pândă”.
Dar și regina Maria, născută Marie Alexandra Victoria în Anglia și decedată la 62 de ani la Sinaia, a scris. Soția regelui Ferdinand I al României și mama regelui Carol al II-lea a scris povești, basme, povestiri şi nuvele, a scris cărţi despre România, un jurnal de război în trei volume şi autobiografia Povestea vieţii mele. Chiar dacă nu este un roman, credem că opera nu trebuie ratată.
Cele trei volume din Povestea vieții mele au văzut lumina tiparului în intervalul 1934-1936, fiind scrise în limba engleză. Fragmente din această autobiografie au fost publicate în presa britanică şi în cea americană înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Primul volum acoperă copilăria și adolescența Mariei Alexandra Victoria, până la căsătoria cu Ferdinand, principele moștenitor al României. Volumul al doilea se referă la anii care au urmat până la înscăunarea lui Ferdinand, iar al treilea – la perioada războiului. Povestea este spusă cu duioșie când se referă la copilărie și înstrăinarea de locurile dragi mai târziu, când tânăra ajunge în România, și cu asumarea unei regine care apără interesele țării sale adoptive.
Simona Popescu (53 de ani) este poetă și romancieră. Romanul Exuvii a fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști din România pentru roman și a fost tradus în poloneză, maghiară și, fragmentar, în franceză și germană. Leagănul pisicii, un fragment din Exuvii a fost inclus în manualele școlare în 2010.
Exuvie este denumirea pentru învelișul rezultat prin năpârlirea și ieșirea adulților din pupe. Iar Simona Popescu nu renunță la aceste exuvii, ci le colecționează și le suprapune în acest volum al diferitelor vârste ale sale, punse laolaltă. Identitățile-personaje sunt descrise – cum altfel? – decât poetic, dens, intens, uneori obsesiv: “Cum să se înţeleagă fetiţa băieţoasă de la 4 ani cu momîia de la 6 sau cu fetiţa bătăioasă de la 9 ani, tocilara de la 11 cu leneşa de la 16, slăbănoaga de la 15 cu grăsana de la 17, anemica de la 19 cu vitala de la 21, urîta de la 10 cu frumuşica de la 13, visătoarea de la 16 cu proasta de la 15, eleva cu profesoara, fecioara cu femeia…?“.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.