Amos Oz s-a aflat de multe ori pe lista scurtă a Nobelului pentru Literatură. Îți recomandăm patru cărți de Amos Oz, cu teme și abordări diferite, dar care au în comun atenția autorului pentru detalii.   

Scriitorul israelian Amos Oz, care s-a aflat de mai multe ori pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Nobel pentru Literatură, a murit săptămâna trecută, la vârsta de 79 de ani. Autorul fusese diagnosticat cu o formă de cancer galopant, potrivit presei israeliane. Era căsătorit şi avea trei copii.

Opera lui Amos Oz a fost tradusă în peste 40 de limbi, inclusiv în română. Din 1965 până în prezent, Amos Oz a publicat 35 de cărţi, dintre care 13 romane, patru volume de povestiri şi nuvele, cărţi pentru copii şi nouă volume care cuprind eseuri şi articole.

În urmă cu opt ani, scriitorul spunea, într-un interviu pentru Adevărul literar şi artistic, că nu-şi explică de ce nu i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură: “Mi-am luat partea de premii şi vă asigur că n-o să mor nefericit dacă nu primesc Nobelul”.

Printre cele peste 30 de premii şi distincţii primite de autor de-a lungul timpului se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Israel (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Primo Levi (2008), Premiul Heinrich Heine (2008) și Premiul Franz Kafka (2013).

Ce cărți de Amos Oz să nu ratezi

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Iuda

Amos Oz oferă o perspectivă diferită asupra religiei, aducând în prim-plan destinul evreilor. Acțiunea din Iuda este plasată în Ierusalimul anului 1959 și îl urmărește pe Shmuel Asch, un tânăr aflat la răscruce de drumuri care își caută propria cale. În doar câteva zile, iubita îl părăsește, renunță la facultate şi rămâne fără locuință. De nevoie, tânărul “de vreo douăzeci și cinci de ani, solid, cu barbă, timid, socialist, astmatic, care se entuziasma cu ușurință, căzând însă pradă decepțiilor la fel de ușor” ajunge într-o casă enigmatică, unde trebuie să-i țină companie bătrânului infirm Gershom Wald. Totul, în umbra nurorii bătrânului, misterioasa și atrăgătoarea Atalia.

Shmuel Asch nu este credincios, dimpotrivă, însă din întreaga tradiție religioasă i se întipăresc în minte cu precădere imaginile lui Iisus creştinul şi Iuda Iscariotul. Face dese referiri la ceea ce ar fi trebuit să fie disertația sa, „Isus prin ochii evreilor”, și poartă conversații îndelungate cu Gershom Wald – personaj memorabil -, care pare să fie o enciclopedie de istorie de dată mai mult sau mai puțin recentă.

Iuda este o carte despre relațiile dintre evrei și creștini pe de-o parte, Israel și lumea arabă pe de altă parte. Dacă îți plac polemicile și vrei să descoperi noi detalii ale istoriei religiilor, ai putea avea surprinderea să vezi o nouă față a lui Iuda Iscariotul, una mult umanizată față de ceea ce ți-a trecut până acum pe la urechi. O viziune diferită asupra unei lumi în care ar fi putut avea loc Iisus și Iuda deopotrivă.

Să nu pronunți: noapte

Amos Oz a dezvoltat, de-a lungul timpului, o atractie deosebită față de relatiile interumane problematice din interiorul familiei sau cuplului. În Să nu pronunți noapte, el trasează povestea unui cuplu atipic, format dintr-o profesoară de 40 de ani și un inginer de 60 de ani. Noa e plină de energie, Theo e tipicar și introvertit.

Acțiunea începe în vara lui 1989, într-un orășel aflat într-o rutină plăcută – Tel Keidar -, debutând cu moartea unui elev de-al Noei în circumstanțe ciudate, de supradoză. După incident, tatăl copilului vrea construirea unui institut pentru îngrijirea adolescenților drogați în micul orășel din deșert și o convinge pe Noa să preia această sarcină.

Apariția centrului de îngrijire a drogaților scoate la iveală diferențele dintre Theo şi Noa, ajungând să le modifice relația și, în fond, existența. Având o profundă înțelegere a complexității ființei umane, Amos Oz a construit un roman descriptiv, poetic, ușor ironic, un fel de semnal de alarmă despre a trăi în acord cu sinele și în prezent: “Chiar și prezentul, adică momentul precis în care te găsești acum, chiar aici, în plină călătorie, sau în somn, sau făcând dragoste, sau clipa care te traversează când stai singur cu tine însuți, treaz și tăcut, în haina ta de piele uzată, pe locul de lângă fereastră, într-un zbor lung de noapte într-un avion aproape gol, chiar și clipa aceea care aparține prezentului pare că nu cere nimic de la tine decât să fii prezent, să o trăiești și să primești pe cât e posibil ceea ce ea îți arată sau îți face”.

Poveste despre dragoste și întuneric

Poveste despre dragoste și întuneric este cartea de memorii a lui Amos Oz. Te face părtaș la devenirea sa, pornind din stadiul de copil timid și introvertit, care se juca singur cu nasturi, chibrite și scobitori pe covor, inventând strategii și războaie, până la maturizarea intelectualului Amos Oz, care devine scriitor.

Parcursul maturizării lui este spus în contextul copilului revoltat pe tatăl său şi urmărit de întunericul în care l-a aruncat sinuciderea mamei. Mai mult decât a fi povestea unui om, Poveste despre dragoste și întuneric este și o introducere în ceea ce reprezenta comunitatea evreiască unde Amos Oz s-a născut și în istoria Israelului modern.

Sunt impresionante descrierile extrem de vizuale, auditive și olfactive pe care Amos Oz le face, din perspectiva sa de copil, lucrurilor, personajelor și întâmplărilor din copilărie. Și e posibil ca unele detalii să îți aducă aminte de propria copilărie sau tinerețe: “M-am născut și am crescut într-un apartament micuț, cu tavanul scund, aflat la parter. Părinții mei dormeau pe-o canapea care, atunci când era desfăcută, seara, aproape că umplea încăperea de la un perete la celălalt. În fiecare dimineață trăgeau patul la loc, ascundeau așternuturile în lada de dedesubt, răsturnau salteaua, apăsau bine și ascundeau totul sub o cuvertură de un cenușiu șters, peste care împrăștiau apoi niște pernuțe orientale, brodate, așa încât orice urmă a somnului lor de peste noapte se făcea nevăzută. Astfel, dormitorul lor era deopotrivă birou, bibliotecă, sufragerie și salon”.

Deodată în adâncul pădurii

Dar Amos Oz a scris și povești, iar Deodată în adâncul pădurii e o poveste pentru copii și adulți.

Într-un sat pierdut între munți, înconjurat de păduri sumbre, nimeni nu mai știe cum arată animalele. Toată lumea e stăpânită de teamă și tristețe pentru că, demult, un blestem a făcut ca toate vietățile — insecte, păsări, câini, pisici, chiar și peștii din râu — să plece din sat.

Înspăimântați de o creatură misterioasă pe care o numesc Nehi, oamenii se închid în case, seară de seară, și nu le dau voie copiilor nici să iasă din case, nici să intre în pădure. Mai înspăimântătoare decât lipsa animalelor este însă tăcerea care bântuie toți adulții, pentru că niciunul nu vrea să-și amintească sau să vorbească despre ce s-a întâmplat înainte de dispariția animalelor.

“Învățătoarea Emanuela le-a explicat copiilor cum arată un urs, cum respiră peștii și ce sunete scoate hiena noaptea. A atârnat pe pereții clasei imagini cu animale și puii lor. Unii copii râdeau de ea, de vreme ce nu văzuseră niciodată în viața lor vreun animal. Cei mai mulți dintre ei nu o prea credeau atunci când le povestea că în lume există tot felul de creaturi”. Dar doi copii curajoși, Mati și Maia, sunt atrași de ceea ce se întâmplă noaptea afară. Se hotărăsc să afle ce se ascunde în pădure. În poveste mai apare și Nimi, băiețelul care a fugit de acasă și s-a dus singur în pădure, după ce toți copiii râdeau de el doar pentru că visa animale. Însă dispariția animalelor înseamnă, de fapt, dispariția Binelui care decide să se îndepărteze de societățile lipsite se suflet.

Amos Oz a dedicat această carte nepoților săi, care l-au ajutat cu idei și sfaturi în scrierea poveștii. Cartea este o parabolă despre toleranță, compasiune și speranță.

În general, toată opera lui Amos Oz – deopotrivă ficțiune și non-ficțiune – este de neratat. Îți mai recomandăm și Soțul meu, Michael, Rime despre viață și moarte și Muntele sfatului rău.