Suntem obișnuiți să fim liberi și să nu ne spună alții ce să facem. De aceea, carantina prin care trecem acum nu e ușor de gestionat, din punct de vedere emoțional. Îți sugerăm să citești câteva cărți despre izolare – benevolă sau impusă – ca să înțelegi că nu suntem parte a celui mai tragic roman scris vreodată. Există și părți bune pe care le poți extrage din această experiență, iar una dintre ele este analizarea sinelui.
Trăim niște zile de izolare, în care ne analizăm mai mult viețile. Suntem atenți la ceea ce trăim pe interior, cât și la felul în care arată relațiile noastre cu ceilalți. Ne analizăm nevoile. Ce ne trebuie ca să supraviețuim, ce ne trebuie ca să ne simțim în siguranță, ce ne trebuie ca să ne simțim liberi sau să ne simțim iubiți. E o perioadă complicată, pentru că suntem obișnuiți să fim atenți mai degrabă la ceea ce se petrece în exteriorul nostru, nu la felul în care gândim și simțim.
Tocmai de aceea am făcut o selecție de cărți despre izolare, ca să vezi că izolarea poate avea și alte motive. Unii au ales-o de bunăvoie, iar alții au fost obligați să se izoleze din motive mult mai tragice. Citind aceste cărți despre izolare vei privi cu alți ochi perioada prin care trecem. Pe de o parte, poți deveni mai contemplativ. Pe de altă parte, îți vei da seama că motivele pentru care noi stăm acum mai mult în case nu sunt chiar cele mai greu de îndurat. Unii sunt nevoiți să se izoleze ca să supraviețuiască, alții trăiesc printre oameni, dar extrem de izolați în sine.
„Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu știu. Am primit o telegramă de la azil: „Mama decedată. Înmormântarea mâine. Sincere condoleanțe”. Asta nu înseamnă nimic”, astfel începe romanul lui Camus, cu personajul principal, Meursault, care merge, lipsit de orice sentiment, la înmormântarea mamei.
Mai departe, firul epic urmărește detașarea cu care umblă prin viață Meursault și inclusiv detașarea lui în fața morții, la care e condamnat după ce ucide, aparent fără motiv, un bărbat. Deși viața lui se petrece, până la momentul crimei, la fel ca a oricărui alt locuitor al Algerului, personajul este unul absurd care se supune pasiv regulilor societății. Indiferența și calmul lui Meursault în ceea ce privește viața și pedeapsa cu moartea se clatină doar atunci când preotul îi spune că se va ruga pentru el. De fapt, lucrurile mari nu au o mare însemnătate pentru el, un om străin față de tot ce se află în jur și care se bucură numai în fața unor lucruri mărunte ca mirosurile verii, un anumit cartier, un anumit cer de seară, râsul şi rochiile femeii cu care are o relație.
Străinul a fost primul roman al lui Albert Camus și a fost adaptat pentru marele ecran în 1967.
„La treizeci și cinci de ani e timpul să te retragi din cursă. Dacă ea există. Mă săturasem până peste cap de slujba mea. Era târziu de-acum, nu mai aveam mult până la patruzeci de ani. Aș fi murit de plictis și de tristețe dacă n-aș fi obținut această neașteptată moștenire”, își începe Eugene Ionesco cartea, care este una filosofică, în care creează o realitate monotonă pe care o pune în opoziție unei lumi interioare pline de frământări. Care e sensul vieții? Și, în căutarea acestui sens, ce lași în urmă, ce câștigi și ce pierzi?
În încercarea de a se autodepăși nu numai pe sine, ci și condiția umană, care este una mediocră, în opinia lui, personajul lui Ionesco ridică un scut între sine și restul lumii. Astfel, se însingurează. Realitatea lui se transformă, aproape pe nesimțite, în valurile de gânduri care vin și pleacă, lăsând în urmă doar impresii, supoziții și conflicte interioare legate de sensul existenței umane.
„De obicei, nu ești singur în singurătate. Aduci și restul lumii cu tine. Poți fi izolat, dar izolarea nu înseamnă singurătatea absolută, care e cosmică; cealaltă singurătate, mica singurătate, nu e decât socială. În singurătatea absolută nu mai există nimic altceva. Amintirile, imaginile, prezența altora, astea vă torturează. Vă plictisesc. Există o singurătate plictisitoare, de nesuportat, cea în care te raportezi la alții, îi chemi, ai nevoie de ei, îi alungi, deoarece crezi în existența lor”.
Însinguratul este o carte mică, cu puține pagini, pe care e bine să o citești pe îndelete. Iar zilele acestea s-ar zice că ai tot timpul din lume.
Romanul lui Dostoievski e structurat în două părți – „Subterana” și „Pornind de la lapoviță” – și este povestit de un narator fără nume, care locuiește în Sankt Petersburg. Personajul principal este inteligent, dar, în același timp egoist, singuratic și cu reale dificultăți de socializare și adaptare. Un mizantrop într-o continuă introspecție, într-o oarecare măsură asemănător cu Raskolnokov din Crimă și pedeapsă.
Însemnări din subterană analizează, pe de o parte, o disecare a ideilor proprii ale personajului, care alege să se înstrăineze și să se izoleze față de oameni, dar este și, pe de altă parte, o analiză a societății din Rusia secolului al XIX-lea, o revoltă împotriva tuturor valorilor societății și științei.
Harry Haller e speriat de ideea de război și, în general, răul din lume nu îi face deloc bine. E un singuratic, nu are prieteni și nu tolerează superficialitatea. Harry e, de fapt, un savant neadaptat societății și epocii în care trăiește.
Romanul începe cu descrierea unei zile obișnuite din viața lui: „Trecuse și ziua de azi la fel ca toate celelalte; o păcălisem, o omorâsem şi pe aceasta, încetişor, cu primitivitatea şi timiditatea artei mele de a-mi duce traiul; lucrasem câteva ore, cotrobăisem prin nişte cărţi vechi, durerile obişnuite pentru un om de vârsta mea mă chinuiseră timp de două ore, înghiţisem un praf, bucurîndu-mă că am putut să înşel durerile în felul acesta, făcusem o baie fierbinte, delectându-mă într-o caldă plăcere, primisem de trei ori câte ceva prin poştă şi parcursesem scrisorile şi tipăriturile acelea nefolositoare, îmi făcusem exerciţiile de respiraţie şi, din comoditate, renunţasem de data aceasta la exerciţiile de gândire, mă plimbasem timp de o oră, observând cum norii cirus desenau pe cer contururi frumoase, delicate, încântătoare”.
Golit de sens, Harry decide să se sinucidă. Dar o cunoaşte pe Hermina, care îl înţelege și îi împărtăşeşte durerea. Paradoxal, ea îl învaţă să danseze, îl convinge să asculte jazz și să participe la viață. Însă, orice ar face, Harry rămâne un animal sălbatic, un lup de stepă.
Romanul lui Hermann Hesse este printre cele mai importante cărți despre izolare pe care le recomandăm, un roman psihologic la care să meditezi în zilele în care petreci mult timp cu tine însuți.
Revolta lui Louis-Ferdinand Céline față de ceea ce consideră el prostia și ipocrizia societății se regăsesc în fiecare pagină a romanului Călătorie la capătul nopții.
Ferdinand Bardamu este un antierou. Un burghez care călătorește, la 21 de ani, prin tranșeele din Primul Război Mondial, ajunge apoi în junglele Africii și prin New York și Detroit. Bardamu este, de fapt, un inadaptat. Fuge de tot ce îi apare în cale și nu poate să prindă radacini pentru că totul i se pare inutil sau trecător. Așa că fuge de război, de oameni, de muncă, de femei, de orice fel de angajamente. În final, ajunge un medic ratat la Paris.
Stilul lui Céline combină lirismul cu argoul și obscenul.
Metamorfoza nu este un roman, ci o nuvelă. E despre un bărbat care se trezește, peste noapte, transformat într-un gândac de bucătărie. Gregor Samsa, un obișnuit comis voiajor, continuă să locuiască în aceeaşi casă cu părinţii şi cu sora mai mică, inclusiv după bizara transformare. Deși forma i se schimbă, moral și emoțional el îşi păstrează partea de umanitate și se crede, în continuare, om.
De fapt, nuvela este o parabolă profundă despre destinul uman alienat, mascată în coșmarul de a deveni altcineva (altceva) peste noapte, în cazul acesta o „gânganie înspăimântătoare“, fapt care are urmări dramatice: de a fi renegat și ucis de apropiați.
Nuvela nu cere mai mult de 45 de minute de lectură, dar, dacă tot pui mâna pe o carte cu povestiri ale lui Kafka, citește-le și pe celelalte din volum!
Care este primul om care a trăit în izolare care îți vine în minte? Pentru mulți dintre noi, răspunsul este Robinson Crusoe. Chiar dacă ai citit cartea demult, chiar dacă știi doar din auzite povestea, această carte merită să fie recitită zilele acestea.
În caz că nu știi, este povestea unui naufragiat rămas singur pe o insulă pustie. După ce își recuperează o parte din lucrurile rămase printre rămășițele navei și își improvizează un adăpost, Robinson găsește și niște capre sălbatice și reușește să domesticească una, de la care folosește laptele. De-a lungul timpului îndelungat petrecut pe insulă, personajul se confruntă cu multe probleme, de la frică la cutremure și uragane, de la boală la halucinații și singurătate.
Romanul scris de Daniel Defoe a fost publicat pentru prima dată în 1719 și este considerat primul roman scris vreodată în limba engleză.
Dacă singurătatea lui Robinson Crusoe este una fictivă, cea a lui Christopher McCandless, din În sălbăticie, este una cât se poate de reală.
Jon Krakauer a pus cap la cap povestea aventurierului american, explicând, în prefața cărții, cum a ajuns să o scrie: „În aprilie 1992, un tânăr dintr-o familie bună de pe Coasta de Est a făcut autostopul până în Alaska şi a pătruns de unul singur în sălbăticia din nordul muntelui McKinley. Patru luni mai târziu, trupul lui descompus a fost găsit de un grup de vânători de elani. La puţin timp după descoperirea cadavrului, redactorul-şef al revistei Outside mi-a cerut să scriu un material despre circumstanţele bizare ale morţii băiatului”.
Romanul este despre scurta poveste a lui Christopher McCandless, un aventurier american care, în aprilie 1992, a plecat în Alaska pentru a trăi, o perioadă, singur în sălbăticie. Planul era să ducă o viață simplă și de căutare existențială.
Annelies Marie „Anne” Frank a fost o fată evreică germană, victimă a genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Ea a murit în 1945, la 15 ani, în lagărul de concentrare Bergen-Belsen din Germania Nazistă. Înainte de a fi arestată, Anne Frank a ținut un jurnal în ascunzătoarea sa din Amsterdam.
Anne Frank avea 13 ani când a intrat într-o anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, de teama deportării în lagăr. Au rezistat acolo doi ani, timp în care fata a notat întâmplările și trăirile cărora le-a fost martoră. Cartea este mărturia scrisă a faptului că cineva, cândva, a putut supraviețui o vreme îndurând cele mai groaznice momente din istorie, dar păstrându-și calitățile umane.
Iată un mic fragment din Jurnal: „Nu știm prea bine ce atitudine să adoptăm. Până acum n-au ajuns la noi prea multe vești despre evrei și am preferat să ne păstrăm pe cât posibil buna dispoziție. Uneori, atunci când lui Miep i-a mai scăpat câte ceva despre soarta vreuneia dintre cunoștințele noastre, mama sau doamna Van Daan au izbucnit de fiecare dată în plâns, astfel încât Miep a socotit de cuviință să nu mai povestească nimic. Dussel a fost însă asaltat imediat cu întrebări, iar întâmplările povestite de el erau așa de înfiorătoare și barbare, încât nu puteau să ne intre pe o ureche și să iasă pe alta. Totuși, după ce efectul acestor vești se va mai estompa, vom face din nou glume și ne vom tachina. Nu ne ajutăm nici pe noi și nici pe cei de-afară dacă vom continua să fim așa de abătuți ca acum. Și ce rost are să facem din Anexă o Anexă melancolică? Indiferent ce fac, n-am cum să nu mă gândesc la ceilalți, la cei care au plecat. Și dacă ceva mă face să râd, mă opresc numaidecât îngrozită și-mi zic în sinea mea că este o rușine să fiu așa de veselă. Dar oare trebuie să plâng toata ziua? Nu, nu pot, iar mâhnirea asta o să treacă și ea”.
Jurnalul scris de Anne Frank și publicat în 1947 este un document monumental despre natura indestructibilă a spiritului uman. Această carte-jurnal ar trebui să te facă să reflectezi puțin la greutățile prin care au fost nevoiți oamenii să treacă de-a lungul istoriei și să îți dai seama cât suntem de privilegiați, de fapt.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.