Câte cărți începute și neterminate te așteaptă pe rafturile bibliotecii? Sau ție nu ți se întâmplă să nu duci o carte la bun sfârșit? Ai, mai jos, o listă cu șapte dintre cărțile de referință abandonate cel mai des, conform GoodReads.
Sunt o mulțime de cărți – din literatura clasică sau din cea de dată recentă – care sunt alese de cititori, începute, dar niciodată terminate. Asta nu înseamnă că acele cărți începute și neterminate sunt cărți proaste. Nicidecum! Sunt, mai degrabă, cărți greu de terminat, cărți care te solicită mai mult decât altele și a le citi până la ultima filă reprezintă o provocare prea mare. Cel puțin într-o anumită perioadă a vieții tale. Cum, însă, librăriile și anticariatele sunt pline de cărți pe care vrei să le devorezi, ajungi să nu mai revii niciodată la aceste cărți începute și neterminate. Le abandonezi pe vecie.
Ei bine, cei de la GoodReads s-au gândit să facă niște sondaje, pentru a afla ce cărți au fost cel mai adesea începute, dar abandonate.
Cea mai votată carte pe GoodReads la categoria “Cărți începute și neterminate” este Catch-22, de Joseph Heller.
La o bază militară americană fictivă, în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, Yossarian e un erou de o inventivitate și energie inepuizabile, hotărât să supraviețuiască războiului. Cum? Prin umor, deseori absurd. De exemplu, când Yossarian este forţat să cenzureze scrisorile soldaţilor, decide să inventeze tot felul de jocuri, ca să mai spargă monotonia: “Moarte tuturor determinanţilor, declară el într-o zi, eliminând din toate scrisorile care-i treceau prin mână adverbele şi adjectivele. În ziua următoare declară război articolelor. Simţi că acest procedeu crea tensiuni mai dinamice între rânduri şi aproape în toate cazurile transmitea un mesaj mult mai universal”. Romanul are multe personaje, e amuzant și critică subtil violenţa, birocraţia, lăcomia și războiul.
De ce se opresc oamenii din a o citi înainte de a o termina? Poate pentru că are 528 de pagini? În orice caz, e recomandată fanilor serialului M*A*S*H*, ai filmului Good Morning, Vietnam și celor care au citit și le-a plăcut romanul Peripeţiile bravului soldat Švejk, de Jaroslav Hašek.
Continuare a Hobbitului, cartea Stăpânul inelelor – care include volumele Frăția Inelului, Cele două turnuri și Întoarcerea regelui – scrisă de J.R.R. Tolkien se află pe locul al doilea în topul celor mai des abandonate cărți după ce au fost începute.
În caz că încă nu ai văzut filmele și nu știi despre ce e vorba, află că acțiunea cărții Stăpânul inelelor se petrece într-o preistorie imaginară, cel de-al treilea Ev al Pământului de Mijloc.
Ținuturile din Pământul de Mijloc sunt populate de oameni și de alte specii umanoide – printre care hobbiți, elfi, gnomi și orci – , dar și de multe alte creaturi reale sau imaginare. Totul se petrece în jurul Inelului Puterii, făurit de lordul întunecat Sauron. În cele trei volume vei găsi descrieri de basm ale atmosferei liniștite din Comitat, dar și detalii care țin de Războiul Inelului, multe dintre ele văzute prin ochii personajelor romanului, în special ai protagonistului Frodo Baggins.
Stăpânul inelelor este o carte amplă și uluitoare, care merită citită filă cu filă. Este un amestec de fantastic, religie, basme, mitologia Scandinavă și istorie a Primului Război Mondial. A devenit foarte populară după ce a fost ecranizată, dar e posibil ca cei care au văzut filmul să nu fi avut răbdare să citească toate trei volumele.
Romanul Ulise este scris de James Joyce astfel încât să adune laolaltă o mulțime de ghicitori, metafore şi alegorii. Acţiunea se desfăşoară în ziua de 16 iunie 1904 în Dublin, de sărbătoarea naţională numită Bloomsday, într-o singură zi. Personajele principale sunt Leopold Bloom, un evreu de vârstă mijlocie, și Stephen Dedalus, un tânăr intelectual. Romanul te poartă printr-un labirint al proceselor psihologice interne.
Scriitorul Salman Rushdie a afirmat, cu referire la Ulise, că „Joyce demonstrează că materialul vieții de zi cu zi poate fi la fel de maiestuos ca orice mare epopee. Viețile oamenilor obișnuiti sunt și ele demne de marea artă. Se poate crea măreție din banalitate”.
E o carte greu de citit, poate tocmai de aceea mulți nu apucă să o termine. Cartea a fost interzisă inițial, după ce criticii au considerat că are o natură pornografică. După ce 500 de exemplare au fost arse, problema a ajuns în tribunal, unde judecătorul a afirmat că Ulise trebuie să fie disponibilă cititorilor, nu numai pe baza dreptului la libera exprimare, dar și pentru că este o carte originală și sinceră, care nu promovează numai sexualitatea.
Pe locul al patrulea în clasament se află Moby Dick de Herman Melville. Moby Dick spune povestea căpitanului vasului Pequod, Ahab, care are o reputație de temut. Ei bine, căpitanul este obsedat de dorința de răzbunare contra cașalotului alb numit Moby Dick, cel ce l-a lăsat pe Ahab fără un picior și care i-a furat sufletul.
Moby Dick este o carte celebră, care i-a tentat pe mulți iubitori de aventuri, probabil că mulți dintre ei aflați la vârsta adolescenței. Însă nu toată lumea care se apucă de această carte reușește să o termine. Romanul e plin de simboluri, alegorii, detalii despre vânătoarea de balene, date geografice, istorie și chiar religie, ceea ce îl face greu de citit. Lectura nu este una lejeră, ba chiar uneori, ca să-i faci față, trebuie să scoți la lumină dicționarul sau, în zilele noastre, să faci multe căutări pe internet. Dacă ai destulă răbdare, poți trece pe listă de citit acest roman care este considerat o capodoperă a literaturii universale.
Trilogia Revolta lui Atlas, de Ayn Rand, este considerată un fel de biblie a capitalismului. La prima vedere, cartea este despre evoluția și decăderea companiei feroviare Taggart Transcontinental, într-o lume care își pierde ideologia, unde mintea nu mai valorează nimic, iar furtul, mascat în acte de caritate, ajunge să domine lumea. Oamenii de știință și scriitorii, ca, dealtfel, toți cei care încearcă să-și păstreze integritatea în muncă și care refuză să mai susțină un sistem politic bolnav, dispar.
Însă lucrurile nu sunt deloc simple în cartea lui Ayn Rand. Totul este tranzacționat în acest univers al concurenţei. Chiar și relațiile intime: „Te vreau pe tine la mine în pat – şi ai scăpat de mine în restul timpului. Nu trebuie să te prefaci – să nu te gândeşti la mine, să nu simţi, să nu-ţi pese; nu vreau mintea ta, voinţa ta, fiinţa ta sau sufletul tău, atâta timp cât vei veni la mine pentru acea dorinţă, cea mai de jos, care o ai. Tu ai renunţa la orice virtute importantă pentru ea, în timp ce eu – eu nu am la ce să renunţ. (…) Dacă mi s-ar cere să-mi numesc cea mai mare realizare, aş spune: M-am culcat cu Hank Rearden. Am meritat-o”.
Probabil că numărul mare de pagini nu este singurul element care descurajează terminarea cărții împărțite în trei volume, ci și a te afla în continuu contact, pentru atât de mult timp (1.200 de pagini nu se citesc repede!) cu o lume distopică plină de elemente senzoriale. Unora, distopiile le provoacă tot felul de frustrări, în timp ce alții le adoră, tocmai pentru că le dau confortul normalității în care încă mai trăim azi.
Pe locul al șaselea se află celebrul clasic Război și pace, de Lev Tolstoi. Cu siguranță nu e treabă simplă să reții, fără să le încurci între ele, poveștile a peste 500 de personaje, unele fictive, iar altele istorice, însă romanțate.
Având ca pretext istoriile a două familii importante, Bolkonski și Rostov, Tolstoi descrie, de fapt, o Rusie în prag de război cu Franța condusă de Napoleon Bonaparte. În 1805, încă mai existau prinți, prințese, doamne de onoare, baluri, mariaje aranjate, pasiuni mistuitoare și trădări. Iar Război și pace vorbește despre unii dintre acei oameni care au participat și au trăit, fiecare în felul său, acel război. Cartea este o descriere psihologică atât a indivizilor, cât și a mulțimii epocii, însă detaliile legate de război pot îngreuna lectura, mai ales dacă nu ești pasionat de istorie. Dacă adaugi la acest aspect și amploarea operei (aproximativ 1.800 de pagini), nu e de mirare că unii s-au oprit înainte de a o termina. Pe de altă parte, Război și pace este considerat cel mai mare roman scris vreodată, remarcabil prin complexitate și unitate, un roman istorico-psihologic de trecut în palmares.
Cum lui Tolstoi i-a plăcut să scrie opera ample, iată că și Anna Karenina se află pe lista de cărți începute și neterminate.
Fermecătoarea și respectabila Anna Karenina e căsătorită cu un bărbat mai mare decât ea cu 20 de ani, cu care are și un copil. Cum e de așteptat, nu e măritată din dragoste și, la început, e resemnată cu viața pe care pare că o va duce. Îl întâlnește însă pe Vronski, de care se îndrăgostește. Între ei se leagă o relație pasională, iar Anna rămâne din nou însărcinată. Alege să-l urmeze pe bărbatul pe care-l iubește, lăsându-și în urmă copilul din relația legitimă, însă se întoarce după trei luni, sperând că va avea o viață relativ normală. Tocmai de-aici pornește tragicul situației, pentru că Anna Karenina devine victima propriilor alegeri, care îi macină mintea.
Romanul are aproape 600 de pagini, poate de aceea unii nu au reușit să-l termine. Depinde însă și de perioada în care alegi să citești o astfel de carte. Probabil că, dacă nu ai făcut-o în adolescență, e mai greu să-i aloci timpul necesar.
Dacă și tu ai început cărți pe care nu ai reușit să le termini, te-ar putea interesa și acest articol: Cărți care nu îți plac. Când te oprești din a le citi?
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.
3 Comments
[…] Dick este o carte despre care mai mult se vorbește decât este citită, pentru că multă lume o abandonează înainte de a o termina. Dar cartea lui Herman Melville ar trebui citită chiar dacă ai depășit […]
[…] Dacă vrei, citește și Cărți începute și neterminate. 7 romane greu de citit. […]
[…] care-i face cu ochiul, fără a o termina nici pe aceea. Poți să-ți constuiești o cazemată din cărțile începute de el și neterminate, lăsate peste tot prin […]