E vremea vacanțelor, așa că ne-am gândit să-ți dăm câteva idei de cărți despre călătorii. Unele te plimbă prin mai multe locuri, dar altele aprofundează o singură țară. Toate sunt presărate cu povești ale oamenilor locului.
Te pregătești să pleci în vacanță? Fie că ai de parcurs un drum lung până la destinație, fie că stai la plajă sau îți bei cafeaua de dimineața în umbra unei cabane de munte, ia-ți cu tine una-două cărți despre călătorii. Vei găsi în ele inspirație, iar lectura îți va completa sentimentul plăcut de călător în căutarea unei aventuri.
Chiar dacă încă nu ți-ai plănuit vacanța, tot e plăcut să citești cărți despre călătorii. Nu numai că, în felul acesta, vei afla o mulțime de lucruri despre locuri pe care încă nu le-ai descoperit, dar lectura potrivită te poate motiva să-ți faci o rezervare și să pornești în vacanța de care ai atâta nevoie.
Pe drum e o colecție de povestiri scrisă de Jack Kerouac, prin intermediul personajului său, Sal Paradise, care, împreună cu prietenul său, Dean Moriarty (întruchiparea scriitorului Neal Cassady, figură emblematică a generatiei beat), pornește din New York spre San Francisco, prin America anilor ’50, căutând împlinirea. Cartea nu este despre a ajunge la o destinație, ci despre călătorie în sine.
De fapt, Sal povestește despre viața lui Dean, un bărbat preocupat până la obsesie de timp şi de viaţă, mereu căutând “ceva”. Dar ce anume? Pe drumul lui, Dean Moriarty trece de la o căutare la alta, de la o iubire la cealaltă și de la un capăt de ţară la celălalt. Degeaba încarcă să planifice lucruri, nu reușește să-și organizeze viața.
Dar nu toate drumurile curg lin, așa că viata lui Dean e zgomotoasă și haotică, caracteristică generației beat, care a inspirat romanul lui Kerouac. Cei doi parteneri de drum au o deosebită plăcere pentru a mânca, a bea, pentru sex, droguri, pentru aventuri și călătorii. Romanul este, pe de o parte, o descriere a Americii anilor ’50 și, pe de altă parte, a tinerilor beatnici, mereu într-o căutare frenetică a ceea ce credeau ei că sunt adevăruri și experiențe supreme. E un roman scris într-un ritm alert, potrivit mai ales pentru cei care încă se caută pe sine.
George Orwell nu înseamnă numai 1984 și Ferma animalelor. Orwell a scris și Fără un şfanţ prin Paris şi Londra. Nu e ceea ce îți imaginezi că poți găsi într-o carte despre călătorii. Aici nu vei găsi nimic din strălucirea vacanțelor din zilele noastre, ci un jurnal despre anii de sărăcie prin care a trecut autorul însuși, pe vremea când era spălător de vase, pierde-vară și vagabond.
Dacă citești această carte când ești în vacanță, vei descoperi o parte mai puțin fastuoasă a capitalelor Franței și Marii Britanii. În 1928, Parisul e un oraș murdar, dar nu e lipsit de spirit boem. Orwell povestește despre lumea săracă, hotelurile insalubre, despre restaurantele cu mâncare scumpă, care sunt pline de șobolani și mormane de gunoi. Trăiește ca toți studenții, artiștii și prostituatele, cu bani puțini, la limita subzistenței.
În a doua parte a cărții, Orwell ajunge la Londra, unde i se promite o slujbă. Dar, ajuns pe tărâm britanic, constată că slujba nu mai există, iar naratorul se vede nevoit să-și împartă viața între adăposturile de oameni ai străzii, alături de alți cerșetori londonezi. Intră în lumea murdară a acrobaţilor, a fotografilor stradali, flaşnetarilor și a pictorilor amatori.
Dincolo de asta, Orwell analizează și descrie exemplar firea umană, în repetate rânduri: “Un om care primeşte pomană întotdeauna îşi urăşte binefăcătorul – e o trăsătură bine-cunoscută a firii umane; şi, când are lângă el cincizeci sau o sută de persoane care să-l susţină, nu se va sfii să o arate”.
Publicată în 1975, Bazarul pe roți. Cu trenul prin Asia este cartea perfectă pentru cei cărora le place să călătorească cu trenul. Paul Theroux face un jurnal al călătoriei lui cu trenul de la Londra, prin Europa, prin Orientul Mijlociu, India și Asia de Sud-Est. În drumul lui, Theroux merge cu trenul Orient Express și cu Trans-Siberian Express.
În 1973, anul călătoriei sale, trenurile nu numai că erau o variantă ieftină și comodă de a călători pe distanțe lungi, dar în tren puteai învăța multe despre cultura și civilizația țărilor pe care le parcurgeai. Iar autorul descrie cel mai bine diferențele dintre oameni explicând cum arătau trenurile: „Trenurile din orice ţară sunt dotate cu accesoriile esenţiale ale culturii respective: trenurile thailandeze au vasul pentru duş cu dragonul de sticlă într-o parte, cele din Ceylon, vagonul rezervat preoţilor budişti, trenurile indiene au o bucătărie vegetariană şi şase clase, cele iraniene, covoraşe pentru rugăciuni, trenurile din Malaysia au un bar cu tăiţei, în Vietnam locomotivele au geamuri antiglonţ, iar în fiecare vagon de tren din Rusia există un samovar. Bazarul pe roţi, cu gadget-urile şi cu pasagerii lui, reprezintă atât de complet societatea, încât să te urci în el înseamnă să fii pus în faţă cu caracterul naţional. Unoeri eram ca la un seminar relaxant, dar au fost şi ocazii când m-am simţit ca şi cum aş fi fost încarcerat şi apoi asaltat de specificul monstruos”.
După ce iese din Europa, trece prin Turcia, Iran, India, Sri Lanka, Vietnam, Thailanda, Malaezia, Singapore, Japonia și, în final, Uniunea Sovietică, unde mărturisește că ajunge la exasperare.
Bazarul pe roți. Cu trenul prin Asia nu este numai o simplă expunere a unei foarte lungi călătorii, ci şi o radiografie politică, economică şi socială a tuturor țărilor prin care a trecut scriitorul în acel an.
Călătorie prin Portugalia a apărut ca urmare a călătoriei pe care José Saramago a făcut-o prin țara sa între anii 1979-1980. A străbătut Portugalia de la nord la sud, iar în drumul său a adunat informații istorice și culturale, încercând să readucă în atenția cititorilor săi – în special a celor portughezi – frumusețea adevărurilor și legendelor naționale.
Așadar, în 1979, Saramago se urcă la volanul mașinii și își străbate țara. Trece prin orașe mari ca Porto, Coimbra, Lisabona sau Evora, dar zăbovește și în sate uitate de lume, unde ascultă poveștile oricui e dispus să le împărtășească.
Poveștile lui Saramago – pentru că este vorba despre mai multe povești puse cap la cap – sunt, de fapt, spuse indirect de oamenii pe care îi întâlnește pe drum. Legenda soldatului loial care i-a împrumutat uniforma unui prieten și apoi a fost spânzurat pentru o crimă pe care acesta o comisese îmbrăcat în ea, povestea cocoșului din tavă care, deși copt și gata de a fi mâncat, a început să cânte, dovedind nevinovăția unui galician acuzat pe nedrept de o crimă; povestea sclavului negru Lafetá; povestea lui Pedro și Ines, una dintre cele mai puternice povești de dragoste din istoria portugheză.
“Fericirea, să afle cititorul, are multe chipuri. Călătoria, este, probabil, unul dintre ele. Să lase florile în seama cui ştie să le îngrijească şi să purceadă. Sau să purceadă din nou. Nici o călătorie nu e definitivă”.
Fiesta, cu titlul original The Sun Also Rises, este unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Ernest Hemingway.
Acțiunea începe la Paris în anii ’20 și se mută apoi la Pamplona, în Spania, unde cinci prieteni – patru bărbați și o femeie – merg să vadă luptele cu tauri, la fiesta. Două dintre personaje sunt mai importante: Jake Barnes este un jurnalist american în Paris, care fusese rănit în război. Brett Ashely este o tânără divorțată pe care și-o doresc toți bărbații, iar Barnes și-o dorește, poate, mai mult decât toți. El însă trebuie să se mulțumească cu a-i fi prieten și atât.
În carte se bea mult și se dansează, iar cei cinci încearcă să trăiască clipa, fiecare având însă un sentiment de inutilitate. De aceea, fiecare încearcă să umple golul din sine prin distracții efemere. Cartea este, într-o mare măsură, autobiografică.
„Pentru cei care păstrează Veneția doar în amintire, pentru cei care se pregătesc s-o viziteze și chiar pentru cei care o văd doar ca pe un vis frumos, tabloul complet oferit de această carte, acoperind mii de ani din viața celei mai complexe, mai originale și mai active comunități ce a existat vreodată, este de mare interes”, nota The Guardian despre Veneția lui Jan Morris.
Autorul face una dintre cele mai frumoase descrieri ale Veneției. Scrie despre stilul venețian, despre femei, minorități, despre străzile acoperite de apă, dar și despre apele sfinte și bastioanele sacre.
Iată un fragment: “În Veneţia începea Orientul. Marco Polo era veneţian, iar negustorii veneţieni, căutând noi linii de comerţ profitabile, băteau centrul Asiei în lung şi-n lat. Gătită cu podoabe orientale, Veneţia a devenit cel mai flamboaiant dintre toate oraşele – „cel mai radios oraş pe care l‑am văzut vreodată”, scria Philippe de Commynes în 1495. Era un paradis al mătăsurilor, smaraldelor, marmurilor, brocarturilor, catifelelor, al ţesăturilor cusute cu fir de aur, al porfirului, fildeşului, mirodeniilor, parfumurilor, maimuţelor, abanosului, indigoului, sclavilor, al marilor galioane, al evreilor, mozaicurilor, al domurilor strălucitoare, al rubinelor şi al tuturor mărfurilor minunate aduse din Arabia, din China şi din Indii. Era ca un cufăr cu comori”.
Când faci o listă de cărți de călătorii, nu poți să nu incluzi pe ea și o carte de aventuri în natură. Bill Bryson și prietenul său Stephen Katz decid să parcurgă pe jos pe unul dintre cele mai lungi trasee montane din lume, Appalachian Trail. Acesta străbate 14 state, pe o distanță de peste 3.400 de kilometri, de-a lungul Coastei de Est americane.
Bill Bryson constată că are hărți făcute prost, condițiile meteo nu îl ajută, iar partenerul lui de drum e cam morocănos. Dar nu dă înapoi și nu se lasă descurajat nici de gândul că acolo, în drumul lui, poate întâlni urși, pume, tot felul de șerpi și de insectele purtătoare de boli.
Cartea e scrisă cu mult haz, dar dă și informații utile legate de cum să te comporți în anumite situații care pot apărea în natură. Un exemplu este pasajul în care îți explică ce să faci dacă te întâlnești cu un urs în sălbăticie. După ce povestește ce a citit despre cum să alungi un urs, Bryson concluzionează: “Spaima mea cea mai mare — scenariul realist care m-a ținut noapte de noapte cu ochii holbați la umbrele proiectate de copaci pe tavanul dormitorului — era sa fiu nevoit să stau singur într-un cort mic, într-o sălbăticie neagră ca smoala, ascultând cum un urs caută de mâncare pe-afară și întrebându-mă ce intenții are”.
Călătorii cu Charley este ultimul și cel mai complex dintre multele jurnale de călătorie ale lui John Steinbeck. Scriitorul a vrut să-și cunoască țara mai bine, așa că a hotărât să pornească într-o călătorie prin 40 de state ale Americii. A închiriat o rulotă pe care anumit-o Rosinanta.
Dar cine e Charley? Charley e un câine bătrân, dresat în Franța, pe care Steinbeck îi iubea mult și l-a făcut partenerul lui de călătorie. Drumul a durat trei luni, timp în care Steinbeck a fost extrem de atent la detalii. Dacă vrei să “vezi” America anilor ’60, ar fi bine să citești cartea.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.