Orice cititor s-a confruntat măcar o dată cu dificultatea de a citi o carte. Fie că e un volum cu prea multe pagini, fie că e plictisitoare sau că are termeni greu de înțeles, uneori chiar și operele de referință sunt cărți greu de terminat.

Unele dintre operele literare considerate de mare importanță sunt mult prea complicate, altele au niște formulări alambicate, iar în cazul altora te amețește mulțimea personajelor atât de tare, încât ajungi să le încurci. Cursivitatea lecturii depinde, evident, și de momentul în care citești cartea.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Am selectat câteva cărți greu de citit, bazându-ne pe experiențele mai multor cititori care s-au chinuit să ajungă la ultimele pagini sau nici nu au apucat să o facă, ci au lăsat cărțile deoparte.

7 cărți greu de terminat

1. Povestiri din Canterbury, de Geoffrey Chaucer

Povestirile din Canterbury sunt o colecție de povestiri amuzante și complexe, reprezentând și o sinteză a întregii literaturi medievale din Anglia. Din punct de vedere al construcției, Povestirile din Canterbury amintesc de Decameronul lui Boccaccio. Totuși, limba engleză medie pe care Ghaucer a folosit-o face cartea foarte greu de citit.

Engleza medie este denumirea dată de lingviștii istorici pentru diverse forme ale limbii engleze folosite între invazia normandă din 1066 și mijlocul secolului XV, adică în Evul Mediu Dezvoltat și Evul Mediu Târziu.

Geoffrey Chaucer a contribuit în mare măsură în dezvoltarea limbii engleze la rangul unei limbi literare.

2. Moby-Dick, de Herman Mellville

Deși subiectul cărții Moby Dick este foarte promovat, cartea în sine, constând în proză scrisă extrem de detaliat și cu multe referințe biblice și mitologice, cu o acțiune desfășurându-se într-un ritm lent, pot face ca această carte să nu capteze atenția prea ușor. E posibil să nu înțelegi mare lucru nici până la ultima pagină din cartea lui Herman Mellville.

3. Paradisul pierdut, de John Milton

Paradisul pierdut al lui John Milton este un poem epic publicat în 1667, deși fusese scris cu 10 ani mai devreme. Având ca temă păcatul originar, oprea este considerată una dintre cele mai importante cărți de limbă engleză, alături de opera lui Shakespeare.

Limbajul greoi, numeroasele referințe biblice și frazele lungi te pot face să renunți la jumătatea drumului.

4. Război și pace, de Lev Tolstoi

Război și pace e o carte extraordinară, dar e foarte lungă, are aproximativ 1.800 de pagini.  Acest lucru poate fi descurajator pentru orice cititor.

Mai mult decât atât, cartea lui Tolstoi este extrem de complexă, are o acțiune vastă și peste 500 de personaje, unele istorice, altele complet fictive.

În prim-plan se află două familii importante, Bolkonski și Rostov, de care naratorul se folosește pentru a descrie Rusia aflată în pragul unui amplu conflict cu Franța lui Napoleon Bonaparte.

5. Revolta lui Atlas, de Ayn Rand

Revolta lui Atlas poate fi o carte care-ți deschide ochii, dar ideile filosofice și politice prezentate în ea de către Ayn Rand pot fi greu de înțeles. Romanul folosește elemente de mister, romantism și science-fiction care pot să creeze confuzie oricărui cititor.

Cartea, care descrie o versiune distopică a Statelor Unite ale Americii, este și foarte lungă, având aproximativ 1.500 de pagini.

6. Ulise, de James Joyce

Chiar și cel mai experimentat cititor poate avea dificultăți când citește Ulise, de James Joyce. E deja un lucru cunoscut printre iubitorii de cărți că e unul dintre cele mai dificile romane, din cauza stilului lui James Joyce de a suprapune aluzii, a vocabularului bogat și a tehnicii fluxului conștiinței pe care autorul o folosește.

În mod ironic, tocmai pentru aceste elemente cartea este și una dintre cele mai apreciate în întreaga lume, iar cititorii care au reușit să o termine spun că a meritat efortul.

7. Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski

Mulți cititori au probleme în a termina operele literare care abundă în idei religioase sau filosofice. Ei bine, romanul Frații Karamazov le are pe amândouă. Cartea lui Dostoievski pe lista de cărți greu de terminat pentru că are multe idei complexe, cum ar fi lupta dintre bine și rău, conștiința umană, responsabilitatea morală și alte teme religioase scrise pe parcursul a 700 de pagini. Destul de mult pentru a provoca mulți cititori.

Cărțile cu “greutate”, ca cele scrise de Dostoievschi, James Joyce sau Kafka nu prea sunt de citit vara, când mintea-ți fuge pe te-miri-unde, în locuri cu soare, băuturi răcoritoare și multe zile de vacanță. Așa că e mai bine ca pe acestea să le păstrăm pentru la toamnă.

În zilele fierbinți de vară e bine să citești cărți mai accesibile. Am făcut o selecție de cărți ușor de citit vara – sunt perfecte pentru luat la plajă, pentru citit cât timp îți aștepți prietenii să ajungă la terasă, pe balcon dimineața, la cafea, într-un weekend la munte sau la țară. Sunt cărți ușor de citit în orice moment al zilei și foarte relaxante.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

7 cărți ușor de citit vara

1. Fiesta, de Ernest Hemingway

Ernest Hemingway nu înseamnă numai Bătrânul și marea, deși poate că aceasta este cea mai cunoscută operă a lui. Fiesta, cu titlul original The Sun Also Rises, este primul roman al celebrului autor. Fiesta este un roman în care e mult soare, se petrece și se bea mult, iar luptele cu tauri și complicațiile amoroase sunt descrise cu o simplitate memorabilă, în ritm alert.

Acțiune începe la Paris și se mută apoi la Pamplona, în Spania, unde cinci prieteni – patru bărbați și o femeie – merg să vadă luptele cu tauri, la fiesta. Două dintre personaje sunt mai importante: Jake Barnes este un jurnalist american în Paris, care fusese rănit în război. Brett Ashely este o tânără divorțată pe care și-o doresc toți bărbații, iar Barnes și-o dorește, poate, mai mult decât toți. El însă trebuie să se mulțumească cu a-i fi prieten și atât. Cartea este, într-o mare măsură, autobiografică.

2. Blândețea nopții, de F. Scott Fitzgerald

În anii ’20, pe vremea când cei mai sofisticați americani își petrec vacanțele pe riviera franceză, Dick Diver și familia lui nu fac excepție. Dick e un tânăr psihiatru extrem de carismatic, căsătorit cu o fostă pacientă dintr-un sanatoriu elvețian. Nicole moștenește o avere considerabilă, dar nu e doar femeia nebună și plină de bani. Pe riviera franceză ajunge și Rosemary Hoyt, o tânără și naivă actriță, care pică imediat sub vraja cuplului. Alături de ea, și alte personaje care duc o viață boemă sau promiscuă.

Deși tentațiile sunt mari și Dick și Rosemary devin amanți, iar Nicole pică, din când în când, pradă dezechilibrului psihic, cei doi soți se află mereu la granița dintre nebunie şi normalitate, dintre iubire şi moarte.

3. Dragoste în vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez

Dragoste în vremea holerei este una dintre cele mai frumoase şi emoţionante poveşti de dragoste din literatura universală.

La sfârșitul secolului al 19-lea, într-un mic oraș din Caraibe, un telegrafist sărac și o școlăriță fermecătoare își promit să se căsătorească și să trăiască o iubire veșnică. Vreme de trei ani, trăiesc doar unul pentru altul, dar, apoi, Fermina se căsătorește cu Juvenal Urbino, un doctor genial.

Florentino, care este iubitul înșelat, încearcă să-și facă un nume și o avere, ca să merite dragostea Ferminei, pe care o va iubi în secret în următorii 50 de ani, în ciuda celor 622 de relaţii amoroase pe care le are. După 50 de ani, soțul Ferminei moare, iar cei doi au șansa de a relua ce-au început cu jumătate de secol înainte.

4. Medeea și copiii ei, de Ludmila Ulițkaia

Familia Sinopli, la fel ca de alte familii de greci, armeni și evrei, stabilite initial în orașul Feodosia din Crimeea, s-au împrăștiat prin lume din cauza evenimentelor istorice. Însă odată cu relativa liniște apărută în plan politic, cei plecați încep să vină, vara, an de an, în casa bătrânei Medeea. Ea este singura care a rămas acasă.

Familiie vin însă cu tot cu copii, iar sub soarele fierbinte între tineri se înnoadă şi se deznoadă iubiri pasionale. Medeea, femeie fără copii, nu judecă această adunare zgomotoasă de rubedenii care se strâng în fiecare an în casa ei. De fapt, pare că Medeea însăși veghează asupra armoniei și atmosferei plăcute din casă, pentru că toată lumea e veselă și își aduce aminte să trăiască acolo, indiferent de ce s-ar întâmpla în restul anului în viețile lor.

Medeea și copiii ei o să-ți trezeescă nostalgia după vacanțele din copilărie, când știai că vor veni zilele alea lungi și pline de vacanță, cu plimbări și timp de rătăcit la mare sau la țară, cu mâncare simplă și bună: “Pe urmă a așezat mâncarea pe masă, au mâncat cartofi mirosind a gaz și brânză de capră, ea a vrut de câteva ori să se ridice și să plece, dar a tot amânat, nu știa nici ea de ce”.

Romanul Medeea și copiii ei, al Ludmilei Uliţkaia, a fost tradus în peste 25 de limbi. Este o carte care emană un sentiment de liniște și pace, de parcă toți am putea să redevenim copii măcar în zilele de vară, când plecăm din rutina de zi cu zi în vacanțe cu peisaje de vis.

5. Muzeul inocenţei, de Orhan Pamuk

Deși e o poveste de dragoste în stil turcesc, Muzeul inocenței nu este un simplu roman de dragoste. În spatele poveștii de dragoste dintre Kemal și Füsun se află tabuurile și restricțiile societății tradiționaliste din Turcia, care încearcă să se deschidă timid către occident. Cel care citește această carte va descoperi farmecul Istanbulului anilor ’70-’80, în paralel cu dragostea obsedantă a lui Kemal pentru frumaosa Füsun, căreia îi dedică un muzeu al inocenței, în care expune tot felul de obiecte care au legătură cu aceasta: lucruri pe care Füsun le-a atins sau obiecte furate din casa părinților ei.

Obsesia lui Kemal este descrisă cu precizie, ajungând până la a număra 4213 mucuri de țigări pe care le-a fumat Füsun. Muzeul inocenței este o carte despre răbdare: răbdarea necesară pentru a iubi și răbdarea necesară pentru a parcurge toate detaliile romanului.

6. Aventuri solitare, de Octavian Paler

“Viaţa capătă sens doar prin ceea ce iubeşti şi prin suferinţa că ai la dispoziţie un timp limitat pentru a nu irosi această şansă. Restul e vulgaritate. Succes? Glorie? Singura glorie e un trup sănătos. Singurul succes care merită să fie râvnit e să trăieşti din plin şi ceea ce nu poţi obţine. Dacă nu, unica şansă e să fii idiot”, spune Octavian Paler în Aventuri Solitare.

Cartea e, de fapt, un jurnal plin de astfel de cugetări, având numeroase referiri la mitologia antică. Citind Aventurile, vei ajuge să cunoști nevoia de izolare a autorului, dar și dragostea lui pentru mare și soare. De asemenea, Paler descrie o croazieră a scriitorilor pe Marea Neagră și Marea Egee.

7. Rostește-i numele, de Francisco Goldman

Cartea lui Francisco Goldman ar putea fi descrisă simplu: o carte despre o dragoste zdrobitoare: “Niciodată în viața mea nu mai iubisem pe cineva atât de mult cât o iubisem pe Aura, nici măcar de departe, nici vreun părinte, frate ori vreo iubită anterioară, nici pe prima mea soție; poate nu iubisem pe nimeni cu adevărat înainte de Aura. Eram convins că o iubeam pe Aura așa cum trebuie un soț să-și iubească soția, în cel mai sacru mod conjugal și mult mai mult”.

Povestea este una reală, cel puțin atât de reală cum a trăit-o Francisco Goldman. În 2007, Aura Estrada, mult mai tânăra soție a prozatorului american Francisco Goldman are un accident la surf și moare, la 30 de ani. Familia Aurei îl învinuiește pe Francisco, soțul rămas în urmă și copleșit de durere. Rostește-i numele este cartea care a rezultat din amintirile și suferința lui.

Deși cartea se află de la început până la final sub semnul morții (moartea Aurei fiind anunțată de la începutul volumului), romanul este unul poetic și luminos. Pasajele în care Francisco și-o amintește pe Aura sunt calde, presărate de umor și tandrețe. Este portretul viu al unei povești de iubire pline de pasiune: “Însă era dormitorul nostru. Avea tavanele atât de înalte, încât, pentru a schimba un bec de la lustră, mă urcam pe o scară de un metru și jumătate, stăteam pe vârfuri pe ultima treaptă șubredă și mă întindeam cât de mult puteam, deși sfârșeam prin a mă îndoi în față, dând din mâini, chinuindu-mă să-mi găsesc echilibrul. Aura, care privea de la biroul ei din colț, zicea: – Semeni cu o pasăre”.

De obicei, citim autobiografia unui scriitor după ce am parcurs o parte importantă a operei sale literare. O facem pentru că vrem să înțelegem mai bine contextul în care a creat, pentru a afla detalii picante despre viața lui intimă, pentru a afla detalii despre epoca în care a trăit sau punctul său de vedere în legătură cu cei care i-au fost contemporani. Jurnalele sunt, într-o anumită măsură, relatări istorice, dar sunt relatări subiective. De aceea, este interesant să citești cărți de memorii ale unor autori care au trăit în același timp istoric, pentru a vedea cum au înțeles și relatat diferit aceleași fapte.

Am selectat cinci cărți de memorii care – credem noi – te vor ajuta să-ți faci o imagine mai amplă asupra României interbelice, în special a mediului literar, dar și despre viața trăită în comunism de unele personalități ale vremii.

5 cărți de memorii pe care să nu le ratezi

Memorii (1907-1960), de Mircea Eliade

Mircea Eliade (1907 – 1986), celebru pentru operele Maitrey, Romanul adolescentului miop sau Nuntă în cer, nu a fost un simplu scriitor, ci și istoric al religiilor și filosof.

Are mai multe opere memorialistice, inclusiv Jurnalul adolescentului miop, însă ne vom opri puțin asupra Memoriilor sale, care cuprind amintirile sale cele mai timpurii și până la 1960. Memoriile încep simplu, cu amintirile unui copil aparent simplu: “M-am născut la București, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi). Fratele meu, Nicolae Remus, se născuse cu un an înainte, iar după patru ani a venit pe lume Cornelia. Tatăl meu era moldovean din Tecuci…”.

Ușor-ușor, copilul Mircea devine adolescentul miop, mereu cu nasul în cărți, apoi tânărul Eliade și scriitorul Eliade, înconjurat de elitele intelectualilor români din perioada interbelică. Memoriile lui Eliade sunt, totodată, o istorie a Bucureștiului interbelic, o plimbare pe străzile Mântuleasa, Melodiei, Domniței, Călărași și nu numai, o frântură de război, o istorisire a evoluției literare și filosofice din perioada interbelică, extrem de multe referiri la opere literare și multe detalii despre contemporanii săi, de la Nae Ionescu la Mircea Vulcănescu, de la Constantin Noica la Mihail Sebastian, Haig Acterian și Marietta Sadova. Afli, din Memorii, cum a ajuns să scrie Maitrey și cum a studiat filosofia indiană, dar și detalii din viața personală a scriitorului.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Jurnal (1935-1944), de Mihail Sebastian

Mihail Sebastian (1907 – 1945), al cărui nume real a fost Iosif Hechter, fiind evreu, a scris roman, dramaturgie și critică literară.

Jurnalul său a fost publicat postum, abia în 1996, și pune cap la cap caietele cu notițe autobiografice ale scriitorului din perioada 1935-1944. Dincolo de povestea de dragoste neîmpărtășită dintre Sebastian și Leny Caler (și ea evreică), o femeie dorită de mulți bărbați, Jurnalul este mult mai mult decât atât.

E povestea lumii artistice din perioada interbelică și a celui de-Al Doilea Război Mondial, unde îi găsim cam pe-aceiași intelectuali din Memoriile lui Eliade. E interesantă perspectiva lui Sebastian, care s-ar putea să deconstruiască, într-o anumită măsură, imaginea idilică a lui Mircea Eliade și a altor scriitori ai vremii, cum ar fi Camil Petrescu. Jurnalul e impresionant prin relatarea discuțiilor interminabile despre politică, antisemitism și literatură. Sebastian îmbină într-un mod inedit povestiri despre bombardamente și morți cu notițe despre muzica clasică pe care o asculta.

Jurnalul unei fete greu de mulțumit, de Jeni Acterian

Jeni Acterian (1916 – 1958), sora scriitorilor Arșavir Acterian și a lui Haig Acterian, a luat și ea parte la viața artistică din România interbelică. De origine armeană, Jeni Acterian a fost regizoare și teatrolog. Nu a scris literatură, dar Jurnalul său, publicat postum cu acordul lui Arșavir Acterian (la mai bine de 30 de ani de la moartea autoarei jurnalului), este o operă de referință.

Jurnalul unei fete greu de mulțumit începe când Jeni avea 16 ani. O cititoare vorace și o tânără savuroasă, de o inteligență sclipitoare. Ba trăiește alert, ba se plictisește de moarte: “Ca să fiu sinceră, mă plictiseam şi cum, când te plictiseşti, cauţi cu disperare să plictiseşti altă persoană şi cum nimeni altul afară de mine nu se găsea acasă, am luat în mâna acest caiet şi m-am apucat – precum se vede – să plictisesc “eul” meu viitor””. Uneori, Jeni scria despre sine folosind masculinul.

O vei cunoaște pe Jeni atât din descrierea preocupărilor ei banale, ca ale oricărei tinere, cum este grija pentru siluetă sau teama de examene, cât și prin felul în care îi descrie pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Țutea, Marietta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Emil Botta sau Mihail Sebastian. Pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și alți universitari celebri în epocă i-a ascultat conferențiind și comentează despre ei cu admirație sau cu sarcasm.

Nu se arată impresionată de opera lui Eliade, deși îl consideră un scriitor bun, dar e impresionată de Virginia Woolf. Dacă ea poate fi asemănată lui Eliade prin volumul impresionant al lecturilor sale, unele idei o pot asemăna lui Cioran: “Nu pot admite existenţa lui Dumnezeu dacă ea nu implică nemurirea mea. Asta mi-ar cere o dezinteresare de mine însumi, o umilinţă pe care n-o am. Mai corect spus: faptul că Dumnezeu există nu mă interesează decât dacă şi eu exist. Dacă eu voi muri, existenţa sau non-existenţa lui Dumnezeu devine un lucru complet indiferent şi neinteresant. Ce legătură mai pot avea eu cu orişice fel de realitate care ar mai putea fi dacă eu nu voi mai fi!”.

Dealtfel, Jeni Acterian privește cu ochi critici – sau chiar cu cinism – cam tot ce o înconjoară.

Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt (1912 – 1989) a fost scriitor, critic literar, eseist, jurist, și publicist. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava. Și-a luat numele de fratele Nicolae și, după ce a fost eliberat, s-a călugărit.

Ce s-a întâmplat, de fapt? După ce Constantin Noica este arestat de autoritățile comuniste în 1958, Steinhardt este chemat la Securitate și este înștiințat că, dacă nu va depune mărturie împotriva lui Noica, va fi și el anchetat. Ceea ce s-a și întâmplat, pentru că Stenhardt a respins propunerea Securității și a fost condamnat la 13 ani de muncă silnică. Așa începe și Jurnalul fericirii.

Totuși, Jurnalul lui Steinhardt nu urmărește o ordine cronologică a întâmplărilor. Ba ești pe străzile Londrei anilor ’30, ba în întunecimea celulelor din Gherla. Volumul abundă în referințe filosofice și literare, la fel ca celelalte cărți de memorii de mai sus.

Cartea este un document istoric plin de vorbe de duh, iar Steinhardt prezintă tot felul de probleme din unghiuri diferite, despre care nici nu ai fi crezut că există. Cum reușește? În închisoare totul se simplifică, pentru că totul se reduce la a supraviețui, de preferat lucid.

“Am intrat în închisoare orb (cu vagi strafulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a­l risipi) și ies cu ochii deschiși; am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le­am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi”, spunea Nicolae Steinhardt.

Amintiri din Pribegie, de Neagu Djuvara

„Amintiri din pribegie este o carte pe care nici cel mai posmăgit cititor nu o poate lăsa din mână. Ajunge să o deschidă şi rămâne captiv, hipnotizat de atâtea peripeţii, lumi şi personaje”

Neagu Djuvara (1916 – 2018) a fost istoric, diplomat, filosof, jurnalist și romancier. Amintirile din Pribegie sunt împărțite în patru mari capitole: Refugiat politic în Apus 1948-1961, În Africa subsahariană 1961-1984, Intermezzo la Paris 1984-89, Şocul întoarcerii în ţară (după 1990).

Cu talent de povestitor înnăscut, Neagu Djuvara a îmbinat oralitatea cu precizia faptului istoric. „Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaşte singur că a fost mereu însoţit, în momentele decisive, de un «noroc» salutar”, spunea Andrei Pleșu.

Îți poți imagina că Sigmund Freud – pionierul psihanalizei – a recunoscut că metodele sale nu erau aplicabile personajelor din cărțile lui Feodor Dostoievski? Kafka a simțit o conexiune puternică în legătură cu Dostoievski și i-a citit fragmente din Adolescentul prietenului său Max Brod, care mai târziu a spus că cel de-al cincilea capitol al acestei nuvele a influențat stilul lui Kafka.

James Joyce l-a lăudat pe Dostoievski: „el este bărbatul care, mai mult decât oricine altcineva, a creat proză modernă”.

Virginia Woolf a asemănat romanele lui Dostoievski cu vârtejuri clocotitoare și furtuni de nisip, spunând că sunt compuse din toate lucrurile care țin de suflet. „Suntem – împotriva voinței noastre – atrași, orbiți, sufocați și, în același timp, umpluți un extaz amețitor”, a mai spus ea.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Gabriel García Márquez și Haruki Murakami au fost, amândoi, fanii lui Feodor Dostoievski în tinerețe. Probabil că singurul care nu a recunoscut măreția autorului rus a fost Vladimir Nabokov, notează publicația online Russia Beyond. Dar iată care sunt scriitorii cei mai influențați de Feodor Dostoievski.

5 scriitori influențați de Feodor Dostoievski

1. William Faulkner

Romancierul american William Faulkner l-a menționat pe Dostoievski ca fiind cea mai mare influență literară a sa, numindu-l alături de Biblie și de Shakespeare. Dintre toate cărțile, romanul Frații Karamazov a influențat cel mai mult opera lui Faulkner, fiind, dealtfel, o carte pe care a recitit-o des. „La fel ca Dostoievski, Faulkner a fost interesat să studieze crizele de personalitate”, a spus Robert Hamblin, expert în literatura lui Faulkner.

2. Friedrich Nietzsche

Unii experți consideră că lucrarea lui Dostoievski Însemnări din subterană este jurnalul unui bărbat furios și unul dintre primele exemple de existențialism. Și, chiar dacă Søren Kierkegaard este tatăl filosofiei moderne, romancierul rus a avut o influență majoră asupra unora dintre cele mai luminate minți, cum ar fi Jean-Paul Sartre și Friedrich Nietzsche, care au considerat Însemnări din subterană o lucrare psihologică măreață.

Nietzsche a avut un mare interes pentru literatura rusă și a citit Pușkin, Lermontov și Gogol. L-a menționat pe Dostoievski drept una dintre cele mai fericite descoperiri din viața sa. Există chiar o legendă care spune că Nietzsche a citit Umiliți și obidiți cu lacrimi în ochi. Nu se știe dacă a fost chiar așa, dar este cert faptul că filosoful german și-a exprimat respectul față de Dostoievski după ce a citit cartea.

3. Jean-Paul Sartre

„Dostoievski a scris cândva: „Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci totul ar fi permis”, iar acesta este punctul de start pentru existențialism” – așa scrie Jean-Paul Sartre în opera Existențialismul este un umanism. Fraza lui Dostoievski este un sumar al viziunii anticlericale a lui Ivan Karamazov. În interpretarea lui Sartre, înseamnă că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci oamenii ar fi responsabili pentru tot, fără șansa de a putea cere iertarea supremă.

Dar literatura rusă a încercat să înțeleagă umanitatea cu mult înainte de apariția existențialismului. Dostoievski a încerat să rezolve misterul responsabilității umane și divine, iar exemplele sunt Raskolnikov din Crimă și pedeapsă, Stavrogin din Demonii și Ivan Karamazov din Frații Karamazov.

4. Ernest Hemingway

Atitudinea lui Ernest Hemingway față de Dostoievski este reflectată în Sărbătoarea continuă. „În Dostoievski sunt lucruri pe care poți să le crezi și lucruri de necrezut, dar sunt și unele atât de adevărate încât te schimbă pe măsură ce le citești. Fragilitate și nebunie, răutate și sfințenie, dar și nebunia jocurilor de noroc se găsesc în opera lui, așa cum găsești peisaje și drumuri la Turgheniev și mișcări de trupe și ofițeri în luptele lui Tolstoi”.

După ce Hemingway a făcut o afirmație controversată, spunând că se miră cum Dostoievski a reușit să scrie atât de prost și să te facă, totuși, să ai sentimente atât de adânci, mai mulți experți în literatură din Rusia au suspectat că acesta ar fi fost invidios.

5. Orhan Pamuk

Scriitorul turc Orhan Pamuk a spus că, deși Tolstoi e un romancier mai bun, el a fost mai influențat de Dostoievski. Aflat la Sankt Petersburg, Pamuk a spus că, atunci când a citit pentru prima dată Frații Karamazov, a realizat că viața i s-a schimbat complet. Autorul a mai spus că a simțit cum Dostoievski a vorbit direct cu el, dezvăluindu-i despre oameni și viață ceva ce nimeni altcineva nu știa.

La 20 de ani, Pamuk a citit unul dintre cele mai bune romane politice, Demonii, și a fost uimit și înspăimântat în același timp. Nimic din ceea ce citise anterior nu îi lăsase o impresie atât de puternică. A fost șocat de cât de puternică poate fi pasiunea cuiva pentru putere și, în același timp, a fost uimit de capacitatea cuiva de a ierta și de nevoia de a avea credință. Pofta pentru toate lucrurile murdare și sfinte în același timp – aceste lucruri l-au făcut pe Pamuk să reflecteze profund.

Arnold Samuelson avea 22 de ani, se născuse în statul Dakota de Nord, părinții lui fiind imigranți norvegieni, și făcuse Jurnalism la Universitatea din Minnesota. A refuzat să plătească cei cinci dolari care reprezentau taxa pentru ridicarea diplomei de absolvent și, după facultate, a început să călătorească prin țară. A vândut câteva povestiri rezultate din călătoriile sale ziarului Sunday Minneapolis Tribune.

În aprilie 1934, Samuelson se întorsese în Minnesota când a citit o povestire de-a lui Ernest Hemingway (One Trip Across) în Cosmopolitan. A fost atât de impresionat de text, încât a decis să meargă 3.200 de kilometri ca să-l cunoască pe Hemingway și să-i ceară sfatul.

„Părea un lucru nebunesc, dar un hoinar de 22 de ani, aflat în perioada Marii Depresiuni, nu avea nevoie de prea multe motive ca să facă ceva”, a spus Samuelson mai târziu.

Întâlnirea lui Samuelson cu Hemingway

Când a ajuns în Key West, Florida – locul unde trăia Ernest Hemingway – Samuelson a realizat că acolo erau vremuri grele. Se pescuia puțin, iar cele mai multe fabrici de țigări se închiseseră. În prima noapte, s-a dus să doarmă pe chei, cu rucsacul pe post de pernă. Câteva ore mai târziu, un polițist l-a trezit și l-a invitat să doarmă în arest. După prima noapte petrecută în închisoarea plină de țânțari, a plecat în căutarea celui mai cunoscut locuitor al orașului.

Casa lui Ernest Hemingway din Key West, Florida

„Când am bătut la ușa lui Ernest Hemingway, a ieșit din casă și stătea în fața mea, înfricoșător și contrariat, așteptând să spun ceva. Nu aveam nimic de spus, nu puteam să scot un cuvânt din ceea ce îmi pregătisem de spus. „Ce vrei?”, m-a întrebat”, a povestit ulterior Samuelson. „Am citit povestirea ta din Cosmopolitan și am venit din Minneapolis ca să te văd”. Hemingway a părut că se relaxează, apoi i-a spus tânărului să revină a doua zi, la 1.30 după amiaza. Așa că Samuelson a mai dormit o noapte în arest, iar a doua zi s-a dus din nou acasă la Hemingway, care stătea pe verandă, purtând pantaloni kaki și papuci de casă. Avea alături un pahar de whiskey și ziarul New York Times. Cei doi au început să vorbească, pornind de la nuvela din Cosmopolitan, iar apoi Samuelson i-a mărturisit lui Hemingway încercările lui eșuate de a scrie ficțiune.

Hemingway i-a dat câteva sfaturi lui Samuelson, cum ar fi să nu scrie prea mult deodată. Să lase ceva și pentru ziua următoare și să se oprească din scris chiar când ajunge la un punct de interes unde știe cum vor continua lucrurile, ca să știe de unde să înceapă a doua zi.

Ernest Hemingway l-a mai sfătuit pe Samuelson să evite scriitorii contemporani și să concureze numai cu cei care au murit și a căror operă a trecut testul timpului. Apoi, Hemingway l-a întrebat pe tânărul cu aspirații de scriitor ce autori îi plac și l-a întrebat dacă a citit Război și pace. Când a auzit că nu, Hemingway a spus: „E o carte al dracului de bună, ar trebui să o citești. Îți voi face o listă de cărți pe care ar trebui să le citești”.

Apoi, celebrul scriitor i-a pus pe hârtie lui Samuelson o listă pe care a trecut două nuvele și 14 romane.

Cărți recomandate de Ernest Hemingway

• Hotelul albastru, de Stephen Crane
• Barca deschisă, de Stephen Crane
• Doamna Bovary, de Gustave Flaubert
• Oameni din Dublin, de James Joyce
• Roșu și Negru, de Stendhal
• Robie, de Somerset Maugham
• Anna Karenina, de Lev Tolstoi
• Război și pace, de Lev Tolstoi
• Casa Buddenbrook, de Thomas Mann
• Hail and Farewell, de George Moore
• Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski
• The Oxford Book of English Verse – o antologie de poezie engleză
• Camera imensă, de E.E. Cummings
• La răscruce de vânturi, de Emily Brontë
• Far Away and Long Ago, de W.H. Hudson
• Americanul, de Henry James

Apoi, Hemingway a luat din biblioteca sa o colecție de nuvele scrise de Stephen Crane și i-a oferit-o lui Samuelson. I-a mai dăruit și un volum din romanul său Adio, arme. „Aș vrea să mi-o trimiți înapoi după ce o termini, e singura pe care o mai am din această ediție”, a spus Ernest Hemingway.

Samuelson a luat cărțile și s-a dus să doarmă în arest pentru o ultimă noapte. A doua zi, la prânz, a terminat cartea Adio, arme, așa că s-a dus să i-o înapoieze lui Hemingway. În mod surprinzător, scriitorul l-a întrebat pe Samuelson dacă ar accepta să aibă grijă de barca lui, să doarmă în ea și să o mențină curată, pentru un dolar pe zi, având astfel timp și să scrie. Astfel a început aventura de un an a lui Arnold Samuelson ca asistent al lui Hemingway, din care a rezultat cartea de memorii Cu Hemingway: Un an în Key West și Cuba.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

E deja dovedit că cititul îmbunătățește starea de sănătate în mai multe moduri. Reduce stresul, îmbunătățește memoria și crește empatia. Per total, cititul te face un om mai bun și, în plus, te ajută să dormi mai bine. Singura excepție ar fi dacă ai o pasiune pentru cărțile care nu sunt chiar relaxante. Dacă citești un thriller înainte de culcare, probabil că nu o să adormi prea repede după ce lași cartea jos, pentru că o să fii preocupat în legătură cu ce se mai întâmplă în carte.

De aceea, e bine să știi că există cărți care sunt recomandate înainte de culcare. Cititul te relaxează înainte de somn, dar numai dacă citești cărțile potrivite. Nu vrei un roman care-ți face inima să bată cu rapiditate sau o carte atât de incitantă încât să nu poți s-o pui pe noptieră dacă nu ai terminat-o.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Ai nevoie de o carte care să te calmeze la fel de mult ca o baie cu spumă sau o ceașcă de ceai. Iată ce cărți de citit înainte de culcare îți recomandăm.

8 cărți de citit înainte de culcare

1. Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry

O carte scurtă, dar care spune multe. E o carte de păstrat pe noptieră, una dintre acele cărți de citit înainte de culcare, indiferent dacă ai mai parcurs-o deja sau nu. Și e o carte pentru orice vârstă! În plus, are ilustrații foarte frumoase, făcute chiar de Antoine de Saint-Exupéry.

2. Eleanor și Park, de Rainbow Rowell

Spre deosebire de poveștile cu zâne, Eleanor și Park știu că prima dragoste nu rezistă aproape niciodată. Dar asta nu înseamnă că nu vor încerca. Romanul lui Rainbow Rowell exprimă felul în care dragostea tinerilor poate fi uneori disperată, copleșitoare și catastrofică. Teoretic, e încadrată drept carte pentru adolescenți, dar s-au bucurat de ea și persoane trecute de 40 de ani, așa că e de încercat!

3. Minunea, de R.J. Palacio

“Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău“. August Pullman este un băiat de zece ani care s-a născut cu o malformație facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii decid să-l educe acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea lui R.J. Palacio este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, dar și despre integrarea şi acceptarea persoanelor cu dizabilități. Cartea este emoționantă, dar nu tristă, pentru că este scrisă cu umor.

4. Enzo sau Arta de a pilota pe ploaie, de Garth Stein

Enzo, naratorul din această carte, e un câine. El crede că, în următoarea lui viață, va reveni pe pământ ca om. Așa că se străduiește să deprindă arta de a fi uman de la stăpănii săi. Pune-o pe lista de cărți de citit înainte de culcare, pentru că e o poveste emoționantă, fermecătoare și frumoasă.

5. Anne, casa cu frontoane verzi, de Lucy Maud Montgomery

Roșcata Anne Shirley e o orfană de 11 ani care e trimisă, dintr-o eroare, la casa cu frontoane verzi din Avonlea. Casa este, de fapt, o mica fermă îngrijită de frații Matthew si Marilla Cuthbert, care voiau, inițial, să aibă în casă un băiat care să-i ajute la treburile din gospodărie. Dar, după ce o întâlnesc pe visătoarea și vorbăreața Anne, nu o mai pot trimite înapoi.

Anne își face prieteni, intră în tot felul de încurcături, își demonstrează imaginația, pe care pune mare preț și la cei din jur, vorbește despre suflete pereche și se entuziasmează și suferă în egală măsură, dar firea ei visătoare, cinstită și bună, în combinație cu faptul că e extrem de entuziastă și guralivă, o fac irezistibilă. Cartea lui Lucy Maud Montgomery te va relaxa și te va face să adormi cu zâmbetul pe buze.

6. Persuasiune, de Jane Austen

În Persuasiune – ultimul roman al lui Jane Austen, Anne Eliott îl reîntâlnește, după ani, pe căpitanul de marină Frederick Wentworth, cu care fusese logodită, dar de care se despărțise la presiunea familiei. Dacă îți plac poveștile cu cu personaje care îşi petrec dimineţile făcând vizite prin vecini, după-amiezele desenând sau citind în camera de zi şi serile în compania prietenilor alături de care participă la tot felul de serate, e o carte bună pentru citit înainte de culcare. Povestea de dragoste te va transpune într-o dispoziție plăcută de relaxare și visare.

7. Orlando, de Virginia Woolf

Virginia Woolf l-a creat pe Orlando – poet androgin – în 1928, cu mult înainte ca publicul să fie pregătit pentru un astfel de personaj. Romanul este considerat o scrisoare de dragoste codificată, adresată poetei Vita Sackville-West. Cartea aduce o perspectivă diferită asupra sexualității și are capacitatea de a fascina, întrucât Orlando este mai întâi bărbat, apoi femeie. Romanul acoperă 300 de ani, timp în care Orlando îmbătrâneşte de la 15 până la 30 de ani. E o carte de citit înainte de a merge la somn, dacă îți plac romanele poetice.

8. Însemnări de pe o insulă mică, de Bill Bryson

După ce petrece 20 de ani în Marea Britanie, Bill Bryson decide să se întoarcă în Statele Unite. Pentru a-și lua rămas bun, face o călătorie face o călătorie-tur în jurul insulei care i-a fost atâta vreme casă. O carte cu mici plăceri nevinovate și mult umor britanic. Dacă modalitatea ta preferată de a te relaxa e să râzi, atunci această carte de nonficțiune e ceea ce îți trebuie înainte de culcare!

Cei care nu au trecut vreodată pragul unei uși în spatele căreia se face terapie sunt, uneori, intrigați de ideea de a merge la psiholog. Nu e chiar surprinzător, având în vedere că acolo se spun secrete, se dezvăluie emoții, se vorbește despre tabuuri și se descoperă probleme. Totul, în fața unui om complet străin.

Sigmund Freud și teoria lui asupra inconștientului au revoluționat domeniul psihoterapiei. El susținea că noi toți suntem naratori instabili, captivi într-o plasă complexă de dorințe și motivații.

Psihicul uman este un tărâm infinit, ce poate fi descoperit continuu. De aceea există și fascinația și, totodată, intriga, pentru ceea ce înseamnă terapia și munca unui pihoterapeut.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

În anii recenți, literatura de profil – fie că este ficțiune sau nonficțiune – a devenit tot mai interesantă și pentru publicul larg, nu numai pentru cei care fac terapie sau sunt pasionați de acest domeniu. De aceea, pentru a vă ajuta să vă familiarizați sau să explorați mai bine această zonă, vă recomandăm câteva cărți despre psihoterapie.

6 cărți despre psihoterapie

1. Joc și realitate, de Donald Woods Winnicott

Activitatea lui Donald Winnicott ca pediatru și psihanalist – dar și capacitatea lui de a scrie folosindu-și atât rațiunea, cât și spiritul – l-au determinat să lase în urmă lucrări de impact. Pe baza experienței sale clinice, a adus contribuții importante în terapia psihanalitică cu copii și adolescenți. A tratat subiecte precum creativitatea la copii și cum poate fi aceasta cultivată în adolescență și a lansat noțiunea de „mamă îndeajuns de bună”. Termenul se referă la o mamă care nu este – așa cum greșit se poate înțelege – adecvată sau mediocră, ci una care gestionează o sarcină dificilă: aceea de a avea grijă de copiul ei, dar și de a putea să facă un pas în spate și de a-i permite copilului să experimenteze suficient frustrările naturale care îl vor ajuta mai târziu să facă față provocărilor vieții.

2. Sensurile ascunse ale vieții, de Stephen Grosz

Cartea Sensurile ascunse ale vieții este rezultatul a 50.000 de ore de muncă ale psihoterapeutului Stephen Grosz cu pacienții săi. Micile povestiri din carte sunt studii de caz care se referă la adâncurile dorinței, durerii, negării și pierderii care se descoperă în sala de psihanaliză. Observațiile sale cu privire la plictiseală sunt extrem de interesante.

Sunt povești ale pacienților, redate într-un limbaj simplu, accesibil cititorului nefamiliarizat cu psihanaliza.

3. Trilogia regenerării (Regenerarea – Ochiul din ușă – Drumul fantomă), de Pat Barker

De data aceasta, o operă de ficțiune. Pat Barker – care nu a fost terapeut, ci profesoară de istorie şi politică – a scris un roman complex, o drama psihologică ce a marcat familii, pentru care violenţa şi moartea au constituit o realitate terifiantă.

Plasat în Primul Război Mondial, rolul protagonistului – doctor Rivers – este acela de a ajuta soldații să se întoarcă să lupte în prima linie, forma de terapie agreată la acel moment fiind una cu șocuri electrice.

Treptat, William Rivers, psihiatru şi antropolog, începe să se îndoiască de propriile metode și începe să-și schimbe viziunea asupra războiului. Romanul este una dintre acele cărți despre psihoterapie care transmite ideea că și terapeutul poate învăța de la pacient și poate fi transformat de procesul de terapie.

4. Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă. Povestiri despre relația dintre terapeut și pacient, de Susie Orbach

Susie Orbach, psihanalistă, este profesor la New School for Social Reseach în New York și la London School of Economics. A scris numeroase articole și cărți despre dinamica relațiilor de cuplu și despre relația femeilor cu corpul lor.

În volumul Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă. Povestiri despre relația dintre terapeut și pacient, ea explică, prin șapte povestiri de psihoterapie, modul în care sentimentele pacientului și psihanalistului, transferul și contratransferul, se întrepătrund, generând o experiență unică pentru fiecare terapie. Surprinde dialogurile dintre terapeut și pacient și lămurește cititorul în legătură cu ceea ce se întâmplă în procesul de terapie, recreând atmosfera din cabinet.

Ca cititor, vei face cunoștință cu Adam, seducătorul vampirizant, Belle, care nu se poate opri din a fabrica minciuni, și Joanne, care se automutilează.

5. Călăul dragostei. Şi alte poveşti de psihoterapie, de Irvin D. Yalom

Irvin D. Yalom este unul dintre cei mai cunoscuţi psihoterapeuţi contemporani, cu atât mai mult cu cât a scris numeroase cărți despre psihoterapie, romane și nonficțiune. Profesor de psihiatrie la Stanford University, Yalom a primit în anul 2000 Premiul Oscar Pfister din partea Asociaţiei Americane a Psihiatrilor.

„În această carte voi spune poveştile a zece pacienţi care au apelat la psihoterapie şi care, pe parcursul acestui demers, s-au luptat cu durerea existenţială. Dar nu acesta a fost motivul pentru care mi-au cerut ajutorul; dimpotrivă, toţi zece sufereau de problemele obişnuite ale vieţii cotidiene: singurătate, dispreţ faţă de sine, impotenţă, migrene, compulsivitate sexuală, obezitate, hipertensiune, tristeţe, o mistuitoare dragoste obsesivă, oscilaţii bruşte ale stării de spirit, deprimare. Şi totuşi, cumva (un «cumva» care se dezvăluie altfel în fiecare poveste), psihoterapia a scos la iveală rădăcini adânci ale acestor probleme cât se poate de prozaice — rădăcini care se întind departe, până la esenţa existenţei”, a spus Yalom despre propria lucrare.

6. Omul în cautarea sensului vieții, de Viktor E. Frankl

Omul în cautarea sensului vieții s-a vândut în peste două milioane de exemplare și a intrat în categoria „celor mai influente zece cărți ale Americii“. După trei ani petrecuţi ca deţinut în lagărele de la Auschwitz şi Dachau, Viktor E. Frankl este eliberat odată cu terminarea războiului, iar cartea lui este despre propria istorie – istoria unui om care, dintr-un număr printre alte numere, a redevenit o persoană.

Dar cartea nu este doar o mărturie a unui fost deţinut la Auschwitz, pentru că Frankl, intrat în lagăr ca medic, și-a dezvoltat viziunea psihoterapeutică în timpul petrecut în suferință. Tot acolo a dezvoltat ceea ce astăzi e cunoscut ca „logoterapie” sau analiză existenţială, care se bazează pe convingerea că forța motivatoare fundamentală a omului este căutarea sensului existenței.

Londra, Roma și Paris sunt trei dintre orașele care au inspirat o mulțime de scriitori. Pline de istorie, detalii, culoare și viață, aceste locuri se regăsesc deseori în paginile romanelor ai căror autori le-au vizitat sau le-au locuit. Unele cărți abundă în amănunte legate de spațiul în care se petrece acțiunea lor, astfel că, numai citind, poți simți că ai trecut pe străzile pe care se plimbă personajele. În unele cazuri, străzile, barurile sau sălile de spectacole sunt fictive. Însă deseori ele sunt reale, iar unele mai există și astăzi.

Ca să simți puțin din aerul acestor mari orașe europene, am ales câte o carte care te va transporta, măcar câteva zile, pe alte meleaguri, prin pagini boeme sau pline de mister și romantism.

Ce să citești dacă nu ai fost în vacanță

Aventurile lui Sherlock Holmes, de Arthur Conan Doyle

Sherlock Holmes este, probabil, cel mai celebru detectiv din literatură. Iar Aventurile lui Sherlock Holmes, de Arthur Conan Doyle, este o celebră colecție de povestiri despre cazurile misterioase pe care Sherlock și faimosul lui asistent, doctor Watson, le rezolvă. Toate cele 56 de povestiri sunt savuroase, iar Scandal în Boemia (în care Sherlock Holmes o întâlnește pe Irene Adler) și Omul cu buza strâmbă nu trebuie ratate.

Adresa lui Sherlock era Baker Street, la numărul 221B. Dacă aceasta era fictivă, Baker Street este reală și există și azi în Londra. 

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Primavara la Roma a doamnei Stone, de Tennessee Williams

Tennessee Williams a fost dramaturg, poet și romancier american, laureat al premiului Pulitzer pentru dramă pentru piesele de teatru Un tramvai numit dorință și Pisica pe acoperișul fierbinte.

Primul dintre cele două romane ale sale, Primavara la Roma a doamnei Stone, are loc în capitala Italiei, în anii care au urmat încetării celui de-Al Doilea Război Mondial.

Mutată la Roma, doamna Stone încă se luptă cu dispariția tinereții și a celebrității ei de odinioară, cu singurătatea și cu văduvia. În schimb, află că îmbătrânirea nu înseamnă numai să ți se închidă uși în față, ci poate însemna și oportunități. Deși pare o femeie aflată în toamna vieții, adevărul este că, pentru doamna Stone, de-abia a început primăvara. Pe parcurs, Karen Stone intră într-un cerc de tineri gigolo și se îndrăgostește de un anume Paolo di Leo, în care nu știe dacă poate avea încredere.

În liniștea Romei, doamna Stone reflectează la viața ei de până atunci și realizează că relația cu soțul cel bogat nu a fost prea grozavă, că nu a fost nici măcar o actriță prea talentată, ci mai degrabă frumoasă (dar frumusețea pălește) și că, de fapt, viața ei nu a fost deloc așa cum își imaginase. Povestea are în fundal minunata arhitectură din capitala italiană.

Sărbătoarea continuă, de Ernest Hemingway

Parisul anilor ‘20, plin de artiști și scriitori. Sărbătoarea continuă este o carte de memorii în care Ernest Hemingway povestește prin ce întâmplări a trecut ca tânăr jurnalist și scriitor, pe vremea când era „foarte sărac şi totuşi foarte fericit”. În povestirile lui apar și F. Scott Fitzgerald, Gertrude Stein, Ford Madox și Ezra Pound, pe care Hemingway ni-i prezintă din perspectiva unui apropiat de-al lor, făcându-i extrem de familiari cititorului. Parisul anilor ‘20 trăit de Hemingway e simplu și extravagant în același timp, se mănâncă, se bea și se analizează literatura și viața. „Am învățat un lucru. Niciodată să nu mergi în călătorii cu cineva pe care nu-l iubești”

Citind cartea, vei simți că faci un salt în timp și te plimbi printr-o mulțime de cafenele, baruri și bistro-uri pariziene, unele dintre ele frecventabile și astăzi. Hemingway are talentul de a te face să pătrunzi lent şi relaxat prin cotloane pierdute în timp, într-un spațiu bine definit, și de a te face să-ți fie dor de locuri pe care nici nu le-ai vizitat. Încă.

Vineri nu se lucrează, nici luni, în a doua zi de Paști, iar apoi nu se mai lucrează – din nou – de 1 Mai. Cu o zi de concediu pe 30 aprilie, imediat se încropește o minivacanță de șase zile. Sigur, și cu, și fără acea zi de concediu, tot ai destul de multe zile libere la dispoziție.

Dacă ești dintre cei cărora le place să citească, sigur o vei face în aceste zile libere. Și, dacă nu ai în curs o lectură în momentul acesta, e bine să te orientezi către cărți scurte, pe care le vei termina foarte rapid. Uneori, volumele de literatură clasică de sute de pagini pot fi intimidante, mai ales când nu ai foarte mult timp la dispoziție pentru citit. Așa că îți recomandăm câteva cărți scurte.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

8 cărți scurte, de citit rapid

O cameră doar a ei, de Virginia Woolf

În O cameră doar a ei, Virginia Woolf și-a imaginat că Shakespeare are o soră care îi este egală din punct de vedere intelectual. Singura diferență dintre cei doi era că ea e femeie. Un roman care poate fi citit ca un eseu despre sexism, cu o argumentare convingătoare împotriva subminării intelectuale a femeii, cu precădere a scriitoarelor.

Pagini: 120

Fahrenheit 451, de Ray Bradbury

Un viitor distopic, în care literatura e pe cale de dispariție. Ray Bradbury a scris o parabolă a unei societăţi în care valorile pe care le cunoaştem au fost răsturnate. Dacă tot ai timp în zilele libere, după ce termini cartea Fahrenheit 451, urmărește și filmul care a fost inspirat din ea, cu Michael Jordan, și nu o să regreți.

Pagini: 176

Cronica unei morți anunțate, de Gabriel García Márquez

Deși Gabriel García Márquez e celebru pentru romanul câștigător de Nobel Un veac de singurătate, cei care îi iubesc literatura trebuie să citească și Cronica unei morți anunțate, cu atât mai mult cu cât e o carte scurtă. Despre ce e vorba? Nu vă spunem mai mult decât că e despre o crimă anunţată, pe care nimeni nu se străduieşte s-o oprească.

Pagini: 160

Trezirea, de Kate Chopin

Poate că în zilele noastre povestea unei soții infidele nu mai este atât de șocantă cum era în 1899, când a fost publicată prima dată cartea lui Kate Chopin. Dar Trezirea tot merită să fie citită pentru portretizarea uimitoare a unei femei căsătorite care nu se regăseşte nicidecum în modul de viaţă victorian, atât de plin de constrângeri şi interdicţii.

Pagini: 256

Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald

Cu o acțiune care are loc în era jazzului, Marele Gatsby creat de F. Scott Fitzgerald te va transporta într-o lume strălucitoare, plină de petreceri și de perfidie. Romanul, considerat inițial o carte spectaculară despre “generatia pierdută”, ocupă astăzi locul al doilea, dupa Ulise de James Joyce, pe lista celor mai bune romane ale secolului XX alcătuită de publicația New York Times.

Pagini: 210

Ferma animalelor, de George Orwell

În aproximativ 200 de pagini (numărul acestora diferă de la o ediție la alta), romanul lui George Orwell – satiră scandaloasă și amuzantă la adresa Revoluției Ruse – devine din ce în ce mai uimitor. Totul, conturat prin intermediul unor personaje-animale în căutare de egalitate, până când „unele animale sunt mai egale decât altele”.

Pagini: 192

Franny și Zooey, de J.D. Salinger

Mai puțin cunoscută, cartea Franny și Zooey a lui J.D. Salinger este alcătuită, de fapt, din două scurte povestiri despre crizele morale ale celor doi frați adolescenți din familia Glass. Franny e dezamăgită de superficialitatea și egoismul celor din jur, iar Zooey, fratele ei, încearcă să-i vină în ajutor.

Pagini: 224

Metamorfoza, de Franz Kafka

Metamorfoza nu este un roman, ci o nuvelă. E despre un bărbat care se trezește transformat într-un gândac de bucătărie. Metamorfoza nu necesită mai mult de 45 de minute de lectură, dar, dacă tot pui mâna pe o carte cu povestiri ale lui Kafka, citește-le și pe celelalte din volum!

Pagini: 68