În fiecare an, când se apropie vara, îmi place să am o listă cu câteva cărți de luat la plajă. Lecturile pe malul mării sunt ceva special. Trebuie să fie suficient de captivante și, în același timp, destul de relaxante. Nu vreau să mă plictisesc când citesc la plajă, dar nici să fie o carte grea, care să mă solicite foarte mult.

Poți încerca orice, de la romane de dragoste la literatură pentru adolescenți sau non-ficțiune.

Și, pentru că, din fericire, putem merge la mare și anul acesta, ți-am pregătit o listă cu cărți de luat la plajă, ca să îți țină companie și să te relaxeze.

7 cărți de luat la plajă anul acesta

1. Blândețea nopții, de F. Scott Fitzgerald

Scott Fitzgerald are un stil special de scriitură, iar în Blândețea nopții te duce direct pe Coasta de Azur, unde se petrec tot felul de lucruri presărate cu soare, petreceri, muzică și pasiune. În anii ’20.

Pe vremea când cei mai sofisticați americani își petrec vacanțele pe riviera franceză, Dick Diver și familia lui nu fac excepție. Dick e un tânăr psihiatru extrem de carismatic, căsătorit cu o fostă pacientă dintr-un sanatoriu elvețian. Nicole moștenește o avere considerabilă, dar nu e doar femeia nebună și plină de bani. Pe riviera franceză ajunge și Rosemary Hoyt, o tânără și naivă actriță, care pică imediat sub vraja cuplului. Alături de ea, și alte personaje care duc o viață boemă sau promiscuă.

Deși tentațiile sunt mari și Dick și Rosemary devin amanți, iar Nicole pică, din când în când, pradă dezechilibrului psihic, cei doi soți se află mereu la granița dintre nebunie şi normalitate, dintre iubire şi moarte.

2. Zorba grecul, de Nikos Kazantzakis

Nikos Kazantzakis scrie uluitor, iar romanul lui cel mai celebru, Zorba grecul cunoscut și cu titlurile Alexis Zorba și Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas, publicat la Atena în 1946, începe să fie tradus rapid încă din timpul vieţii scriitorului. Cartea devine și mai populară după lansarea filmului.

Romanul este despre o relație specială de prietenie care se conturează între un tânăr intelectual grec și un miner bătrân și plin de viață, Alexis Zorbas. De fapt, acțiunea romanului este inspirată din propriile experiențe ale lui Kazantzakis, care a lucrat, în 1917, alături de bătrânul miner Gheorghios Zorbas, la o mină de lignit în Peloponez.

Dincolo de faptul că lucrurile se petrec în Grecia, mai sunt și alte lucruri care califică romanul pentru lista de cărți de luat la plajă: e o carte despre poezie, muzică, bărbați, femei, veselie, bucurie, viață, moarte și multe, multe altele.

Zorba e un fel de filosof de la țară, care te face să realizezi cât de important și ușor e, de fapt, să iubești viața și tot ce îți oferă ea: „Zorba ăsta era omul pe care-l căutam de atâta amar de vreme fără să-l găsesc. O inimă vie, o imensă gură lacomă, un suflet mare în stare brută”.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

3. Familia mea și alte animale, de Gerald Durrell

Romanul Familia mea și alte animale e povestea autobiografică a naturalistului britanic Gerald Durrell și e o carte potrivită pentru aproape orice vârstă. E, de asemenea, una dintre cele mai senine cărți de luat la plajă pe care ai putea să le citești, cu atât mai mult cu cât toate lucrurile – și sunt multe! – se petrec tot în Grecia. Dacă nici Grecia nu te face să intri în atmosfera de plajă…

Ei bine, romanul este despre familia lui Durrell – frații și mama lui – care se mută din Marea Britanie în Corfu, în anii ‘30, înainte ca turiștii să umple insula. În carte sunt detaliate personalitățile fiecărui membru al familiei cu o candoare imposibil de explicat pe scurt. Dar nu numai familia are personaje interesante. Casa lor e mereu plină de oameni și de animale de tot felul.

Nu ne crede pe cuvânt, citește cartea și vei vedea că îți va umple inima de soare!

4. Medeea și copiii ei, de Ludmila Ulițkaia

Dacă vorbim despre cărți de luat la plajă, Medeea și copiii ei nu poate să lipsească! Romanul o să-ți trezească nostalgia după zilele lungi și pline de viață din copilărie. E o carte despre liniște și pace, miros de aer sărat, piele bronzată și mâncăruri simple.

Familia Sinopli, la fel ca de alte familii de greci, armeni și evrei, stabilite inițial în orașul Feodosia din Crimeea, s-au împrăștiat prin lume din cauza evenimentelor istorice. Însă odată cu relativa liniște apărută în plan politic, cei plecați încep să vină, vara, an de an, în casa bătrânei Medeea. Ea este singura care a rămas acasă. Familiie vin însă cu tot cu copii, iar sub soarele fierbinte între tineri se înnoadă şi se deznoadă iubiri pasionale.

Medeea, femeie fără copii, nu judecă această adunare zgomotoasă de rubedenii care se strâng în fiecare an în casa ei. De fapt, pare că Medeea însăși veghează asupra armoniei și atmosferei plăcute din casă, pentru că toată lumea e veselă și își aduce aminte să trăiască acolo, indiferent de ce s-ar întâmpla în restul anului în viețile lor. „Pe urmă a așezat mâncarea pe masă, au mâncat cartofi mirosind a gaz și brânză de capră, ea a vrut de câteva ori să se ridice și să plece, dar a tot amânat, nu știa nici ea de ce”.

5. Strigă-mă pe numele tău, de Andre Aciman

Un alt roman solar, perfect pentru savurat când mergi la mare, este Strigă-mă pe numele tău. E una dintre cele mai frumoase cărți de dragoste, o dragoste puțin mai neobișnuită, dintre un adolescent și oaspetele tatălui său, venit peste vară în casa de pe riviera italiană.

Inițial, cei doi tineri afișează indiferență unul față de celălalt. Dar, pe durata verii caniculare, frica, obsesia, dorința și fantezia se întrepătrund și scot la suprafață o pasiune uluitoare.

Peisajul de țară italian își face simțită prezența peste tot în carte: „Cel mai tare mă temeam de zilele când nu-l vedeam mai multe ore în șir – după-amiezi și seri întregi, uneori fără să știu unde fusese. Se întâmpla doar să-l văd traversând piazzetta sau stând de vorbă cu oameni pe care nu-i cunoșteam. Dar nu conta, pentru că în mica piazzetta unde se strângea lumea la ora închiderii arareori îmi arunca și o a doua privire și mă saluta cu o înclinare imperceptibilă a capului, care era posibil să nu-mi fi fost adresată atât mie, cât tatălui meu, al cărui copil se întâmpla să fiu”.

6. Un veac de singurătate, de Gabriel García Márquez

Un veac de singurătate e o carte care cere răbdare și puțină concentrare, ca să nu încurci personajele. Este povestea magică a înființării, apoi a măreției și a decăderii satului Macondo și a membrilor familiei Buendia, care s-au confruntat cu tot felul de încercări venite odată cu trecerea timpului și a existenței în sine.

Romanul e plin de mituri și magie, este cronica unei microsocietăți izolate, dar care nu este străină de tot felul de întâmplări fabuloase. E un roman poetic, iar Macondo este metafora unei lumi cu posibilități infinite.

Iubiri neîmpărtășite, pasiuni, rivalități, vise fantastice, războaie, un timp care are o curgere bizară, orgolii și multă patimă. În final, un veac întreg de singurătate adunat într-o carte cu portrete memorabile ale unor personaje nostalgice. Probabil cea mai strălucitoare carte a lui Márquez. Dacă încă nu ai citit-o, trece-o pe lista de lecturi obligatorii!

7. Dealurile verzi ale Africii, de Ernest Hemingway

Hemingway a făcut un pariu cu sine, încercând să afle dacă o carte în care scrii pur și simplu faptele și gândurile tale reale poate concura cu un roman imaginat. Așa că s-a apucat să noteze câteva din întâmplările şi conversaţiile care au avut loc într-una dintre călătoriile lui în Africa. Unii l-au criticat, dar alții au spus că i-a ieșit ceva măreț.

Dealurile verzi ale Africii este o carte autobiografică structurată în patru capitole. Hemingway şi cea de-a doua lui soție, Pauline, erau însoţiţi de cunoştinţe mai vechi sau mai noi din Europa, dar şi de băştinaşi experimentaţi.

E o carte plină de descrieri de peisaje, antilope kudu și rinoceri, de explicații care țin de tehnicile și strategiile de vânătoare de atunci, dar și de dialoguri interesante. Și căldură. Multă căldură. Peste toate acestea, plutește personalitatea puternică a lui Hemingway.

Poate că ultima perioadă a fost una în care am reflectat la propriile vieți. La ce ne face fericiți, la ce nevoi avem și la ce putem să oferim noi celor din jur. Tot în această perioadă, unii dintre noi am fost – sau suntem! – atât de stresați, încât nu am mai reușit decât rareori să vedem și partea plină a paharului. Sunt momente în care ne cuprinde tristețea, poate din cauza faptului că stăm atât de mult în case, nu ne mai mișcăm și nu mai ieșim în natură, poate din cauza alegerilor de până acum. Totuși, sunt o mulțime de lucruri pentru care să fim recunoscători. Ca să ne mai aducem aminte de ele, am făcut o scurtă listă de cărți care te fac să apreciezi frumusețea vieții. Pentru că, uneori, nu trebuie să faci mare lucru ca să te simți bine, e suficient să-ți aduci aminte cât de spectaculoasă e viața.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Așadar, când ți-e greu sau te simți deziluzionat, apelează la una din aceste cărți care te fac să apreciezi frumusețea vieții. Poți să-i spui biblioterapie. Uneori, e calea cea mai ușoară și mai rapidă pentru o stare de spirit mai bună.

4 cărți care te fac să apreciezi frumusețea vieții

1. O viață de om, de Robert Seethaler

O viață de om e un roman care îți va stoarce câteva lacrimi și, la final, te va face să vrei să o recitești. Cartea lui Robert Seethaler este despre viața simplă a lui Andreas Egger, care cunoaște fiecare cărare și vârf din valea în care trăiește, în Alpii austrieci. E o carte emoționantă atât despre lucrurile mari, cât și despre cele mici care alcătuiesc viața.

Andreas Egger e un orfan de vreo patru ani când ajunge în valea în care își va petrece întreaga viață, la o familie adoptivă unde, mai târziu, devine argat. Intră apoi într-o echipă de muncitori care lucrează la unul dintre primele teleferice din Austria. În povestea vieții lui apare și Marie, marea lui iubire. O viață de om este o poveste despre singurătate, despre relația omului cu sinele, despre momente banale sau importante.

Calmul tonului în care e scrisă cartea îți vor prinde bine în această perioadă.

2. Mandolina Capitanului Corelli, de Louis de Bernières

Altă traducere a titlului cărții lui Louis de Bernières este Idila căpitanului Corelli. Romanul a fost unul dintre marile succese literare din anii ’90. Cartea este una caldă și vibrantă, iar acțiunea se desfășoară în insula Cefalonia, un loc idilic din Grecia. Așadar, un alt motiv să o citești acum, când nu poți călători.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, printre localnicii Cefaloniei, apar trupele italiene. Pelagia e o tânără frumoasă, pasională și încăpățânată, curtată de doi bărbați: partizanul Mandras și fermecătorul căpitan italian Corelli.

3. Șoapta inimii, de Jan-Philipp Sendker

Cartea lui Jan-Philipp Sendker este o celebrare a încetinirii ritmului vieții și a ascultării îndeaproape a sinelui. Este despre sens și profunzime.

Julia este o newyorkeză care vrea să afle unde a dispărut tatăl ei, așa că pornește într-o călătorie în Birmania, locul în care el s-a născut. Ce o face să plece acolo? O scrisoare de dragoste pe care tatăl ei o scrisese în tinerețe unei femei.

Ajunsă acolo, află de la un locuitor pe care ea nu-l știa, dar care știe tot felul de lucruri despre ea, care era, de fapt, povestea tatălui ei. Birmania e, în acest caz, un loc al regăsirii, pentru că Julia află de fapt, pe măsură ce descoperă detalii despre tatăl ei, tot felul de lucruri despre ea. Și mai află și de ce lucruri e capabilă dragostea adevărată, dintr-o poveste despre care nu știa nimic.

„În acest roman am pus tot ce știu despre dragoste și viață”, este mărturisirea autorului despre această carte.

4. Semnătura tuturor lucrurilor, de Elizabeth Gilbert

Dacă încă mai ai îndoieli că Elizabeth Gilbert e o scriitoare bună, citește și Semnătura tuturor lucrurilor. E una dintre cele mai frumoase cărți care te ajută să apreciezi frumusețea vieții, o poveste despre dragoste și provocările ei, dar și o carte despre… botanică. Așa că, citind-o, să nu te mire dacă te apucă subit cheful să îți umpli locuința de plante și flori sau de desene cu plante și copaci.

Alma Whittaker s-a născut în Philadelphia la începutul anului 1800. E pasionată de plante și le studiază, în special mușchiul. Astfel, ajunge să descifreze tot felul de mistere ale evoluției în lumea naturală. Ea e prototipul omului de știință riguros și lucid.

La polul opus e Ambrose, bărbatul de care ea se îndragostește. Artistul care crede că Dumnezeu, ca un creator, și-a pus amprenta în alcătuirea fiecărei plante de pe pământ. El crede că întreaga lume e dovada iubirii Creatorului.

Acțiunea romanului (cu un ritm alert) se desfășoară la Londra, în Peru, la Philadelphia, în Tahiti și la Amsterdam.

„Există dragoste și romantism în viața Almei, dar pe parcurs descoperim că cel mai important aspect al vieții ei este meseria și pasiunea pentru explorarea naturii. De aici își extrage fericirea pură și tot aici își găsește identitatea, dar și continuitatea propriei povești de viață”, spunea Elizabeth Gilbert despre personajul său, mărturisind că se regăsește în el.

Uneori nu știi ce să mai citești. Cauți recomandări pe Internet, printre prieteni sau intri la întâmplare într-un magazin de cărți. Dar, dacă vrei o lectură de referință și nu știi ce trebuie să citești în acest sens, una dintre cele mai singure metode este să alegi opere ale câștigătorilor de Nobel pentru Literatură. Ca să îți fie mai ușor, am făcut o listă cu ultimii zece laureați și am selectat și câte o carte de-a lor. Lectură plăcută!

Ce să citești de la câștigătorii Nobelului pentru Literatură din ultimii 10 ani

2019: Peter Handke

“Pentru o operă influentă, care, cu ingeniozitate lingvistică, a explorat periferia și specificitatea experienței umane”, astfel a motivat Academia Suedeză alegerea autorului austriac Peter Handke pentru Nobelul pentru Literatură anul acesta.

În limba română, puteți citi Într-o noapte întunecată ies din casa mea liniștită, despre un farmacist dintr-un orășel din Austria, căruia îi plac ciupercile sălbatice halucinogene și care pornește într-o lungă călătorie cu mașina, alături de doi companioni accidentali: un poet care nu mai scrie și un fost campion olimpic la schi.

2018: Olga Tokarczuk

Academia Suedeză nu a acordat Premiul Nobel pentru Literatură anul trecut, așa că disctincția a fost acordată anul acesta și pentru 2018. Autoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost laureată, “pentru o imaginație narativă, care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă trecerea granițelor drept formă de viață”.

Cel mai cunoscut roman al său, Rătăcitorii, a câștigat Premiului Nike, care este cea mai prestigioasă recompensă literară din Polonia. Romanul este compus din mai multe note de călătorie, întrerupte de tot felul de note care, aparent, nu au vreo legătură cu subiectul. Totuși, firul narativ te plimbă de la un anatomist olandez din secolul al XII-lea care descoperă tendonul lui Ahile secţionîndu-şi propriul picior amputat la o femeie care trebuie să se întoarcă în Polonia natală ca să-şi otrăvească iubitul din adolescenţă și multe alte personaje și întâmplări. Toate sunt legate unele de altele și vorbesc, într-un mod oarecum bizar, despre ce înseamnă viața nomadă, ce înseamnă un trup în continuă mişcare atât în spaţiu, cât şi în timp.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2017: Kazuo Ishiguro

Kazuo Ishiguro “care, pentru romanele sale de mare forţă emoţională, dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea” a primit Nobelul pentru Literatură în 2017.

Chiar dacă Rămășițele zilei este cel mai cunoscut roman al său, noi îți recomandăm cu prioritate Să nu mă părăsești. Romanul a fost nominalizat la Booker Prize, National Book Critic Circle Award și Arthur C. Clarke Award.

Dacă nu ar ști cum și pentru ce au fost aduși pe lume, Kathy, Ruth și Tommy ar fi ca niște tineri oarecare, preocupați de poezie, filme, cărți, iubire și sex. Niște tineri atenți în mod special la sănătatea lor, niște tineri care trăiesc într-o școală și pe care nu-i vizitează niciun părinte. Dar care e rostul pentru care niște ființe clonate pentru a dona organe, a căror existență este limitată și dependentă de un număr de “donări”, care este, așadar, rostul ca aceste ființe să se îndrăgostească, să le placă muzica, să călătorească sau să întâlnească oameni?

Romanul lui Ishiguro este o distopie extrem de emoționantă și tensionată. După ce o vei citi, e aproape imposibil să nu te întrebi cât de aproape suntem de acest punct al evoluției umane.

2016: Bob Dylan

În 2016, Academia Suedeză a decis să-i ofere Nobelul pentru Literatură lui Bob Dylan, motivând astfel: “pentru crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”. După ce, inițial, muzicianul nu a avut vreo reacție legată de decernarea acestui premiu, în cele din urmă Bob Dylan a decis să accepte distincția.

Prima parte a memoriilor sale, Cronica vieții mele. Volumul 1, acoperă sosirea lui Bob Dylan la New York și procesul prin care a trecut până la lansarea albumului de debut. Deși ignoră o bună parte din perioada lui de glorie, autobiografia este o lectură plăcută, prin care ți se împărtășesc destul de multe dintre secretele unuia dintre cei mai importanți muzicieni ai tuturor timpurilor.

2015: Svetlana Alexievici

“Pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinței și curajului” – aceasta a fost motivația dată de Academie atunci când a decis acordarea, în 2015, a Nobelului pentru Literatură Svetlanei Alexievici.

În cartea Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor, Svetlana Aleksievici a cules din Bielorusia foarte multe impresii personale asupra accidentului din 1986, care a devastat această țară și pe locuitorii ei. Volumul nu este unul de ficțiune, ci o colecție de istorii orale care ne arată cât de tulburătoare a fost tragedia umană din acele zile de la Cernobîl.

2014: Patrick Modiano

Patrick Modiano a luat Nobelul pentru Literatură “pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înțeles destine umane și a dezvăluit universul țărilor aflate sub ocupație”.

În cafeneaua tinereții pierdute, Patrick Modiano pune cap la cap fragmente care aparțin mai multor naratori. Patru voci construiesc imaginea lui Jacqueline Delanque, cunoscută drept Louki în cercul de artiști cu care-și petrecea timpul în cafeneaua Condé. Un elev, detectivul angajat de soțul lui Louki, Roland, un bărbat pe care Louki îl întâlnește la niște ședințe ezoterice și Louki însăși sunt cele patru personaje-narator de care Modiano se folosește în romanul său.

O carte care respiră parfumul boemilor ani ’60 din Paris, cu bistro-uri și cafenele unde se petrec întâlnirile artiştilor și unde timpul stă pe loc, lăsând loc numai visării.

2013: Alice Munro

“Un maestru al prozei scurte contemporane”, Alice Munro a primit premiul în 2013.

Cartea Prea multă fericire înseamnă 10 povestiri despre personaje care au parte de tot felul de pierderi și dezamăgiri, dar care merg mai departe în viață, conștiente fiind că, totuși, fericirea există undeva, fie că a rămas în trecut, că ar fi putut fi trăită sau că le așteaptă undeva pe drum.

Dimensiuni este povestea unei femei al cărei soț se află în închisoare pentru că şi-a ucis copiii, Unele femei e despre o fetiță de 13 ani angajată să îngrijească un bolnav de leucemie, iar Chipul e despre o fată care se mutilează pentru a arăta ca prietenul ei cel mai bun din copilărie.

Alice Munro a adunat, în acest volum, întâmplări de impact scrise scurt și simplu. Nici nu poți scrie altfel, când vrei să condensezi în 20-30 de pagini povești care au loc în câteva zeci de ani.

2012: Mo Yan

Mo Yan, „cu un realism halucinant în care îmbună poveștile populare cu istoria și contemporanul”, este cel ales de Academia Suedeză în 2012.

„Oboseala de viață, oboseala de moarte/Din lăcomie și dorințe se iscă. împuținând dorințele, fără făptuire,/Trupul și inima în largul lor au să fie”, astfel spune Buddha în romanul Obosit de viață, obosit de moarte al lui Mo Yan.

Este povestea lui Ximen Nao, împușcat pentru ca a refuzat să se alăture Partidului Comunist. Dar povestea nu se oprește odată cu moartea personajului principal. După ce ajunge în iad, Ximen Nao obține promisiunea de a reveni pe pământ pentru a găsi răspunsuri la întrebarile sale. La 1 ianuarie 1950, Ximen Nao se naște pășește din nou pe pământ, dar nu ca om, ci ca măgar în curtea familiei sale. După viața de măgar trece prin cea de vită de povară, câine, maimuță și tot așa, după legile buddhiste, pentru a avea, în cele din urmă, șansa de a renaște ca om.

2011: Tomas Tranströmer

Tomas Tranströmer a fost recompensat cu Nobelul pentru Literatură “pentru că, prin imaginile sale condensate și translucide ne oferă o perspectivă proaspătă asupra realității”.

Tomas Tranströmer a fost traducător și psiholog suedez, dar și unul dintre cei mai traduși poeți suedezi, opera sa fiind tradusă în aproximativ 50 de limbi.

Taina cea mare este un volum alcătuit din cinci poeme scurte plus 45 de poeme haiku.

“Oameni păsări.

Înflorea merii.

Taina cea mare.”

2010: Mario Vargas Llosa

Lui Mario Vargas Llosa i-a fost decernat Nobelul „pentru cartografierea structurilor puterii, pentru descrierile sale pătrunzătoare, care vorbesc despre rezistența individuală, revoltă și și eșec”.

Romanul Războiul sfârșitului lumii are la baza un eveniment real din istoria Braziliei – sfârșitul secolului al XIX-lea. În Canudos, un ținut sărac din nord-estul țării, izbucnește o revoltă sângeroasă a unei secte milenariste conduse de Antonio Sfatuitorul. În acest conflict civil au murit aproape 20.000 de oameni.

Doctrina lui Antonio Sfătuitorul este ultra-ortodoxă, iar el vorbeşte adepților lui despre iubire, pace, penitenţă, dar şi despre judecată, rai şi iad. Pentru cei care îl urmează, republica se transformă într-un fel de Antihrist, iar conflictul capătă proporţii apocaliptice.

Romanul lui Mario Vargas Llosa începe astfel:

Omul era înalt şi atât de slab încât părea mereu văzut din profil. Avea pielea smeadă, oasele proeminente, iar ochii îi ardeau cu foc nestins. Purta sandale de păstor şi tunica vineţie îi cădea pe trup ca veşmîntul acelor misionari care, din când în când, vizitau satele din sertón – numele vastelor podişuri înalte din Nord — botezând copii cu nemiluita şi cununând perechi de concubini. Era cu neputinţă să-i afli vârsta, obârşia, istoria, dar avea ceva pe faţa lui liniştită, în obiceiurile-i frugale, în neclintita lui seriozitate, ceva ce îi atrăgea pe oameni încă înainte ca el să le dea sfaturi.

Dacă vrei să vezi și alte începuturi de cărți, intră AICI.

Nu știm cum sunt alții, dar noi, în sezonul rece, vrem să stăm la căldură, cu o ceașcă de ceai sau cafea alături și cu o carte în mână. Și, cum ajungem mai devreme acasă, pentru că nu prea mai pierdem vremea prin oraș, avem mai mult timp pentru citit.

Poate că nu-ți vine oricând să te apuci să citești cărți în serie, pentru că nu ai prea mult timp la dispoziție și, în timpul alocat cititului, vrei să ai parte de lecturi variate. Însă acum, că petreci mai mult timp în casă, poate fi pretextul perfect ca să citești și trilogii, care îți “mănâncă” mai mult timp. Totuși, vei vedea că, dacă lectura este potrivită pentru tine, le vei citi destul de repede.

Am selectat cinci trilogii pe care le considerăm potrivite deopotrivă pentru femei și bărbați. Nouă ni se par interesante toate și nu am putea alege una singură.

Hai, pune ceainicul pe foc și… lectură plăcută!

5 trilogii pentru sezonul rece

1. Fundația, de Isaac Asimov       

Isaac Asimov a scris Fundația, o trilogie științifico-fantastică ce se desfășoară pe parcursul a 600 de ani. Din trilogie fac parte Fundația, Fundația și Imperiul și A doua Fundație. Trilogia Fundația este una dintre cele mai apreciate opere din domeniul SF și a câștigat, în 1966, premiul Hugo pentru Cea mai bună serie a tuturor timpurilor, premiu decernat o singură dată în istoria premiilor Hugo.

În această trilogie, psihoistoricul Hari Seldon avertizează autoritățile că, potrivit calculelor sale, Imperiol Galactic va fi distrus, în mod inevitabil, iar evenimentul va fi urmat de 30.000 de ani de haos, înainte de ridicarea unui nou imperiu. Deși căderea imperiului nu poate fi evitată, conform previziunilor lui Seldon, acesta le dă autorităților asigurări că poate reduce perioada de tranziție până la un nou imperiu la numai 1.000 de ani. Dar planul lui Seldon presupune un număr mare de participanți care să își unească eforturile pentru realizarea unei compilații a tuturor cunoștințelor acumulate până atunci de către oameni, pentru a crea Enciclopedia Galactică. Seldon, acuzat inițial de trădare, are de ales între a fi executat sau a trăi în izolare și a lucra la acest proiect.

Aceasta este trilogia inițială, dar Asimov a mai scris încă patru romane în seria Fundația. Înaintea trilogiei, a scris Preludiul Fundației și Fundația Renăscută, iar după ce a terminat A doua Fundație, autorul a scris Marginea Fundației și Fundația și Pământul.

2. Jocurile foamei, de Suzanne Collins

Universul Jocurilor foamei (The hunger games), creat de Suzanne Collins, înseamnă o distopie, o lume post-apocaliptică. America de Nord devenise Panem – o țară împărțită în Capitoliu și treisprezece Districte, fiecare dintre ele împărțite după stadiile diferite de sărăcie în care trăiau locuitorii lor. În fiecare an, câte doi copii din fiecare district sunt selectați pentru a participa la un spectacol televizat de tipul luptelor cu gladiatori. Spectacolul poartă denumirea de Jocurile foamei.

Jocurile, barbare și sângeroase, înseamnă, de fapt, că 24 de adolescenți, cu varste între 12 și 18 ani, sunt obligați să lupte între ei până la moarte. Doar unul dintre ei se poate întoarce acasă, viu și bogat.

Trilogia este formată din cărțile: Jocurile foamei, Sfidarea și Revolta.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

3. Călărețul de aramă, de Paullina Simons

Trilogia Călăreţul de aramă, a Paullinei Simons, cuprinde romanele Călărețul de aramă, Tatiana și Alexander și Vara. E vorba despre o ficțiune istorică. Cele trei cărți, plasate în Rusia celui de-Al Doilea Război Mondial, încep cu povestea a două surori, Tatiana și Dașa, și dragostea lor pentru același soldat al Armatei Roșii, Alexander. Obsesia celor două femei pentru același bărbat pune familia la și mai grele încercări în epoca și-așa dificilă a lui Hitler.

Primul roman, care dă și titlul trilogiei, scriitoarea descrie o poveste de dragoste care debutează în Leningrad, pe vremea când orașul era ocupat de nemți, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Tatiana se născuse într-o familie săracă, ca soră geamănă și nedorită a unui frate pe care părinții-l iubeau nespus, fiind băiatul moștenitor. Avea o soră mai mare, cu care împărțea patul, trăind în condiții extrem de grele, dar în liniște, laolaltă cu părinții și bunicii, în două camere unde intimitatea nu exista, cu baia și bucătăria la comun.

La 17 ani, când naziștii invadează Rusia, Tatiana era o fată frumoasă, blondă, cu ochii verzi ca marea și plină de pistrui. Așa că îi atrage atenția lui Alexander, un locotenent-major de 22 de ani, iar sentimentele sunt reciproce. În aceeași zi, Tatiana află că Alexander era, însă, iubitul surorii ei, Dașa.

Treptat, pe măsură ce povestea de dragoste imposibilă dintre cei doi se derulează cu multe schimbări de situație, linia frontului ajunge tot mai aproape de Leningrad. Foametea, lipsa speranței și moartea erau din ce în ce mai prezente, ducând la dezumanizare.

Titlul Călărețul de aramă este dat de poemul cu același titlu al lui Alexandr Pușkin, pe care Alexander i-l dăruise Tatianei la una din primele lor întâlniri.

În romanul Tatiana și Alexander, dragostea celor doi este pusă la încercare de dezastrele războiului și de faptul că sunt separați de mii de kilometri. În Vara, povestea de iubire ajunge la o concluzie dramatică, în fața Războiului Rece.

Paullina Simons vorbește în romanul ei, în paralel cu povestea de dragoste dintre Tatiana și Alexander, despre lucruri care chiar s-au întâmplat în iarna dintre anii 1941 și 1942, când au murit peste un milion de locuitori ai Leningradului.

4. Trilogia fiordurilor, de Jón Kalman Stefánsson

Autorul islandez Jón Kalman Stefánsson a scris mai întâi Între cer și pământ, un roman despre însingurare și dragoste de oameni. Cartea este o meditație profundă despre condiţia omului pe pământ, într-o lectură tulburătoare.

Povestea începe cu o mână de pescari obișnuiți cu frigul, care trăiesc în niște barăci pe malul mării, mănâncă gras, se îmbracă gros, sunt taciturni sau chiar morocănoși, pregătiți mereu să plece la pescuit, desi știu că există riscul să nu se mai întoarcă. Aici, moartea e ceva firesc și, de cele mai multe ori, stă pe fundul mării.

Bárður pleacă la pescuit într-o dimineață aparent obișnuită, dar se întoarce din drum să mai citească o dată niște versuri din cartea “Paradisul pierdut” a lui John Milton. Vrea ca versurile să-i rămână în cap, să le aibă cu el cât timp va fi pe mare, dar, pătruns de poezie, uită să își ia pufoaica, așa că moare înghețat în barcă. Prieten devotat, “băiatul” – personajul principal al cărui nume nu este dezvăluit vreodată – pleacă spre sat, să anunțe moartea lui Bárður și să înapoieze cartea celui de la care fusese împrumutată, fără să știe că pornește într-o călătorie inițiatică. Tânărul înțelege, la început, că moartea se poate datora cuvintelor, că poezia poate ucide.

Frigul este ca un personaj în sine în toate cărțile trilogiei lui Stefánsson. Intri într-o serie de povești în care simți frigul în asemenea măsură încât citești ca și cum ai merge și tu prin zăpadă și viscol: cu pași rari, amorțiți, dar plini de determinare.

Nu numai frigul este cel care rămâne prezent în următoarele două romane, ci și băiatul. Dacă în Tristețea îngerilor încearcă din răsputeri să iasă biruitor în fața pericolului de moarte reprezentat de frigul Islandei, în romanul Inima omului, băiatul încearcă să facă față dragostei. Întreaga trilogie este o lungă și grea călătorie.

5. Trilogia Bill Hodges, de Stephen King

Stephen King, celebru pentru romanele lui horror, supranaturale, de suspans și fantezie, a făcut, în trilogia Bill Hodges, o dezvăluire uimitoare despre mecanismele care stau la baza actelor unora dintre cei mai reci criminali. Romanele trilogiei sunt Mister Mercedes, Ce-am găsit al meu să fie și Mort la datorie.

Primul roman, Mr. Mercedes, începe cu sute de șomeri disperați care stau la coadă, la un târg de joburi. Din senin, șoferul unui Mercedes furat intră în mulțime cu mașina și lovește oameni nevinovați, dă cu spatele și îi lovește și pe cei rămași în picioare. Opt oameni sunt uciși și alți 15 sunt răniți. Ucigașul fuge de la locul faptei.

În ultimul roman, Brady Hartsfield, autorul Masacrului Mercedes, e încă în camera 217 a unei clinici, unde se află de cinci ani, în stare vegetativă. Medicii nu-i dau nicio șansă de recuperare, dar, în spatele privirii goale, Brady e de fapt perfect conștient. După mai multe medicamente experimentale, acum posedă puteri noi și înspăimântătoare care îl fac și mai periculos, chiar de pe patul de spital. Vrea să se răzbune ucigând oameni nevinovați, iar principalul vânat este detectivul care l-a prins, Bill Hodges, acum retras din activitate.

Când nu știi ce să mai citești și ești în pană de idei, te poți inspira cercetând ce scriitori s-au născut în luna în care te afli. De exemplu, acum poți citi cărți de-ale unor autori născuți în septembrie. Am făcut și noi o selecție și i-am ales pe Tolstoi, Agatha Christie și Stephen King, pentru că au stiluri extrem de diferite, au trăit în perioade și culturi diferite.

Ce autori născuți în septembrie să citești

Lev Tolstoi, născut la 9 septembrie 1828

Lev Tolstoi sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi (1828 – 1910) e unul dintre cei mai celebri autori ruși din istorie. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt Război și pace și Anna Karenina, care au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului la nivel mondial.

În Război și pace, Tolstoi folosește ca pretext istoriile a două familii importante, Bolkonski și Rostov, pentru a descrie o Rusie în prag de război cu Franța condusă de Napoleon Bonaparte. În 1805, încă mai existau prinți, prințese, doamne de onoare, baluri, mariaje aranjate, pasiuni mistuitoare și trădări. În acest roman se regăsesc poveștile a peste 500 de personaje, unele fictive, iar altele istorice, însă romanțate. Cartea este o descriere psihologică atât a indivizilor, cât și a epocii, și este considerată cel mai mare roman scris vreodată, remarcabil prin complexitate și unitate, un roman istorico-psihologic de trecut în palmares. Dacă nu ai citit-o încă, fă-o, e o carte potrivită acestui sezon.

Anna Karenina a fost publicată în foiletoane, în intervalul 1875-1877. Fermecătoarea și respectabila Anna Karenina era căsătorită, dar nu din dragoste, cu un bărbat din nobilime, mai mare decât ea cu 20 de ani, cu care avea și un copil. Îl întâlnește însă pe Vronski, de care se îndrăgostește. Între ei se leagă o relație puternică, iar Anna rămâne din nou însărcinată. Alege să-l urmeze pe bărbatul pe care-l iubește, lăsându-și în urmă copilul din relația legitimă, însă se întoarce după trei luni, sperând că va avea o viață relativ normală. Romanul este un clasic al literaturii universale și, dacă vrei să îl cunoști mai îndeaproape pe Tolstoi, ar trebui să îl citești.

Ai putea să mai citești și Sonata Kreutzer și Moartea lui Ivan Ilici, ambele fiind nuvele definitorii ale lui Tolstoi.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Agatha Christie, născută la 15 septembrie 1890

Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records drept cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. În cele mai multe din opere sale, autoarea de literatură polițistă i-a folosit, ca personaje principale, pe Hercule Poirot și Miss Jane Marple.

Asasinarea lui Roger Ackroyd (publicat în 1926) este considerat romanul cel mai bun al Agathei Christie, așa că ar fi bine să-l citești. Hercule Poirot, aflat la pensie, este solicitat de către Flora pentru aflarea adevăratului ucigaş al unchiului său. Întâmplările sunt relatate din punctul de vedere al lui doctor Sheppard, prieten al domnului Roger Ackroyd şi vecin al lui Hercule Poirot.

Tot urmărindu-l pe Hercule Poirot, în 1934 Agatha Christie publica romanul Crima din Orient Express, care înglobează toate trăsăturile genului polițist, cu intrigă, inteligență și umor. Când domnul Ratchett este ucis în mod inexplicabil în cușeta sa din trenul Orient Express, Poirot începe să-i cerceteze pe ceilalți 11 pasageri ai trenului.

În total, autoarea a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru.

Stephen King, născut la 21 septembrie 1947

Dacă Agatha Christie e recunoscută drept cea mai bună autoare de cărți polițiste, Stephen King excelează în literatura horror. În general, romanele lui King sunt construite de obicei în jurul unui protagonist care nu iese cu nimic în evidență, cum ar fi o familie de clasă mijlocie, un copil, un doctor, un profesor sau un scriitor. Până aici, nimic deosebit, numai că personajele sunt implicate apoi în evenimente supranaturale.

În Shining (Strălucirea), profesorul Jack Torrance își pierde locul de muncă din cauza alcoolismului, după care încearcă să-și refacă viața și acceptă un post de portar într-un hotel izolat din munți, care e închis în timpul iernii. Se mută în acest loc împreună cu soția și fiul lui, Danny, care e un “Shiner”, adică o ființă cu o energie psihică supranaturală, care îi dă puteri vizionare. Dar hotelul Overlook este posedat de o forță misterioasă, ceea ce complică lucrurile și mai mult.

În Cimitirul Animalelor, tânărul doctor Louis Creed se mută împreună cu familia într-un orăşel din statul Maine. Până aici, nimic neobișnuit. Doar că locuința lui are, în spate, un cimitir unde se înmormântau animale. Se împrietenește cu vecinul lui, Jud Crandall,  îi devine prieten şi îi arată monumentele funerare din spatele casei. Bătrânul Jud știe tot felul de povestiri din trecut, despre oameni care și-au înviat fie animalele, fie oamenii apropiați, folosindu-se de puterile magice păstrate în pădure de către indienii Mic-Mac. Toate acestea au însă un preț.

Alți autori născuți în septembrie ale căror cărți merită citite sunt D.H. Lawrence (11 septembrie 1885), Michael Ondaatje (12 septembrie 1943), William Golding (19 septembrie 1911), F. Scott Fitzgerald (24 septembrie 1896) și William Faulkner (25 septembrie 1897).

Poate că e mai la îndemână să gătești rețete adunate de pe internat sau să rămâi la mâncărurile tradiționale pe care le-ai învățat de la părinți și bunici. Dar gastronomia e un domeniu atât de vast, încât ar fi păcat să te limitezi la atât. Când cauți pe internet, găsești rețete în funcție de ingredientele pe care vrei să le gătești, dar să ai în casă câteva cărți de bucate și să te apuci să gătești după ele presupune o altfel de experianță. În cazul acesta, rețeta în sine este cea care te atrage, care te face să mergi la piață și să aloci un timp special pentru a pregăti mâncarea. Iar atracția față de o rețetă este și mai mare, dacă cel care o scrie este un bun povestitor. Am făcut o selecție de cărți de bucate pe care le considerăm irezistibile și care – credem noi – îți vor îmbogăți experianța culinară.

4 cărți de bucate din care trebuie să gătești

1. Biblioteca de bucate, de Radu Anton Roman

Poate că-l știi pe Radu Anton Roman, poate că nu. Atunci când scria despre mâncare, el nu scria doar rețete. Scria povești. A fost jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare. Pasionat de pescuit și vânătoare, aproape orice fel de mâncare l-a fascinat și a vorbit despre preparatele culinare cu poftă și dragoste. Radu Anton Roman nu vorbește, în cărțile sale, numai despre mâncare, ci despre tradiții, obiceiuri și oameni. Fiecare rețetă are un loc al ei și tot felul de trucuri pe care merită să le încerci, mai ales că autorul Bibliotecii de bucate nu s-a dat în lături nici de la preparatele din carne, dar nici de la cele de post. În această colecție vei găsi rețete și povești din Ardeal până-n Moldova, de la munte până-n deltă.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Gastronomice, de Păstorel Teodoreanu

Puțină lume știe, dar Păstorel Teodoreanu este pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu, avocat, scriitor, gastronom și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. Numit „Păstorel“ dintr-o glumă a tatălui său, așa i-a rămas numele pentru cei din jur, cunoscuți și nu numai. Păstorel Teodoreanu a fost fratele lui Ionel Teodoreanu, autorul volumelor La Medeleni.

Deși Păstorel Teodoreanu a scris și el roman și epigrame, cei mai mulți oameni îl știu datorită pasiunii lui pentru mâncare.

În Gastronomice, autorul a reuşit să surprindă, într-o manieră plină de umor, gastronomia tradiţională. Nu citești doar rețete, citești povești de viață și râzi. Te delectezi, așa cum trebuie să faci întotdeauna când citești sau gătești. Dacă încă nu te-am convins, iată cum începe o rețetă cu un ingredient aparent banal: “Dintre nenumăratele feluri în care se tratează şi cel mai des se maltratează orezul, l-am ales pe acesta, ca fiind cel mai uşor de executat. E ideal pentru gospodinele cochete sau grăbite, când nu şi cochete şi grăbite. O staţionare prea îndelungată în bucătărie le poate îmbiba, doamne fereşte, rochia nouă cu iz de bucate”.

3. Carte Regală de Bucate, de Principesa Margareta a României

Cartea regală de bucate semnată de Principesa Margareta a României conţine 64 de reţete culese de Alteța Sa de la mătuşi, unchi şi veri din Familiile Regale ale lumii. Dincolo de valoarea gastronomică a cărții, aceasta are şi o importantă valoare istorică, pentru că, în această carte, vei afla câteva dintre amintirile din copilărie ale Principesei, despre vizitele făcute altor Familii Regale, portrete ale membrilor Familiilor Regale şi experienţele culinare ale Principesei Margareta în ţările în care a trăit.

Dacă vrei să mânânci regește, pregătește-te să descoperi tot felul de rețete. De la cele mai simple, cum ar fi ouăle coapte în cartofi, cu care îşi răsfăţa nepoţii regina Elena a României, până la preparate compelxe, cu ingrediente mai scumpe, de exemplu o mâncare de potârniche cu orez, reţetă trimisă Principesei de Principele Jean al Franţei şi de soţia sa, Principesa Philomena.

“Cartea este un fel diferit de a cunoaște Familiile Regale ale lumii. Sunt mândră de asta. Și sunt sigură că societatea românească va avea de câștigat din acest travaliu. Sper ca volumul să le placă, să-i amuze, să-i intereseze să-i informeze pe oameni, să fie o referință pentru ei”, spune Principesa în prefața cărții regale de bucate.

4. Orice carte de Jamie Oliver

“Sunt, de asemenea, un fan al stilului culinar al tânărului maestru bucătar Jamie Oliver, i-am citit prima carte și toate cele care i-au urmat (…) și sunt de acord cu multe dintre principiile și criteriile lui de a se hrăni”, mai spune Principesa Margareta în prefața cărții sale culinare.

Așadar, de pe lista noastră de cărți de bucate nu avea cum să lipsească Jamie Oliver. Orice rețetă din orice carte a lui Jamie Oliver e de încercat. Orice vei găti de la el, îți va ieși, dacă respecți indicațiile. Jamie gătește simplu și vorbește simplu despre mâncare, dar are un fel de a povesti care te va fascina. Îți spune tot felul de trucuri și face ca orice preparat să pară simplu de gătit. În plus, în cărțile lui vei găsi imagini cu mâncărurile din rețete, așa că va fi greu să reziși tentației de a încerca absolut fiecare rețetă în bucătăria ta.

Dacă vrei să cauți și alte cărți de bucate, aruncă o privire pe raftul nostru de gastronomie și alege ce-ți place.

Nu știm cum sunteți voi, dar noi am citi toată vara cărți despre lungi plimbări pe plajă, mare, soare și nisip, cărți pline de conversații interminabile, povești de dragoste și de viață care au loc la malul mării sau măcar în locuri călduroase. Mai avem o singură lună de vară, așa că e cazul să profităm de ea cât mai mult, în sensul că e bine să stăm cât mai mult la aer, în natură, dar și să citim cărți care te duc cu gândul la mare.

Marea a fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru scriitorii din toată lumea, iar cei români au abordat în cărților lor adesea locuri ca 2 Mai și Balcic, pe unde și-au petrecut tinerețile. Marea te relaxează și te face să visezi cu ochii deschiși, așa că nu e de mirare că și-a găsit loc prin paginile multor romane. Pentru că mai e puțin și se termină vara, am făcut o selecție mai scurtă, de numai patru cărți care te duc cu gândul la mare, ca să ai timp să citești măcar una-două până vine septembrie.

Cărți care te duc cu gândul la mare

1. Marea, marea, de Iris Murdoch

Charles Arrowby e un director de teatru bătrân care se retrage într-o casă de pe malul mării, unde are de gând să scrie biografia mentorului său. Sună bine, așa e? Dacă mai pui că acolo ar vrea și să se distreze cu Lizzie, o actriță pe care o cunoscuse cu mulți ani în urmă, sună și mai bine. Dar niciunul dintre planuri nu-i reușeste.

La 60 de ani, Charles dă, ca prin minune, peste singura femeie cu care își imaginase că-și poate petrece viața, cea care îl părăsise când el avea 20 de ani, din senin, și a dispărut fără urmă. După o viață plină de aventuri amoroase pasagere, o găsește acum pe cea pe care a idealizat-o o viață.

Marea este fundalul pe care se petrec toate acțiunile, iar Cape Shruff, casa pe care o are aproape de mare, îl face să se simtă ba în siguranță, ba amenințat. Apar tot felul de vizitatori, unii reali, alții fantomatici, iar orgoliul și snobismul lui Charles Arrowby sunt puse la încercare în urma acestor experiențe misterioase.

Scrisă în 1978 de Iris Murdoch, Marea, marea a fost a 19-a carte a scriitoarei, care i-a adus, în același an, și premiul Booker Prize.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2 Rostește-i numele, de Francisco Goldman

Cartea lui Francisco Goldman ar putea fi descrisă simplu: o carte despre o dragoste zdrobitoare: “Niciodată în viața mea nu mai iubisem pe cineva atât de mult cât o iubisem pe Aura, nici măcar de departe, nici vreun părinte, frate ori vreo iubită anterioară, nici pe prima mea soție; poate nu iubisem pe nimeni cu adevărat înainte de Aura. Eram convins că o iubeam pe Aura așa cum trebuie un soț să-și iubească soția, în cel mai sacru mod conjugal și mult mai mult”.

Povestea este una reală, cel puțin atât de reală cum a trăit-o Francisco Goldman. În 2007, Aura Estrada, mult mai tânăra soție a prozatorului american Francisco Goldman are un accident la surf și moare, la 30 de ani. Familia Aurei îl învinuiește pe Francisco, soțul rămas în urmă și copleșit de durere. Rostește-i numele este cartea care a rezultat din amintirile și suferința lui.

Deși cartea se află de la început până la final sub semnul morții (moartea Aurei fiind anunțată de la începutul volumului), romanul este unul poetic și luminos. Pasajele în care Francisco și-o amintește pe Aura sunt calde, presărate de umor și tandrețe. Este portretul viu al unei povești de iubire pline de pasiune: “Însă era dormitorul nostru. Avea tavanele atât de înalte, încât, pentru a schimba un bec de la lustră, mă urcam pe o scară de un metru și jumătate, stăteam pe vârfuri pe ultima treaptă șubredă și mă întindeam cât de mult puteam, deși sfârșeam prin a mă îndoi în față, dând din mâini, chinuindu-mă să-mi găsesc echilibrul. Aura, care privea de la biroul ei din colț, zicea: – Semeni cu o pasăre”.

3. Marea, de John Banville

Max Morden, un istoric specializat în artă, se pensionează şi pleacă în satul Ballyless, aflat pe litoralul irlandez, după ce soția lui, Anna, moare de cancer. Locul ales de Max, la malul mării, nu e unul la întâmplare. Aici își petrecuse copilăria și adolescența, iar locul e plin de amintiri și nostalgie, ceea ce favorizează introspecția.    

La și în cazul lui Francisco Goldman, și personajul lui John Banville rememorează trecutul și iubirea pentru Anna, ca formă de terapie. Marea a castigat Booker Prize în 2005.

4. Pe plaja Chesil, de Ian McEwan

În Anglia anului 1962, un cuplu tânăr – Florence și Edward – au parte de o nuntă ciudată, la malul mării. “Erau tineri, educaţi, amândoi virgini în această împrejurare, noaptea nunţii lor, şi trăiau într-o epocă în care o discuţie despre problemele sexuale ar fi fost cu totul imposibilă”. Astfel, după un eșec amoros în noaptea nunții, cei doi descoperă că romantismul lor idilic se confruntă cu probleme legate de libertatea sexuală și presiunea socială.

Scriitorul face, pe parcursul acestei seri tensionate pentru cei doi, o incursiune în trecutul lui Florence și Edward. Vei afla despre familiile lor, planurile şi speranţele legate de viitor, despre lipsa dezinvolturii într-o epocă în care nu se vorbea deloc despre sexualitate.

Ian McEwan scrie dur şi impecabil despre blocajul celor doi. Pe plaja Chesil este un roman sentimental tensionat, puternic și foarte emoţionant. Cartea va fi ecranizată și o va avea pe Saoirse Ronan în rol principal.

Iubitorii de cărți polițiste știu ce ingrediente trebuie să aibă acest tip de literatură ca să ajungă la rang de “carte bună”. Dar alții s-ar putea să ignore romanele polițiste, pentru că pot părea ușor de citit sau lipsite de profunzime. Aceasta este, însă, o iluzie. Îți recomandăm să citești măcar cinci cărți polițiste înainte de a considera că genul nu ți se potrivește. S-ar putea să ai o surpriză și să vrei să afli mai mult. Sunt multe cărți polițiste bune, dar am selectat doar câteva, ale celor mai cunoscuți scriitori care au abordat acest gen literar.

5 cărți polițiste pe care trebuie să le citești

1. Asasinarea lui Roger Ackroyd, de Agatha Christie

Nicio listă de cărți polițiste nu e completă fără măcar una din operele Agathei Christie – autoarea cea mai celebră și mai prolifică a acestui gen. Poți să citești orice carte de-a ei, dar Asasinarea lui Roger Ackroyd este demnă de interes pentru că încalcă toate regulile și are o răsturnare de situație fabuloasă în final. E considerat romanul cel mai bun al Agathei Christie.

2. Piatra Lunii, de Wilkie Collins

T.S. Eliot a numit cartea Piatra Lunii, a lui Wilkie Collins, primul și cel mai important dintre romanele cu detectivi. Tehnic vorbind, nu e prima cate de acest gen, dar Piatra Lunii – care se concentrează asupra furtului pietrei, un diamant excepțional care ajunge, prin testament, în posesia tinerei lady Rachel Verinder – a fost una dintre cărțile cele mai populare și mai influente cărți polițiste din era victoriană. Toate ingredientele de succes sunt aici: casa de la țară, un număr neobișnuit de mare de suspecți, aparenta imposibilitate a unei crime. E o carte exotică și plină de mister.

3. Câinele din Baskerville, de Arthur Conan Doyle

Chiar dacă Sherlock Holmes apare în peste 50 de nuvele, Sir Arthur Conan Doyle a scris numai patru romane care îl au pe Sherlock în rol principlal, iar Câinele din Baskerville este unul dintre cele patru romane polițiste ale sale.

Acțiunea romanului – care se referă la o încercare de asasinat inspirată de legenda unui înspăimântător câine diabolic – se petrece, în mare, în regiunea Mlaștinilor Dartmoor din comitatul Devon (Anglia). Moartea misterioasă a lui Sir Charles Baskerville este cea care atrage atenția asupra unui blestem care trona asupra familiei sale, iar Sherlock trebuie să rezolve misterul.

4. Somnul de veci, de Raymond Chandler

Romanele polițiste ale lui Raymond Chandler îl au în rolul principal pe inteligentul detectiv particular Philip Marlowe. Cât despre Somnul de veci, acesta e despre un caz complicat, despre șantaj, în care nimic nu e ce pare a fi. Se amestecă informații despre droguri, cadavre și pornografie. Romanul a apărut în anul 1939 și a fost ecranizat cu participarea unor mari nume de la Hollywood (Humphrey Bogart este în rolul detectivului Marlowe).

Atunci când a fost făcută adaptarea cărții pentru film, scenariul a fost realizat, parțial, de scriitorul William Faulkner, care, împreună cu câțiva colegi de-ai săi, au vrut să-i ceară sfatul lui Chandler asupra unui detaliu care le era neclar. Așadar, Howard Hawks, regizorul filmului, i-a trimis o telegramă lui Chandler, ca sa-l întrebe cine l-a ucis pe șoferul Owen Taylor în carte. Răspunsul lui Raymond Chandler a fost scurt, chiar și pentru standardele unei telegrame: “N-am idee”.

5. Cu sânge rece, de Truman Capote

Truman Capote reconstituie, în romanul de nonficțiune Cu sânge rece , crimele unui fermier din Kansas, a soției și celor doi copii ai lui, eveniment care a avut loc în 1959.

Crima, care a avut loc aparent fără motiv, a devenit subiectul de studiu al lui Capote vreme de șase ani. În documentarea acestei crime, Capote a fost ajutat și de scriitoarea Harper Lee. Ca doi detectivi, cei doi scriitori au mers pe firul investigaţiei care a dus la prinderea ucigaşilor, prezentând în paralel eforturile poliţiei şi acţiunile celor doi făptaşi. Cei doi se dovedesc a fi niște tineri înfricoșător de umani, având în vedere fapta lor.

Capote face o analiză psihologică fină, iar cartea se află la graniţa dintre literatură şi reportaj.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Obișnuiești să mergi la teatru? Dacă nu, ar fi bine să încerci această experianță. Dacă da, de câte ori ai urmărit spectacolul în cunoștință de cauză, adică știind textul piesei? Eu una, recunosc, foarte rar citesc teatru. De ce, n-aș putea spune. Prima piesă la care m-am încăpățânat să nu merg înainte de a citi cartea este Faust, scrisă de Johann Wolfgang von Goethe și regizată într-o formulă uluitoare de către Silviu Purcărete într-o hală din Sibiu.

Dar sunt multe piese de teatru pe care merită să le citești, iar multe dintre ele s-au jucat sau încă se joacă pe scenele teatrelor din România. Îți recomandăm să citești teatru! Iată aici și câteva recomandări de piese de teatru:

7 piese de teatru pe care să le citești, indiferent că ai văzut sau nu spectacolele 

1. Un tramvai numit Dorință, de Tennessee Williams

Piesa Un tramvai numit Dorinţă a fost scrisă în 1947 şi premiată în 1948 cu Premiul Pulitzer pentru teatru. De atunci, a fost montată aproape fără întrerupere pe scenele americane şi s-a bucurat de interesul constant al oamenilor de teatru din întreaga lume. La noi, o poți vedea la Teatrul Odeon și la Teatrul Metropolis – puneri în scenă diferite.

Intriga piesei se învârte în jurul conflictului ideologic și cultural dintre Blanche DuBois, care afișează o prețiozitate dusă până la ridicol, și Stanley Kowalski, un reprezentant al clasei muncitoare.

„Un tramvai numit Dorință ni-l dezvăluie pe Tennessee Williams ca pe un dramaturg cu adevărat poetic, ce dovedește o cunoaștere onestă și desăvârșită a naturii umane, precum și o profundă compasiune“, nota The New York Times.

2. Pescărușul, de Anton Cehov

Pescărușul lui Anton Cehov a fost pus în scenă în repetate rânduri, părând că este una dintre piesele de teatru atemporale. Poți vedea piesa la Teatrul Odeon, la Unteatru (în regia lui Andrei Șerban) sau la Teatrul Mic.

Tânărul Konstantin Treplev vrea să scrie piese de teatru experimentale, mama lui e narcisica Irina Arkadina – o actriță prinsă într-o poveste amoroasă cu faimosul scriitor Trigorin care, în schimb, face o pasiune pentru ingenua Nina, iubita lui Konstantin, și ea dornică să devină actriță. Visele tuturor se năruie, nimeni nu câștigă, dar piesa merită citită de la cap la coadă. Piesa de teatru e parcursă de o tandrețe nesfârșită în încercarea de a portretiza iubirea, speranța și idealismul.

3. Ce zile frumoase!, de Samuel Beckett

O femeie de vârstă mijlocie, Winnie, se scufundă încet într-o movilă de pământ sub un soare nimicitor. Mai întâi până la talie, apoi până la gât. Alături, liber să se mişte se află taciturnul Willie, soţul ei. Între soneria de trezire și ora de culcare, Winnie începe o nouă zi, în care încearcă să supraviețioască. Încearcă să facă pace cu sine și să-și gestioneze resursele prețioase, inspectându-și nimicurile din geantă: periuța de dinți, rujul, oglinda și mai ales revolverul. E un monolog liric, un eseu teatral despre trecerea timpului şi efectul pe care aceasta îl are asupra condiţiei umane.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

4. Moartea unui comis-voiajor, de Arthur Miller

Am văzut Moartea unui comis-voiajor la Teatrul Bulandra, în regia lui Felix Alexa și cu Victor Rebengiuc în rol principal. Piesa s-a jucat și la Teatrul Național din București, cu Virgil Ogășanu în rol principal, dar și la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași.

Moartea unui comis-voiajor este o tragedie scrisă de Arthur Miller, piesă de teatru considerată cea mai importantă lucrare a autorului, fiind distinsă cu Premiul Pulitzer în 1949, mai multe premii Tony și Drama Desk. După ce si-a petrecut întreaga viață în căutarea visului american, dar departe de a ajunge la succes sau bunăstare, Willy Loman a ajuns și bătrân, și în pragul concedierii. Își caută mereu scuze, atât față de el, cât și față de familie.

Citește piesa, chiar dacă ai văzut spectacolul! Nu se știe ce noi senzații vei trăi în legătură cu declinul mediocrului Willy Loman.

5. Unchiul Vanea, de Anton Cehov

Tot la Bulandra se joacă și Unchiul Vanea, în regia lui Yuri Kordonsky și cu Horațiu Mălăele în rol principal.

Toate operele lui Cehov sunt piese de teatru de o atentă observație, în care găsești deopotrivă comedie și tragedie. E o piesă în care se discută mult, în care apar tot felul de intrigi, iar atmosfera din casa în care se întâlnesc personajele devine tot mai grea.

6. Omul pernă, de Martin McDonagh

Îți place umorul negru? Gândește-te la cea mai neagră comedie și multiplic-o de câteva ori, ca să îți imaginezi efectul piesei Omul-pernă. E povestea unui scriitor anonim de proză scurtă care e interogat de doi polițiști în legătură cu nuvelele sale, care conțin scene de cruzime care sunt asociate unor crime din oraș. Martin McDonagh îmbină suspansul lui Hitchcock cu umorul lui Tarantino într-o piesă în care fiecare personaj este, pe rând, povestitor. Piesa este o poveste cu răsturnări de situație, în care imaginarul se confundă cu realitatea, iar personajele nu sunt nici pe departe ceea ce par a fi. Omul pernă se joacă la Teatrul Act din București.

7. Hamlet, de William Shakespeare

N-ai citit Hamlet? Nu e nimic, nu e deloc târziu să o faci! De fapt, nici eu nu am citit piesa, deși am văzut două puneri în scenă până acum. Și, chiar și înainte de asta, celebra replică “A fi sau a nu fi? Aceasta-i întrebarea” nu îmi era deloc străină.

Hamlet este una dintre capodoperele lui William Shakespeare. Deși prima reprezentație datează din jurul anului 1600, textul tragediei a fost publicat pentru prima oară abia în 1603.

Prințul Hamlet e bântuit de fantoma tatălui său și i se spune să-i răzbune moartea. Ca să poată face asta, el pune la cale o piesă de teatru pentru unchiul lui, Claudius, care și-a ucis fratele, adică pe rege.

Hamlet se joacă la Teatrele Odeon și Metropolis din Capitală și la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu.

Intră AICI pentru a accesa raftul nostru cu piese de teatru. 

După ce, săptămâna trecută, o pagină dintr-un roman scris de Abdullah Șevki a fost distribuit pe Twitter, Ministerul turc al Culturii și Turismului a declarat că a depus o plângere penală împotriva scriitorului. Conform presei din Turcia, citate de The Guardian, pasajul din Abdullah Șevki era scris la persoana întâi și se referea la atacul unui pedofil asupra unui copil. Cartea a fost interzisă, iar autorul a fost acuzat de abuz asupra copiilor și incitare la acte criminale. Ulterior, Şevki și editorul său au fost reținuți.

După acest incident, utilizatorii de rețele sociale au distribuit pasaje din cărțile altor autori, printre care Elif Shafak și Ayşe Kulin. Autoritățile din Turcia au acționat în consecință, acuzând autorii respectivi, care au tratat în paginile cărților lor subiecte legate de abuzul asupra copiilor sau violența sexuală, că ar încuraja aceste practici.

Elif Shafak – autoarea romanelor Lapte negru, Bastarda Istanbulului, Onoare, Cele patruzeci de legi ale iubirii, Cele trei fiice ale Evei – a spus că a primit sute de mesaje abuzive în ultima perioadă, după publicarea pe rețelele de socializare a unor pasaje din cărțile sale. Un procuror a cerut examinarea cărților sale, în special a romanelor Privirea și Cele trei fiice ale Evei.

„Vor să investigheze orice pasaj despre abuz sexual asupra copiilor din literatura turcă. Ironia este faptul că Turcia e o țară în care avem un număr în creștere al cazurilor de violență sexuală asupra femeilor și copiilor. Instanțele din Turcia nu iau măsuri, legile nu s-au schimbat. Deci, într-o țară în care e nevoie de măsuri urgente împotriva violenței sexuale, ei persecută scriitorii. E cea mai mare tragedie, a devenit un fel de vânătoare de vrăjitoare”, a declarat Elif Shafak.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Antonia Byatt, directorul English PEN – o organizație care susține libertatea de expresie și literatura – spune că organizația este profund îngrijorată în legătură cu amenințările la adresa lui Elif Shafak. „E o scriitoare extrem de talentată și nu ar trebui să fie o crimă să scrii ficțiune sau să comentezi lumea în care trăim. Libertatea de expresie în Turcia este pusă serios sub amenințare. Prea mulți sciitori sunt închiși, iar alții sunt forțați să meargă în exil”, a spus Antonia Byatt.

Ce cărți de Elif Shafak să citești

Bastarda Istanbulului

Bastarda Istanbulului urmărește povestea a două tinere, Asya Kazanci, o adolescentă de 19 ani care locuiește în Istanbul, și Armanoush (Amy), care locuiește în Statele Unite ale Americii. Principala frământare a Asyei, care se derulează pe parcursul întregului roman, este că nu cunoaște identitatea tatălui său. Poveștile celor două tinere se întrepătrund și duc la descoperirea unuia dintre cele mai mari secrete din familia Kazaci.

În 2006, Shafak a fost judecată și achitată, după ce a fost acuzată pentru că a „ofensat identitatea turcă”, pentru că procurorii au observat că un personaj din romanul Bastarda Istanbulului s-a referit la masacrarea armenilor în Primul Război Mondial ca fiind genocid.

Shafak a recunoscut că, în unele din operele sale de ficțiune, există scene de abuz sexual, dar a respins total idea că ar încuraja astfel de practici. “Autoritățile nu fac diferența. Dacă un autor scrie despre aceste subiecte – pedofilie, violență sexuală, hărțuire sexuală – aceste pasaje sunt scoase din context, ca și când ai susține hărțuirea. Însă, de fapt, este invers. Toată viața mea am luptat pentru drepturile femeilor, ale copiilor și ale minorităților. Așadar, pentru mine aceste acuzații sunt complet lipsite de fundament. Și, de asemenea, înseamnă că scriitorii nu mai pot să scrie despre aceste subiecte”, a spus Shafak.

Cele trei fiice ale Evei

În Cele trei fiice ale Evei, Elif Shafak explorează conflictul dintre secularism și credință prin intermediul a trei femei. Mona e o americancă de origine egipteană atașată de religia sa, Shirin e o englezoaică iraniană atee și Peri e turcoaică, dar una care a crescut între o mamă religioasă și un tată liberal. Cele trei sunt studente la prestigioasa universitate Oxford și participă la seminariile profesorului Azur, un profesor controversat, care încearcă să le formeze gândirea critică și să le schimbe perspectiva despre lume.

Lapte negru

Lapte negru e povestea unei femei care s-a identificat cu scrisul de când se știe, dar a cărei ordine interioară e schimbată în momentul în care devine mamă.

De fapt, este vorba despre faptul că, după ce a născut, Elif Shafak a făcut depresie post-partum, iar Lapte negru e o carte scrisă ca o formă de terapie. E, pe de o parte, despre lupta ei cu depresia şi, pe de altă parte, despre viaţa ei de dinainte de a deveni mama. Este despre dorinţe contradictorii prin care multe femei trec, atunci când oscilează între viața de mamă și cea de femeie, indiferent ce carieră ar urma.