Cu câteva zile libere și mai mult timp petrecut în casă, iarna e anotimpul care îți dă ocazia să citești mai mult. Câteodată, cărțile cu multe pagini și personaje variate sunt cele mai bune alegeri. Uneori, ai chef să citești o carte care să te binedispună. Alteori, vrei să citești literatură clasică. Am făcut o selecție de cărți de citit iarna care îți va satisface apetitul literar, indiferent de dispoziție.

12 cărți de citit iarna aceasta

1. The Girl with the Dragon Tattoo (Fata cu dragon tatuat), de Stieg Larsson

Seria Millennium a lui Stieg Larsson, însemnând nu numai Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul și Castelul din nori s-a sfărâmat, ci în primul rând The Girl with the Dragon Tattoo (Fata cu dragon tatuat), sunt cărți de citit iarna.

Lisbeth Salander, personajul principal din The Girl with the Dragon Tattoo, nu e frumoasă, dar are o inteligență mult peste medie, are memorie fotografică, e loială și știe să facă investigații, fiind unul dintre cei mai buni hackeri din Suedia. În plus, a supraviețuit unei copilării în care a fost abuzată, ceea ce o transformă întro eroină antisocială, un fel de “înger feminist răzbunător”.

Lui Lisbeth nu-i pasă de ce cred alți oameni despre ea, se îmbracă ciudat și se culcă cu cine are ea chef, indiferent de sex. Stieg Larsson a creat un personaj feminin provocator și intens, care are propriul ei cod moral. Deși la prima vedere poate părea antipatică, cititorii o iubesc. Pe internet au apărut tot felul de ghiduri legate de ce poți învăța de la Lisbeth Salander.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. O viață măruntă, de Hanya Yanagihara

Odată ce începi să citești O viață măruntă, nu o mai poți lăsa din mână. Hanya Yanagihara a scris povestea a patru tineri care s-au cunoscut la liceu și care, acum, cresc și experimentează – cu dificultate – realități din trecutul și prezentul lor, fără a se îndepărta prea mult de artă, frumusețe și acumularea de noi cunoștințe.

O viaţă măruntă este o carte uneori dureros de tristă, pentru că este despre despre violenţa lumii de acum, dar este şi despre umanitate și omenie, lucruri încă posibile în zilele noastre. Este un roman despre dramă şi dragoste și prietenie.

3. Oameni din Dublin, de James Joyce

Oameni din Dublin este o colecție de 15 povestiri cu care scriitorul irlandez James Joyce a debutat în proză în 1914. Dacă încă nu ai citit James Joyce, iarna e anotimul perfect să o faci, mai ales dacă începi să citești în zilele libere din perioada sărbătorilor.

E vorba despre niște povestiri care portretizează viața Dublinului de la începutul secolului trecut și sunt despre copilărie, adolescenţă, maturitate şi bătrâneţe. Personajele sunt oameni simpli, cu vieți pline de greutăți și de frustrări. „Intenția mea a fost să scriu un capitol din istoria morală a țării mele și am ales Dublinul ca scenă pentru că orașul mi-a părut a fi centrul paraliziei. Am încercat să-l prezint publicului în patru ipostaze: copilărie, adolescență, maturitate și viață publică”, spunea autorul despre cartea sa.

4. Umbra vântului, de Carlos Ruiz Zafón

Umbra vântului, de Carlos Ruiz Zafón, e o carte frumoasă, potrivită pentru o lectură pe timp de iarnă.

În Barcelona anului 1945, într-o dimineață cețoasă, domnul Sempere, care este proprietar al unui anticariat din centrul orașului vechi, decide să își ducă fiul, pe Daniel, la Cimitirul Cărților Uitate. Este vorba despre o clădire mare și veche, unde se află multe cărți ale unor autori necunoscuți sau uitați. Tradiția este ca cel care intră pentru prima dată în Cimitirul Cărților Uitate să adopte o carte.

Dintre toate, Daniel alege Umbra vântului, de Julian Carax. După ce citește romanul misterios, Daniel este implicat, în anii următori, în tot felul de intrigi și de crime.

5. Alteța Sa cititoare, de Alan Bennett

Eroina acesei cărți este Majestatea Sa, Regina Marii Britanii. Aparent o femeie crispată, ea este, de fapt, o persoană mult mai umană decât majoritatea supușilor săi.

Majestatea Sa descoperă că, în apropierea Palatului Buckingham, există un bibliobuz. Regina începe prin a împrumuta un roman de Ivy Compton-Burnett, care i se pare destul de plictisitor. Totuși, după ce termină cartea, buna educație îi impune să mai împrumute încă un roman, doar ca să nu pară nepoliticoasă. După ce citește acest al doilea volum împrumutat, Regina dezvoltă o adevarată pasiune pentru lectură. Pasiunea e atât de mare, încât îndatoririle sale oficiale încep să pice pe locul al doilea, spre disperarea Casei Regale și a Parlamentului.

În timp ce Majestatea Sa cochetează cu gândul de a renunța la îndatoririle sale pentru a deveni doar Alteța Sa cititoare, anturajul ei politic încearcă să pună capăt acestei pasiuni literare.

6. Însemnări de pe o insulă mică, de Bill Bryson

Însemnări de pe o insulă mică este relatarea, la prima mână, a unui american în Marea Britanie. După ce a stat 20 de ani în Marea Britanie, Bill Bryson decide să se întoarcă în America. Înainte, vrea să facă o călătorie de rămas-bun, un tur al insulei care i-a fost casă atâta timp. Merge pe jos sau cu mijloacele de transport în comun și parcurge sate și mari orașe, ajungând până în punctul cel mai nordic al insulei. În drumul său, întâlnește tot felul de oameni și are tot felul de experiențe, despre care povestește cu un umor britanic irezistibil.

7. Proiectul Rosie, de Graeme Simsion

Don Tillman este un profesor de genetică al cărui talent este acela de stabili ordinea, fără a avea vreo legătură cu romantismul. Totuși, Proiectul Rosie este o poveste de dragoste aparent imposibilă și, în mod evident, superbă.

La 39 de ani, Don Tillman suferă, fără să știe, de sindromul Asperger. Plus că e încă burlac, deși e deștept și arată bine. Pentru că știe că nu prea are noroc în dragoste, inițiază Proiectul Soția, pe baza unui chestionar de 16 pagini, care ar trebui să-l ajute să-și găsească partenera perfectă, prin eliminarea tuturor tipurilor feminine nepotrivite, adică prin eliminarea veganelor, a microbistelor, creaționistelor, fumătoarelor, ignorantelor și așa mai departe.

Doar că Rosie apare în viața lui și e exact ce nu-și dorea Don: muncește într-un bar, e vegetariană, fumează și încearcă să-și găsească tatăl biologic. Don se implică într-un nou proiect – s-o ajute pe Rosie să-și găsească tatăl – dar nu realizează că, astfel, își duce la îndeplinire și proiectul inițial.

8. Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut, de Jonas Jonasson

Ce să faci într-un azil de bătrâni, mai ales când ești în pragul a 100 de ani? Allan detestă aniversările, așa că decide să fugă. Își pune cei mai buni șoșoni pe care îi are și sare pe fereastră. Nu pățește nimic, cel puțin nimic rău. Pleacă în lume și începe o aventură nebună și plină de umor, cum niciun om trecut de 70 de ani nu-și mai închipuie că poate trăi.

Știm că este ficțiune, dar una din care vei avea ceva de învățat și, în mod sigur, una care te va binedispune. Căci Allan face o călătorie de-a lungul Suediei, atât în prezentul celor 100 de ani împliniți, cât și prin trecutul plin de amintiri spectaculoase și absurde, unde are de-a face cu mai marii oameni politici ai secolului XX.

Ai zice că romanul lui Jonas Jonasson are un titlu previzibil, dar conținutul romanului nu poate fi prevăzut, iar stilul spumos și plin de umor, nici atât. Trebuie să citești cartea ca să te convingi!

9. Unde ai dispărut, Bernadette?, de Maria Semple

Bernadette, o fostă arhitectă de succes, se retrage din viața publică după ce are o cădere psihică majoră. Trăiește într-o izolare și o anxietate continue. Cu o zi înainte de ceea ce trebuia să fie o expediție în Antarctica, Bernadette dispare. Construită ca o investigație a fiicei ei, Bee, cartea descrie anxietatea și simptomele ei într-o manieră empatică, ba chiar amuzantă.

10. Marile speranțe, de Charles Dickens

Personajul principal din acest roman al lui Charles Dickens este Pip, un băiat ai cărui părinți au murit și care rămâne în grija surorii lui, Giorgiana, și a soțului acesteia. Asprimea Girogianei este compensată de blândețea lui Joe.

Marile speranțe este un roman format dintr-o înșiruire de evenimente în centrul cărora se află, evident, Pip. La șase ani, băiatul petrecea destul de mult timp în cimitir, unde întâlnește un evadat din închisoare, care îi cere să-i găsească un adăpost. Deși a doua zi evadatul este prins, această întâlnire este una care va reprezenta, mai târziu, un punct de cotitură în viața lui Pip.

Dickens conturează tot felul de personaje și dă sens legăturilor dintre ele. Este vorba, de fapt, despre un bildungsroman – cel al devenirii lui Pip.

11. Sticletele, de Donna Tartt

Theo Decker e un adolescent de 13 ani din New York. După ce supraviețuiește miraculos unei explozii într-un muzeu de artă, în care mama lui este ucisă, Theo intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant. Peste ani, Theo ajunge să lucreze într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă atâta timp devine pe neașteptate poarta de acces către o lume subterană a traficului cu opere de artă.

Romanul Donnei Tartt este plin de suspans și imprevizibil, o carte despre frumusețea, slăbiciunea și instabilitatea firii umane.

“Mă țineam după ea cu senzația uluită a timpului pierdut, fascinat de intensitatea ei, de cât era de absorbită, încât ignora complet galopul minutelor.

– Ăsta e tabloul de care-ți spuneam, zise ea. Nu ți se pare formidabil?

Era un tablou mic, cel mai mic din toată expoziția, și cel mai simplu: un sticlete galben prins cu un lănțișor de o bară, pe un fundal anodin, spălăcit.

– A fost elevul lui Rembrandt și profesorul lui Vermeer, spunea mama. Și tabloul acesta mic este exact veriga lipsă dintre cei doi – uită-te la lumina limpede și pură a zilei din el și ai să-ți dai seama de unde vine lumina din pânzele lui Vermeer.

Am făcut câțiva pași în spate, ca să mă uit mai bine. Tabloul înfățișa o făptură măruntă și simplă, fără complicații, lipsită de orice urmă de sentimentalism”.

12. Crimă și pedeapsă, de Feodor Mihailovici Dostoievski

Crimă și pedeapsă nu numai că e una dintre lecturile clasice, de “palmares”, dar e o carte în care totul se leagă, nu te plictisești nicio secundă, e plină de idei și de emoție și te surprinde până la final. Sau mai ales la final, pentru că Dostoievski s-a hotărât să-i dea un sfârșit cât a putut el de pozitiv, contrar altor opere ale sale. Dacă încă nu ai citit această operă clasică, nu ezita să o faci. Te vei simți mai bogat din punct de vedere literar.

Raskolnikov e „un tânăr”, fost student, care trăiește la limita subzistenței, într-o odăiță subînchiriată, măcinat de sărăcie și de idei. Rodion Romanovici Raskolnikov se plimbă pe străzile orașului Sankt Petersburg și pune ceva la cale, se frământă. E bine sa ucizi pentru o idee? Pentru a duce mai departe ceva ce tu consideri ca este un plan măreț și care poate schimba lumea? Și ce faci dacă planul inițial al crimei îți este dat peste cap de nevoia de a ucide încă un om? Cât de lucid poți fi când comiți o crimă?

Dostoievski născocește discuții ample pe această temă, care au loc chiar între criminal și oamenii legii. În carte găsim un Raskolnikov frământat, pe de o parte, de moralitatea propriei personalități, dar și, pe de altă parte, de mândria de a fi putut ucide fără să lase urme evidente. Până la urmă, care este pedeapsa? Anii de temniță sau conștiința care l-a îmbolnăvit?

O carte poate fi interzisă dintr-o mulțime de motive. De-a lungul timpului, autoritățile din diferite țări au ales să o facă pentru că ideile exprimate în cărți subminau credințele populare ale vremii sau cultura care domina epoca respectivă, pentru că șocau publicul prin limbaj grotesc, sexual sau obscen, ori că transmiteau idei considerate conflictuale, într-o societate altfel pacifistă.

Indiferent de motiv, oriunde se află despre cărți interzise, apare și o aură de mister care, de cele mai multe ori, atrage după sine curiozitatea. Cititorii vor să devoreze aceste cărți și să decidă ei înșiși dacă volumul respectiv merită să fie interzis sau nu. Așadar, parcurge lista de cărți interzise de mai jos și decide pentru tine dacă cenzura a fost justificată sau nu.

Top 7 cărți interzise inițial și apreciate ulterior

7. Ulise, de James Joyce

Ulise s-a aflat la granița dintre obscen și genial încă de la publicarea romanului în foileton, între anii 1918-1920, în revista literară americană The Little Review. Romanul, care urmărește o zi din viața lui Stephen Dedalus, a lui Leopold Bloom și a soției lui, Molly Bloom, a fost aprobat de contemporanii lui James Joyce – Ernest Hemingway, T.S. Eliot și Ezra Pound – dar disprețuit de susținătorii antiobscenității din țările vorbitoare de limba engleză.

Mai multe autorități din America, printre care Societatea pentru Suprimarea Viciului din New York, au decis interzicerea cărții după ce a fost publicat un pasaj care ilustra masturbarea personajului principal. Cartea a fost obiect de contrabandă până în 1933, când interdicția a fost ridicată. Și Marea Britanie a interzis romanul până în 1935, pentru conținut sexual explicit. Australia a extins interdicția până în 1950, după ce un ministru a spus că romanul ridiculizează Creatorul și Biserica, afectând standardele vieții de familie din Australia.

Chiar dacă unora cartea li s-a părut obscenă sau nepotrivită pentru publicul larg, universități din întreaga lume consideră Ulise una dintre cele mai importante creații literare din întreaga lume, atât pentru meticulozitatea cu care a fost scrisă, cât și pentru felul în care a abordat teme importante, ca problemele omului modern.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

6. Versetele satanice, de Salman Rushdie

Puțini autori s-au confruntat cu aversiuni mai mari față de o operă literară decât Salman Rushdie, în legătură cu romanul Versetele satanice. Cartea este despre doi bărbați musulmani de origine indiană și felul în care se confruntă ei cu influențele vieții moderne.

Publicarea romanului a inspirat un val de nemulțumire din partea comunității musulmane, iar cartea a fost interzisă, pentru presupusele blasfemii la adresa profetului Mohamed, în mai multe țări predominant musulmane (inclusiv în India, Sudan și Pakistan), unde dorința de a menține ordinea a fost aleasă în detrimentul libertății de exprimare. Mai mult, un tribunal islamic iranian a pronunțat împotriva lui Rushdie o sentință de condamnare la moarte, iar liderul suprem al Iranului, Ayatollah Khomeini, a anunțat că apariția romanului a fracturat toate relațiile diplomatice dintre Iran și Marea Britanie, Rushdie fiind britanic de descendență indiană.

Deși ulterior a scris o carte în care își exprimă respectul pentru Islam, Iranul nu și-a retras condamnarea, ba chiar a pus pe capul lui Rushdie o recompensă record de 2.8 milioane de dolari care este valabilă și în prezent. Salman Rushdie trăiește astăzi la New York.

5. O mie nouă sute optzeci și patru, de George Orwell

După ce a atras dezaprobarea dictatorului Iosif Stalin publicând alegoria Ferma animalelor, care face referire la revoluția bolșevică, George Orwell și-a înrăutățit și mai mult imaginea în ochii dictatorului, publicând, în 1949, romanul O mie nouă sute optzeci și patru.

Cartea a fost interzisă în Uniunea Sovietică la acel moment, iar interdicția a rămas în vigoare până în 1990. Romanul a stârnit controverse și în alte țări. Mai multe grupuri sociale din Statele Unite au încercat să obțină scoaterea ei de pe rafturile din librării, unele afirmând că este pro-comunistă, altele – că este antiguvernamentală.

În 1948, când a scris romanul, Orwell își imagina anul 1984 într-o viziune sumbră. În 1984, Oceania, Eurasia şi Estasia sunt cele trei puteri care duc un continuu război fără altă cauză în afară de cea de a menţine vie frica oamenilor, pentru a-i putea controla. În Oceania, guvernul are patru ministere. Cu cât denumirile acestora sunt mai romantice, cu atât mai meschine sunt interesele lor: “Ministerul Adevărului, care se ocupă cu știrile, cu educația și cu artele frumoase; Ministerul Păcii, care se ocupă cu războiul; Ministerul Iubirii, care se ocupă cu menținerea ordinii și disciplinei, și Ministerul Abundenței, care răspunde de treburile economice”.  De fapt, Ministerul Adevărului modifică trecutul, cel al Păcii întreține războiul, Ministerul Iubirii se luptă cu cei care nu vor să se conformeze, care încă vor să gândească singuri şi care vor să își păstreze memoria individuală, ajungând să-i tortureze pe răzvrătiți, iar cel al Abundenței înfometa populația.

4. Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll

S-ar putea să vi se pară ciudat ca Alice în Țara Minunilor să fi fost vreodată pe lista de cărți interzise. Dar cartea lui Lewis Carroll (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson, care, apropo, a fost nu numai prozator, ci si matematician și logician) despre visul unei fete care urmărește un iepure printr-o gaură, descoperind o lume absurdă, în care domnește ilogicul și tot felul de creaturi de forme și mărimi diferite, a fost criticată și interzisă de mai multe ori de-a lungul timpului, din varii motive.

În 1900, o școală din SUA a interzis cartea în programa sa, pretinzând că face aluzie tot felul de fantezii sexuale, dar și că diminuează, în ochii copiilor, unele figuri autoritare.

Treizeci de ani mai târziu și de cealaltă parte a pământului, în China, cartea a fost interzisă pentru că animalele fuseseră înzestrate cu limbaj uman, iar guvernatorul de atunci era îngrijorat că a ridica animalele la același rang cu oamenii ar putea avea consecințe catastrofice pentru societate.

Apoi, tot în Statele Unite, la un deceniu după ce Disney a produs animația Alice în Țara Minunilor, cartea a fost din nou privită cu dezaprobare, de data aceasta de către părinții care credeau că – atât cartea, cât și desenul animat – încurajează cultura drogurilor și consumul de substanțe halucinogene.

Chiar și în aceste condiții, cartea a trecut testul timpului și s-a eliberat, în timp, de criticile nejustificate.

3. Lolita, de Vladimir Nabokov

Vladimir Nabokov în sine a stat puțin pe gânduri dacă acest roman al său ar trebui publicat sau nu, așa că soția sa a trebuit să ducă ceva muncă de lămurire pentru a-l convinge să publice cartea.  Nabokov a încercat să-și publice romanul în Statele Unite, dar acesta a fost respins în mod repetat de edituri. Atunci, scriitorul a mers cu romanul în Franța, unde a fost publicat de o editură mică, Olympia Press, cunoscută ca fiind specializată în publicarea de literatură erotică. Poate tocmai de aceea, Lolita și-a stricat reputația imediat ce a fost tipărită. Romanul a fost ulterior interzis în Marea Britanie și în alte țări, iar vameșii au fost instruiți să confiște toate copiile care ajungeau la intrarea în țară.

În țările în care a fost publicată – și apoi și în cele în care inițial fusese interzisă – cartea a devenit bestseller, iar succesul s-a datorat în parte și faptului că a fost atât de controversată. Subiectul romanului este unui important, fiind vorba despre un intelectual care face o pasiune nebună pentru o fată de 12 ani.

Astăzi, Lolita se bucură de un statut lipsit interdicții, iar romanul este cunoscut ca unul dintre cele mai inovatoare ale secolului XX.

2. Tropicul Cancerului, de Henry Miller

Nu e de mirare că Henry Miller a intrat pe unul dintre primele locuri pe lista de cărți interzise cu Tropicul Cancerului. De fapt, ar fi greu să existe o listă de cărți controversate pe care să nu apară acest roman.

Tropicul Cancerului a fost publicat în 1934, mai întâi în Franța. Ulterior, a fost interzis în Statele Unite pentru ca, în anii ’60, să nu mai fie considerat obscen, ca urmare a unei decizii a Curții Supreme.

Cartea este o semi-autobiografie, în care Miller relatează propriile experiențe sexuale în Parisul boem al anilor ’30. Tânărul scriitor american exilat în Franța duce o existență precară, presărată cu aventuri amoroase prin baruri, săli de dans și bordeluri. Naratorul ia contact cu multe prostituate și tot felul de femei fără nume.

Limbajul este uneori fără perdea, pasional și poetic deopotrivă. Miller scoate în evidență tentațiile și ispitele de la periferia Parisului: înșelătorii, infidelitate, negativism, laudă, prostițutie, lene, droguri și sărăcie. Cartea este scrisă când prezentând idei sau întâmplări succinte, când foarte descriptiv și, uneori, contemplativ.

1. Prânzul dezgolit, de William Burroughs

Pentru numeroasele imagini care descriu consumul de droguri, promiscuitatea sexuală și alte lucruri grotești, Prânzul dezgolit a fost criticat la aproape toate nivelurile.

Cartea, care pare mai degrabă o colecție de nuvele decât un roman compact, a fost publicată pentru prima dată la Paris, în 1959, și a așteptat o decizie legată de publicarea în Statele Unite până în 1962, din cauza legilor legate de obscenitate din această țară. De altfel, romanul care l-a consacrat pe William Burroughs a fost obiectul unui proces considerat ultima acțiune majoră de cenzură împotriva unei opere literare în Statele Unite. Verdictul final, care a fost favorabil, s-a datorat pledoariei unora dintre cei mai importanți scriitori americani ai epocii, precum Norman Mailer, Jack Kerouac și Allen Ginsberg, care au certificat valoarea artistică a cărții.

Hollywoodul nu duce lipsă de ecranizări ale unor cărți celebre, însă în ultima vreme s-a concentrat mai mult pe titluri moderne, pornind de la romane lansate în ultimii zece ani. Când vine vorba despre cărți clasice, doar câteva au fost readaptate și transformate în filme.

Chiar dacă unele dintre ele au mai fost ecranizate, tot am vrea să mai vedem povești clasice pe marele ecran. Anul acesta și anul următor vor apărea cinci readaptări ale unor cărți clasice, unele modernizate, având în distribuție actori remarcabili. Începând cu 2020, filmele vor ajunge și în cinematografele din România.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

5 cărți clasice readaptate pentru marele ecran

1. Micuțele doamne, de Louisa May Alcott

Au trecut 25 de ani de când Winona Ryder a furat inimi ca Jo March, în adaptarea din 1994 a cărții Micuțele doamne, de Louisa May Alcott. Acum, surorile March revin pe ecran, pentru că filmul va fi refăcut, lansarea din Statele unite urmând să aibă loc în decembrie anul acesta.

De data aceasta, Saoirse Ronan va juca rolul lui Jo. În film vor mai juca și Meryl Streep și Emma Watson. Filmul este regizat de Greta Gerwig.

2. Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile Poznaşe, de T.S. Eliot

Dacă nu știai că musicalul Cats de pe Broadway e bazat pe o carte, nu ești singurul. Multă lume nu știe că faimosul roman al lui T.S. Eliot Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile Poznaşe, din 1982, a inspirat producția teatrală.

La finalul acestui an urmează să apară și filmul, din distribuția căruia fac parte Jennifer Hudson, Taylor Swift, James Corden, Idris Elba, Rebel Wilson, Ian McKellen și Judi Dench.

Cartea este o colecție fermecătoare de poeme despre pisici. Amuzamentul este dat de către personaje precum Șoricofila Tanti Pisi-Pozna, Răgetdetigru cel Fioros, Răzgâiatul Ram Tam Toana, sarlatanii Spargotac și Zbârlisacaici, misteriosul domn Mistofelis.

3. Chemarea străbunilor, de Jack London

Romanul lui Jack London din 1903 a fost adaptat pentru film în 1935 și 1972. În 2020, filmul va fi refăcut, ca o combinație între film și animație.  Cartea (și filmul) este despre Buck, un câine husky furat din locuința lui din California și trimis cu vaporul la Klondike, Canada, pentru a fi dresat să tragă la sanie, în nordul înghețat, pe un frig îngrozitor. Viața lui Buck are un parcurs lung și anevoios, iar câinele reușește să supraviețuiască greutăților la care este supus după ce redescoperă moștenirea lăsată de străbunii lui, lupii, cu care și rămâne în final.

Din distribuție face parte Harrison Ford, Dan Stevens, Karen Gillan, Bradley Whitford și Omar Sy.

4. Grădina secretă, de Frances Hodgson Burnett

Cartea lui Frances Hodgson Burnett a fost ecranizată în repetate rânduri, deși filmul din 1993, cu Maggie Smith, e cel mai cunoscut. Acum, o nouă versiune va fi lansată anul viitor,

Grădina secretă este o carte pentru copiii (și adulții) de toate vârstele. Mary Lennox este o fetiță de 10 ani din India ai cărei părinți mor în urma unei epidemii de holeră. Mary e nevoită să plece în Anglia, la Misselthwaite Manor, conacul unchiului Archibald Craven. Viața lui Mary este apăsătoare la început, din cauza unchiului ei neprietenos și a guvernantei prea severe. Dar, în timp, în viața ei își găsesc locul Martha, tânăra servitoare pe care Mary o îndrăgește, Dickon, fratele Marthei, care are darul de a vorbi cu animalele, și Colin, băiatul unchiului Archibald care și-a petrecut primii 10 ani din viață stând la pat. Și asta nu e tot. Mary descoperă o grădină secretă ce fusese încuiată cu mulți ani în urmă și are tot felul de aventuri.

Rolul lui Mary este jucat de Dixie Egerickx, iar unchiul ei va fi Colin Firth.

5. David Copperfield, de Charles Dickens

Cartea semi-autobiografică a lui Charles Dickens din 1849 a fost adaptată pentru film în 1935, cu Clark Gable în rol principal, iar aceasta nu a fost singura ecranizare. Anul acesta urmează să fie lansată o nouă variantă a filmului, care se va numi Povestea personală a lui David Copperfield.

La fel ca romanul, filmul este despre povestea lui Copperfield, de la copilăria lui nefericită, cu tot parcursul lui până la a deveni scriitor. Producția anunță să fie o reeditare modernă a poveștii și este regizată de Armando Iannuci. Rolul principal va fi jucat de nominalizatul la Oscar Dev Patel. Alte roluri importante vor fi jucate de Tilda Swinton, Gwendoline Christie și Hugh Laurie.

„Totdeauna simt o părere de rău la despărțirea de atâția vechi prieteni născuti în paginile mele… Nu se îndoiește nimeni că mă port ca un părinte drăgăstos cu toți copiii fanteziei mele. Dar, la fel ca mulți părinți drăgăstoși, port în adâncul sufletului chipul copilului meu preferat. Și numele acestuia este David Copperfield”, scria, în 1852, Charles Dickens în Cuvânt înainte la ediția a doua a romanului său.

Orice cititor s-a confruntat măcar o dată cu dificultatea de a citi o carte. Fie că e un volum cu prea multe pagini, fie că e plictisitoare sau că are termeni greu de înțeles, uneori chiar și operele de referință sunt cărți greu de terminat.

Unele dintre operele literare considerate de mare importanță sunt mult prea complicate, altele au niște formulări alambicate, iar în cazul altora te amețește mulțimea personajelor atât de tare, încât ajungi să le încurci. Cursivitatea lecturii depinde, evident, și de momentul în care citești cartea.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Am selectat câteva cărți greu de citit, bazându-ne pe experiențele mai multor cititori care s-au chinuit să ajungă la ultimele pagini sau nici nu au apucat să o facă, ci au lăsat cărțile deoparte.

7 cărți greu de terminat

1. Povestiri din Canterbury, de Geoffrey Chaucer

Povestirile din Canterbury sunt o colecție de povestiri amuzante și complexe, reprezentând și o sinteză a întregii literaturi medievale din Anglia. Din punct de vedere al construcției, Povestirile din Canterbury amintesc de Decameronul lui Boccaccio. Totuși, limba engleză medie pe care Ghaucer a folosit-o face cartea foarte greu de citit.

Engleza medie este denumirea dată de lingviștii istorici pentru diverse forme ale limbii engleze folosite între invazia normandă din 1066 și mijlocul secolului XV, adică în Evul Mediu Dezvoltat și Evul Mediu Târziu.

Geoffrey Chaucer a contribuit în mare măsură în dezvoltarea limbii engleze la rangul unei limbi literare.

2. Moby-Dick, de Herman Mellville

Deși subiectul cărții Moby Dick este foarte promovat, cartea în sine, constând în proză scrisă extrem de detaliat și cu multe referințe biblice și mitologice, cu o acțiune desfășurându-se într-un ritm lent, pot face ca această carte să nu capteze atenția prea ușor. E posibil să nu înțelegi mare lucru nici până la ultima pagină din cartea lui Herman Mellville.

3. Paradisul pierdut, de John Milton

Paradisul pierdut al lui John Milton este un poem epic publicat în 1667, deși fusese scris cu 10 ani mai devreme. Având ca temă păcatul originar, oprea este considerată una dintre cele mai importante cărți de limbă engleză, alături de opera lui Shakespeare.

Limbajul greoi, numeroasele referințe biblice și frazele lungi te pot face să renunți la jumătatea drumului.

4. Război și pace, de Lev Tolstoi

Război și pace e o carte extraordinară, dar e foarte lungă, are aproximativ 1.800 de pagini.  Acest lucru poate fi descurajator pentru orice cititor.

Mai mult decât atât, cartea lui Tolstoi este extrem de complexă, are o acțiune vastă și peste 500 de personaje, unele istorice, altele complet fictive.

În prim-plan se află două familii importante, Bolkonski și Rostov, de care naratorul se folosește pentru a descrie Rusia aflată în pragul unui amplu conflict cu Franța lui Napoleon Bonaparte.

5. Revolta lui Atlas, de Ayn Rand

Revolta lui Atlas poate fi o carte care-ți deschide ochii, dar ideile filosofice și politice prezentate în ea de către Ayn Rand pot fi greu de înțeles. Romanul folosește elemente de mister, romantism și science-fiction care pot să creeze confuzie oricărui cititor.

Cartea, care descrie o versiune distopică a Statelor Unite ale Americii, este și foarte lungă, având aproximativ 1.500 de pagini.

6. Ulise, de James Joyce

Chiar și cel mai experimentat cititor poate avea dificultăți când citește Ulise, de James Joyce. E deja un lucru cunoscut printre iubitorii de cărți că e unul dintre cele mai dificile romane, din cauza stilului lui James Joyce de a suprapune aluzii, a vocabularului bogat și a tehnicii fluxului conștiinței pe care autorul o folosește.

În mod ironic, tocmai pentru aceste elemente cartea este și una dintre cele mai apreciate în întreaga lume, iar cititorii care au reușit să o termine spun că a meritat efortul.

7. Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski

Mulți cititori au probleme în a termina operele literare care abundă în idei religioase sau filosofice. Ei bine, romanul Frații Karamazov le are pe amândouă. Cartea lui Dostoievski pe lista de cărți greu de terminat pentru că are multe idei complexe, cum ar fi lupta dintre bine și rău, conștiința umană, responsabilitatea morală și alte teme religioase scrise pe parcursul a 700 de pagini. Destul de mult pentru a provoca mulți cititori.

Cărțile cu “greutate”, ca cele scrise de Dostoievschi, James Joyce sau Kafka nu prea sunt de citit vara, când mintea-ți fuge pe te-miri-unde, în locuri cu soare, băuturi răcoritoare și multe zile de vacanță. Așa că e mai bine ca pe acestea să le păstrăm pentru la toamnă.

În zilele fierbinți de vară e bine să citești cărți mai accesibile. Am făcut o selecție de cărți ușor de citit vara – sunt perfecte pentru luat la plajă, pentru citit cât timp îți aștepți prietenii să ajungă la terasă, pe balcon dimineața, la cafea, într-un weekend la munte sau la țară. Sunt cărți ușor de citit în orice moment al zilei și foarte relaxante.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

7 cărți ușor de citit vara

1. Fiesta, de Ernest Hemingway

Ernest Hemingway nu înseamnă numai Bătrânul și marea, deși poate că aceasta este cea mai cunoscută operă a lui. Fiesta, cu titlul original The Sun Also Rises, este primul roman al celebrului autor. Fiesta este un roman în care e mult soare, se petrece și se bea mult, iar luptele cu tauri și complicațiile amoroase sunt descrise cu o simplitate memorabilă, în ritm alert.

Acțiune începe la Paris și se mută apoi la Pamplona, în Spania, unde cinci prieteni – patru bărbați și o femeie – merg să vadă luptele cu tauri, la fiesta. Două dintre personaje sunt mai importante: Jake Barnes este un jurnalist american în Paris, care fusese rănit în război. Brett Ashely este o tânără divorțată pe care și-o doresc toți bărbații, iar Barnes și-o dorește, poate, mai mult decât toți. El însă trebuie să se mulțumească cu a-i fi prieten și atât. Cartea este, într-o mare măsură, autobiografică.

2. Blândețea nopții, de F. Scott Fitzgerald

În anii ’20, pe vremea când cei mai sofisticați americani își petrec vacanțele pe riviera franceză, Dick Diver și familia lui nu fac excepție. Dick e un tânăr psihiatru extrem de carismatic, căsătorit cu o fostă pacientă dintr-un sanatoriu elvețian. Nicole moștenește o avere considerabilă, dar nu e doar femeia nebună și plină de bani. Pe riviera franceză ajunge și Rosemary Hoyt, o tânără și naivă actriță, care pică imediat sub vraja cuplului. Alături de ea, și alte personaje care duc o viață boemă sau promiscuă.

Deși tentațiile sunt mari și Dick și Rosemary devin amanți, iar Nicole pică, din când în când, pradă dezechilibrului psihic, cei doi soți se află mereu la granița dintre nebunie şi normalitate, dintre iubire şi moarte.

3. Dragoste în vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez

Dragoste în vremea holerei este una dintre cele mai frumoase şi emoţionante poveşti de dragoste din literatura universală.

La sfârșitul secolului al 19-lea, într-un mic oraș din Caraibe, un telegrafist sărac și o școlăriță fermecătoare își promit să se căsătorească și să trăiască o iubire veșnică. Vreme de trei ani, trăiesc doar unul pentru altul, dar, apoi, Fermina se căsătorește cu Juvenal Urbino, un doctor genial.

Florentino, care este iubitul înșelat, încearcă să-și facă un nume și o avere, ca să merite dragostea Ferminei, pe care o va iubi în secret în următorii 50 de ani, în ciuda celor 622 de relaţii amoroase pe care le are. După 50 de ani, soțul Ferminei moare, iar cei doi au șansa de a relua ce-au început cu jumătate de secol înainte.

4. Medeea și copiii ei, de Ludmila Ulițkaia

Familia Sinopli, la fel ca de alte familii de greci, armeni și evrei, stabilite initial în orașul Feodosia din Crimeea, s-au împrăștiat prin lume din cauza evenimentelor istorice. Însă odată cu relativa liniște apărută în plan politic, cei plecați încep să vină, vara, an de an, în casa bătrânei Medeea. Ea este singura care a rămas acasă.

Familiie vin însă cu tot cu copii, iar sub soarele fierbinte între tineri se înnoadă şi se deznoadă iubiri pasionale. Medeea, femeie fără copii, nu judecă această adunare zgomotoasă de rubedenii care se strâng în fiecare an în casa ei. De fapt, pare că Medeea însăși veghează asupra armoniei și atmosferei plăcute din casă, pentru că toată lumea e veselă și își aduce aminte să trăiască acolo, indiferent de ce s-ar întâmpla în restul anului în viețile lor.

Medeea și copiii ei o să-ți trezeescă nostalgia după vacanțele din copilărie, când știai că vor veni zilele alea lungi și pline de vacanță, cu plimbări și timp de rătăcit la mare sau la țară, cu mâncare simplă și bună: “Pe urmă a așezat mâncarea pe masă, au mâncat cartofi mirosind a gaz și brânză de capră, ea a vrut de câteva ori să se ridice și să plece, dar a tot amânat, nu știa nici ea de ce”.

Romanul Medeea și copiii ei, al Ludmilei Uliţkaia, a fost tradus în peste 25 de limbi. Este o carte care emană un sentiment de liniște și pace, de parcă toți am putea să redevenim copii măcar în zilele de vară, când plecăm din rutina de zi cu zi în vacanțe cu peisaje de vis.

5. Muzeul inocenţei, de Orhan Pamuk

Deși e o poveste de dragoste în stil turcesc, Muzeul inocenței nu este un simplu roman de dragoste. În spatele poveștii de dragoste dintre Kemal și Füsun se află tabuurile și restricțiile societății tradiționaliste din Turcia, care încearcă să se deschidă timid către occident. Cel care citește această carte va descoperi farmecul Istanbulului anilor ’70-’80, în paralel cu dragostea obsedantă a lui Kemal pentru frumaosa Füsun, căreia îi dedică un muzeu al inocenței, în care expune tot felul de obiecte care au legătură cu aceasta: lucruri pe care Füsun le-a atins sau obiecte furate din casa părinților ei.

Obsesia lui Kemal este descrisă cu precizie, ajungând până la a număra 4213 mucuri de țigări pe care le-a fumat Füsun. Muzeul inocenței este o carte despre răbdare: răbdarea necesară pentru a iubi și răbdarea necesară pentru a parcurge toate detaliile romanului.

6. Aventuri solitare, de Octavian Paler

“Viaţa capătă sens doar prin ceea ce iubeşti şi prin suferinţa că ai la dispoziţie un timp limitat pentru a nu irosi această şansă. Restul e vulgaritate. Succes? Glorie? Singura glorie e un trup sănătos. Singurul succes care merită să fie râvnit e să trăieşti din plin şi ceea ce nu poţi obţine. Dacă nu, unica şansă e să fii idiot”, spune Octavian Paler în Aventuri Solitare.

Cartea e, de fapt, un jurnal plin de astfel de cugetări, având numeroase referiri la mitologia antică. Citind Aventurile, vei ajuge să cunoști nevoia de izolare a autorului, dar și dragostea lui pentru mare și soare. De asemenea, Paler descrie o croazieră a scriitorilor pe Marea Neagră și Marea Egee.

7. Rostește-i numele, de Francisco Goldman

Cartea lui Francisco Goldman ar putea fi descrisă simplu: o carte despre o dragoste zdrobitoare: “Niciodată în viața mea nu mai iubisem pe cineva atât de mult cât o iubisem pe Aura, nici măcar de departe, nici vreun părinte, frate ori vreo iubită anterioară, nici pe prima mea soție; poate nu iubisem pe nimeni cu adevărat înainte de Aura. Eram convins că o iubeam pe Aura așa cum trebuie un soț să-și iubească soția, în cel mai sacru mod conjugal și mult mai mult”.

Povestea este una reală, cel puțin atât de reală cum a trăit-o Francisco Goldman. În 2007, Aura Estrada, mult mai tânăra soție a prozatorului american Francisco Goldman are un accident la surf și moare, la 30 de ani. Familia Aurei îl învinuiește pe Francisco, soțul rămas în urmă și copleșit de durere. Rostește-i numele este cartea care a rezultat din amintirile și suferința lui.

Deși cartea se află de la început până la final sub semnul morții (moartea Aurei fiind anunțată de la începutul volumului), romanul este unul poetic și luminos. Pasajele în care Francisco și-o amintește pe Aura sunt calde, presărate de umor și tandrețe. Este portretul viu al unei povești de iubire pline de pasiune: “Însă era dormitorul nostru. Avea tavanele atât de înalte, încât, pentru a schimba un bec de la lustră, mă urcam pe o scară de un metru și jumătate, stăteam pe vârfuri pe ultima treaptă șubredă și mă întindeam cât de mult puteam, deși sfârșeam prin a mă îndoi în față, dând din mâini, chinuindu-mă să-mi găsesc echilibrul. Aura, care privea de la biroul ei din colț, zicea: – Semeni cu o pasăre”.

De obicei, citim autobiografia unui scriitor după ce am parcurs o parte importantă a operei sale literare. O facem pentru că vrem să înțelegem mai bine contextul în care a creat, pentru a afla detalii picante despre viața lui intimă, pentru a afla detalii despre epoca în care a trăit sau punctul său de vedere în legătură cu cei care i-au fost contemporani. Jurnalele sunt, într-o anumită măsură, relatări istorice, dar sunt relatări subiective. De aceea, este interesant să citești cărți de memorii ale unor autori care au trăit în același timp istoric, pentru a vedea cum au înțeles și relatat diferit aceleași fapte.

Am selectat cinci cărți de memorii care – credem noi – te vor ajuta să-ți faci o imagine mai amplă asupra României interbelice, în special a mediului literar, dar și despre viața trăită în comunism de unele personalități ale vremii.

5 cărți de memorii pe care să nu le ratezi

Memorii (1907-1960), de Mircea Eliade

Mircea Eliade (1907 – 1986), celebru pentru operele Maitrey, Romanul adolescentului miop sau Nuntă în cer, nu a fost un simplu scriitor, ci și istoric al religiilor și filosof.

Are mai multe opere memorialistice, inclusiv Jurnalul adolescentului miop, însă ne vom opri puțin asupra Memoriilor sale, care cuprind amintirile sale cele mai timpurii și până la 1960. Memoriile încep simplu, cu amintirile unui copil aparent simplu: “M-am născut la București, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi). Fratele meu, Nicolae Remus, se născuse cu un an înainte, iar după patru ani a venit pe lume Cornelia. Tatăl meu era moldovean din Tecuci…”.

Ușor-ușor, copilul Mircea devine adolescentul miop, mereu cu nasul în cărți, apoi tânărul Eliade și scriitorul Eliade, înconjurat de elitele intelectualilor români din perioada interbelică. Memoriile lui Eliade sunt, totodată, o istorie a Bucureștiului interbelic, o plimbare pe străzile Mântuleasa, Melodiei, Domniței, Călărași și nu numai, o frântură de război, o istorisire a evoluției literare și filosofice din perioada interbelică, extrem de multe referiri la opere literare și multe detalii despre contemporanii săi, de la Nae Ionescu la Mircea Vulcănescu, de la Constantin Noica la Mihail Sebastian, Haig Acterian și Marietta Sadova. Afli, din Memorii, cum a ajuns să scrie Maitrey și cum a studiat filosofia indiană, dar și detalii din viața personală a scriitorului.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Jurnal (1935-1944), de Mihail Sebastian

Mihail Sebastian (1907 – 1945), al cărui nume real a fost Iosif Hechter, fiind evreu, a scris roman, dramaturgie și critică literară.

Jurnalul său a fost publicat postum, abia în 1996, și pune cap la cap caietele cu notițe autobiografice ale scriitorului din perioada 1935-1944. Dincolo de povestea de dragoste neîmpărtășită dintre Sebastian și Leny Caler (și ea evreică), o femeie dorită de mulți bărbați, Jurnalul este mult mai mult decât atât.

E povestea lumii artistice din perioada interbelică și a celui de-Al Doilea Război Mondial, unde îi găsim cam pe-aceiași intelectuali din Memoriile lui Eliade. E interesantă perspectiva lui Sebastian, care s-ar putea să deconstruiască, într-o anumită măsură, imaginea idilică a lui Mircea Eliade și a altor scriitori ai vremii, cum ar fi Camil Petrescu. Jurnalul e impresionant prin relatarea discuțiilor interminabile despre politică, antisemitism și literatură. Sebastian îmbină într-un mod inedit povestiri despre bombardamente și morți cu notițe despre muzica clasică pe care o asculta.

Jurnalul unei fete greu de mulțumit, de Jeni Acterian

Jeni Acterian (1916 – 1958), sora scriitorilor Arșavir Acterian și a lui Haig Acterian, a luat și ea parte la viața artistică din România interbelică. De origine armeană, Jeni Acterian a fost regizoare și teatrolog. Nu a scris literatură, dar Jurnalul său, publicat postum cu acordul lui Arșavir Acterian (la mai bine de 30 de ani de la moartea autoarei jurnalului), este o operă de referință.

Jurnalul unei fete greu de mulțumit începe când Jeni avea 16 ani. O cititoare vorace și o tânără savuroasă, de o inteligență sclipitoare. Ba trăiește alert, ba se plictisește de moarte: “Ca să fiu sinceră, mă plictiseam şi cum, când te plictiseşti, cauţi cu disperare să plictiseşti altă persoană şi cum nimeni altul afară de mine nu se găsea acasă, am luat în mâna acest caiet şi m-am apucat – precum se vede – să plictisesc “eul” meu viitor””. Uneori, Jeni scria despre sine folosind masculinul.

O vei cunoaște pe Jeni atât din descrierea preocupărilor ei banale, ca ale oricărei tinere, cum este grija pentru siluetă sau teama de examene, cât și prin felul în care îi descrie pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Țutea, Marietta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Emil Botta sau Mihail Sebastian. Pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și alți universitari celebri în epocă i-a ascultat conferențiind și comentează despre ei cu admirație sau cu sarcasm.

Nu se arată impresionată de opera lui Eliade, deși îl consideră un scriitor bun, dar e impresionată de Virginia Woolf. Dacă ea poate fi asemănată lui Eliade prin volumul impresionant al lecturilor sale, unele idei o pot asemăna lui Cioran: “Nu pot admite existenţa lui Dumnezeu dacă ea nu implică nemurirea mea. Asta mi-ar cere o dezinteresare de mine însumi, o umilinţă pe care n-o am. Mai corect spus: faptul că Dumnezeu există nu mă interesează decât dacă şi eu exist. Dacă eu voi muri, existenţa sau non-existenţa lui Dumnezeu devine un lucru complet indiferent şi neinteresant. Ce legătură mai pot avea eu cu orişice fel de realitate care ar mai putea fi dacă eu nu voi mai fi!”.

Dealtfel, Jeni Acterian privește cu ochi critici – sau chiar cu cinism – cam tot ce o înconjoară.

Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt (1912 – 1989) a fost scriitor, critic literar, eseist, jurist, și publicist. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava. Și-a luat numele de fratele Nicolae și, după ce a fost eliberat, s-a călugărit.

Ce s-a întâmplat, de fapt? După ce Constantin Noica este arestat de autoritățile comuniste în 1958, Steinhardt este chemat la Securitate și este înștiințat că, dacă nu va depune mărturie împotriva lui Noica, va fi și el anchetat. Ceea ce s-a și întâmplat, pentru că Stenhardt a respins propunerea Securității și a fost condamnat la 13 ani de muncă silnică. Așa începe și Jurnalul fericirii.

Totuși, Jurnalul lui Steinhardt nu urmărește o ordine cronologică a întâmplărilor. Ba ești pe străzile Londrei anilor ’30, ba în întunecimea celulelor din Gherla. Volumul abundă în referințe filosofice și literare, la fel ca celelalte cărți de memorii de mai sus.

Cartea este un document istoric plin de vorbe de duh, iar Steinhardt prezintă tot felul de probleme din unghiuri diferite, despre care nici nu ai fi crezut că există. Cum reușește? În închisoare totul se simplifică, pentru că totul se reduce la a supraviețui, de preferat lucid.

“Am intrat în închisoare orb (cu vagi strafulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a­l risipi) și ies cu ochii deschiși; am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le­am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi”, spunea Nicolae Steinhardt.

Amintiri din Pribegie, de Neagu Djuvara

„Amintiri din pribegie este o carte pe care nici cel mai posmăgit cititor nu o poate lăsa din mână. Ajunge să o deschidă şi rămâne captiv, hipnotizat de atâtea peripeţii, lumi şi personaje”

Neagu Djuvara (1916 – 2018) a fost istoric, diplomat, filosof, jurnalist și romancier. Amintirile din Pribegie sunt împărțite în patru mari capitole: Refugiat politic în Apus 1948-1961, În Africa subsahariană 1961-1984, Intermezzo la Paris 1984-89, Şocul întoarcerii în ţară (după 1990).

Cu talent de povestitor înnăscut, Neagu Djuvara a îmbinat oralitatea cu precizia faptului istoric. „Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaşte singur că a fost mereu însoţit, în momentele decisive, de un «noroc» salutar”, spunea Andrei Pleșu.

Obișnuiești să mergi la teatru? Dacă nu, ar fi bine să încerci această experianță. Dacă da, de câte ori ai urmărit spectacolul în cunoștință de cauză, adică știind textul piesei? Eu una, recunosc, foarte rar citesc teatru. De ce, n-aș putea spune. Prima piesă la care m-am încăpățânat să nu merg înainte de a citi cartea este Faust, scrisă de Johann Wolfgang von Goethe și regizată într-o formulă uluitoare de către Silviu Purcărete într-o hală din Sibiu.

Dar sunt multe piese de teatru pe care merită să le citești, iar multe dintre ele s-au jucat sau încă se joacă pe scenele teatrelor din România. Îți recomandăm să citești teatru! Iată aici și câteva recomandări de piese de teatru:

7 piese de teatru pe care să le citești, indiferent că ai văzut sau nu spectacolele 

1. Un tramvai numit Dorință, de Tennessee Williams

Piesa Un tramvai numit Dorinţă a fost scrisă în 1947 şi premiată în 1948 cu Premiul Pulitzer pentru teatru. De atunci, a fost montată aproape fără întrerupere pe scenele americane şi s-a bucurat de interesul constant al oamenilor de teatru din întreaga lume. La noi, o poți vedea la Teatrul Odeon și la Teatrul Metropolis – puneri în scenă diferite.

Intriga piesei se învârte în jurul conflictului ideologic și cultural dintre Blanche DuBois, care afișează o prețiozitate dusă până la ridicol, și Stanley Kowalski, un reprezentant al clasei muncitoare.

„Un tramvai numit Dorință ni-l dezvăluie pe Tennessee Williams ca pe un dramaturg cu adevărat poetic, ce dovedește o cunoaștere onestă și desăvârșită a naturii umane, precum și o profundă compasiune“, nota The New York Times.

2. Pescărușul, de Anton Cehov

Pescărușul lui Anton Cehov a fost pus în scenă în repetate rânduri, părând că este una dintre piesele de teatru atemporale. Poți vedea piesa la Teatrul Odeon, la Unteatru (în regia lui Andrei Șerban) sau la Teatrul Mic.

Tânărul Konstantin Treplev vrea să scrie piese de teatru experimentale, mama lui e narcisica Irina Arkadina – o actriță prinsă într-o poveste amoroasă cu faimosul scriitor Trigorin care, în schimb, face o pasiune pentru ingenua Nina, iubita lui Konstantin, și ea dornică să devină actriță. Visele tuturor se năruie, nimeni nu câștigă, dar piesa merită citită de la cap la coadă. Piesa de teatru e parcursă de o tandrețe nesfârșită în încercarea de a portretiza iubirea, speranța și idealismul.

3. Ce zile frumoase!, de Samuel Beckett

O femeie de vârstă mijlocie, Winnie, se scufundă încet într-o movilă de pământ sub un soare nimicitor. Mai întâi până la talie, apoi până la gât. Alături, liber să se mişte se află taciturnul Willie, soţul ei. Între soneria de trezire și ora de culcare, Winnie începe o nouă zi, în care încearcă să supraviețioască. Încearcă să facă pace cu sine și să-și gestioneze resursele prețioase, inspectându-și nimicurile din geantă: periuța de dinți, rujul, oglinda și mai ales revolverul. E un monolog liric, un eseu teatral despre trecerea timpului şi efectul pe care aceasta îl are asupra condiţiei umane.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

4. Moartea unui comis-voiajor, de Arthur Miller

Am văzut Moartea unui comis-voiajor la Teatrul Bulandra, în regia lui Felix Alexa și cu Victor Rebengiuc în rol principal. Piesa s-a jucat și la Teatrul Național din București, cu Virgil Ogășanu în rol principal, dar și la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași.

Moartea unui comis-voiajor este o tragedie scrisă de Arthur Miller, piesă de teatru considerată cea mai importantă lucrare a autorului, fiind distinsă cu Premiul Pulitzer în 1949, mai multe premii Tony și Drama Desk. După ce si-a petrecut întreaga viață în căutarea visului american, dar departe de a ajunge la succes sau bunăstare, Willy Loman a ajuns și bătrân, și în pragul concedierii. Își caută mereu scuze, atât față de el, cât și față de familie.

Citește piesa, chiar dacă ai văzut spectacolul! Nu se știe ce noi senzații vei trăi în legătură cu declinul mediocrului Willy Loman.

5. Unchiul Vanea, de Anton Cehov

Tot la Bulandra se joacă și Unchiul Vanea, în regia lui Yuri Kordonsky și cu Horațiu Mălăele în rol principal.

Toate operele lui Cehov sunt piese de teatru de o atentă observație, în care găsești deopotrivă comedie și tragedie. E o piesă în care se discută mult, în care apar tot felul de intrigi, iar atmosfera din casa în care se întâlnesc personajele devine tot mai grea.

6. Omul pernă, de Martin McDonagh

Îți place umorul negru? Gândește-te la cea mai neagră comedie și multiplic-o de câteva ori, ca să îți imaginezi efectul piesei Omul-pernă. E povestea unui scriitor anonim de proză scurtă care e interogat de doi polițiști în legătură cu nuvelele sale, care conțin scene de cruzime care sunt asociate unor crime din oraș. Martin McDonagh îmbină suspansul lui Hitchcock cu umorul lui Tarantino într-o piesă în care fiecare personaj este, pe rând, povestitor. Piesa este o poveste cu răsturnări de situație, în care imaginarul se confundă cu realitatea, iar personajele nu sunt nici pe departe ceea ce par a fi. Omul pernă se joacă la Teatrul Act din București.

7. Hamlet, de William Shakespeare

N-ai citit Hamlet? Nu e nimic, nu e deloc târziu să o faci! De fapt, nici eu nu am citit piesa, deși am văzut două puneri în scenă până acum. Și, chiar și înainte de asta, celebra replică “A fi sau a nu fi? Aceasta-i întrebarea” nu îmi era deloc străină.

Hamlet este una dintre capodoperele lui William Shakespeare. Deși prima reprezentație datează din jurul anului 1600, textul tragediei a fost publicat pentru prima oară abia în 1603.

Prințul Hamlet e bântuit de fantoma tatălui său și i se spune să-i răzbune moartea. Ca să poată face asta, el pune la cale o piesă de teatru pentru unchiul lui, Claudius, care și-a ucis fratele, adică pe rege.

Hamlet se joacă la Teatrele Odeon și Metropolis din Capitală și la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu.

Intră AICI pentru a accesa raftul nostru cu piese de teatru. 

După ce, săptămâna trecută, o pagină dintr-un roman scris de Abdullah Șevki a fost distribuit pe Twitter, Ministerul turc al Culturii și Turismului a declarat că a depus o plângere penală împotriva scriitorului. Conform presei din Turcia, citate de The Guardian, pasajul din Abdullah Șevki era scris la persoana întâi și se referea la atacul unui pedofil asupra unui copil. Cartea a fost interzisă, iar autorul a fost acuzat de abuz asupra copiilor și incitare la acte criminale. Ulterior, Şevki și editorul său au fost reținuți.

După acest incident, utilizatorii de rețele sociale au distribuit pasaje din cărțile altor autori, printre care Elif Shafak și Ayşe Kulin. Autoritățile din Turcia au acționat în consecință, acuzând autorii respectivi, care au tratat în paginile cărților lor subiecte legate de abuzul asupra copiilor sau violența sexuală, că ar încuraja aceste practici.

Elif Shafak – autoarea romanelor Lapte negru, Bastarda Istanbulului, Onoare, Cele patruzeci de legi ale iubirii, Cele trei fiice ale Evei – a spus că a primit sute de mesaje abuzive în ultima perioadă, după publicarea pe rețelele de socializare a unor pasaje din cărțile sale. Un procuror a cerut examinarea cărților sale, în special a romanelor Privirea și Cele trei fiice ale Evei.

„Vor să investigheze orice pasaj despre abuz sexual asupra copiilor din literatura turcă. Ironia este faptul că Turcia e o țară în care avem un număr în creștere al cazurilor de violență sexuală asupra femeilor și copiilor. Instanțele din Turcia nu iau măsuri, legile nu s-au schimbat. Deci, într-o țară în care e nevoie de măsuri urgente împotriva violenței sexuale, ei persecută scriitorii. E cea mai mare tragedie, a devenit un fel de vânătoare de vrăjitoare”, a declarat Elif Shafak.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Antonia Byatt, directorul English PEN – o organizație care susține libertatea de expresie și literatura – spune că organizația este profund îngrijorată în legătură cu amenințările la adresa lui Elif Shafak. „E o scriitoare extrem de talentată și nu ar trebui să fie o crimă să scrii ficțiune sau să comentezi lumea în care trăim. Libertatea de expresie în Turcia este pusă serios sub amenințare. Prea mulți sciitori sunt închiși, iar alții sunt forțați să meargă în exil”, a spus Antonia Byatt.

Ce cărți de Elif Shafak să citești

Bastarda Istanbulului

Bastarda Istanbulului urmărește povestea a două tinere, Asya Kazanci, o adolescentă de 19 ani care locuiește în Istanbul, și Armanoush (Amy), care locuiește în Statele Unite ale Americii. Principala frământare a Asyei, care se derulează pe parcursul întregului roman, este că nu cunoaște identitatea tatălui său. Poveștile celor două tinere se întrepătrund și duc la descoperirea unuia dintre cele mai mari secrete din familia Kazaci.

În 2006, Shafak a fost judecată și achitată, după ce a fost acuzată pentru că a „ofensat identitatea turcă”, pentru că procurorii au observat că un personaj din romanul Bastarda Istanbulului s-a referit la masacrarea armenilor în Primul Război Mondial ca fiind genocid.

Shafak a recunoscut că, în unele din operele sale de ficțiune, există scene de abuz sexual, dar a respins total idea că ar încuraja astfel de practici. “Autoritățile nu fac diferența. Dacă un autor scrie despre aceste subiecte – pedofilie, violență sexuală, hărțuire sexuală – aceste pasaje sunt scoase din context, ca și când ai susține hărțuirea. Însă, de fapt, este invers. Toată viața mea am luptat pentru drepturile femeilor, ale copiilor și ale minorităților. Așadar, pentru mine aceste acuzații sunt complet lipsite de fundament. Și, de asemenea, înseamnă că scriitorii nu mai pot să scrie despre aceste subiecte”, a spus Shafak.

Cele trei fiice ale Evei

În Cele trei fiice ale Evei, Elif Shafak explorează conflictul dintre secularism și credință prin intermediul a trei femei. Mona e o americancă de origine egipteană atașată de religia sa, Shirin e o englezoaică iraniană atee și Peri e turcoaică, dar una care a crescut între o mamă religioasă și un tată liberal. Cele trei sunt studente la prestigioasa universitate Oxford și participă la seminariile profesorului Azur, un profesor controversat, care încearcă să le formeze gândirea critică și să le schimbe perspectiva despre lume.

Lapte negru

Lapte negru e povestea unei femei care s-a identificat cu scrisul de când se știe, dar a cărei ordine interioară e schimbată în momentul în care devine mamă.

De fapt, este vorba despre faptul că, după ce a născut, Elif Shafak a făcut depresie post-partum, iar Lapte negru e o carte scrisă ca o formă de terapie. E, pe de o parte, despre lupta ei cu depresia şi, pe de altă parte, despre viaţa ei de dinainte de a deveni mama. Este despre dorinţe contradictorii prin care multe femei trec, atunci când oscilează între viața de mamă și cea de femeie, indiferent ce carieră ar urma.

Îți poți imagina că Sigmund Freud – pionierul psihanalizei – a recunoscut că metodele sale nu erau aplicabile personajelor din cărțile lui Feodor Dostoievski? Kafka a simțit o conexiune puternică în legătură cu Dostoievski și i-a citit fragmente din Adolescentul prietenului său Max Brod, care mai târziu a spus că cel de-al cincilea capitol al acestei nuvele a influențat stilul lui Kafka.

James Joyce l-a lăudat pe Dostoievski: „el este bărbatul care, mai mult decât oricine altcineva, a creat proză modernă”.

Virginia Woolf a asemănat romanele lui Dostoievski cu vârtejuri clocotitoare și furtuni de nisip, spunând că sunt compuse din toate lucrurile care țin de suflet. „Suntem – împotriva voinței noastre – atrași, orbiți, sufocați și, în același timp, umpluți un extaz amețitor”, a mai spus ea.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Gabriel García Márquez și Haruki Murakami au fost, amândoi, fanii lui Feodor Dostoievski în tinerețe. Probabil că singurul care nu a recunoscut măreția autorului rus a fost Vladimir Nabokov, notează publicația online Russia Beyond. Dar iată care sunt scriitorii cei mai influențați de Feodor Dostoievski.

5 scriitori influențați de Feodor Dostoievski

1. William Faulkner

Romancierul american William Faulkner l-a menționat pe Dostoievski ca fiind cea mai mare influență literară a sa, numindu-l alături de Biblie și de Shakespeare. Dintre toate cărțile, romanul Frații Karamazov a influențat cel mai mult opera lui Faulkner, fiind, dealtfel, o carte pe care a recitit-o des. „La fel ca Dostoievski, Faulkner a fost interesat să studieze crizele de personalitate”, a spus Robert Hamblin, expert în literatura lui Faulkner.

2. Friedrich Nietzsche

Unii experți consideră că lucrarea lui Dostoievski Însemnări din subterană este jurnalul unui bărbat furios și unul dintre primele exemple de existențialism. Și, chiar dacă Søren Kierkegaard este tatăl filosofiei moderne, romancierul rus a avut o influență majoră asupra unora dintre cele mai luminate minți, cum ar fi Jean-Paul Sartre și Friedrich Nietzsche, care au considerat Însemnări din subterană o lucrare psihologică măreață.

Nietzsche a avut un mare interes pentru literatura rusă și a citit Pușkin, Lermontov și Gogol. L-a menționat pe Dostoievski drept una dintre cele mai fericite descoperiri din viața sa. Există chiar o legendă care spune că Nietzsche a citit Umiliți și obidiți cu lacrimi în ochi. Nu se știe dacă a fost chiar așa, dar este cert faptul că filosoful german și-a exprimat respectul față de Dostoievski după ce a citit cartea.

3. Jean-Paul Sartre

„Dostoievski a scris cândva: „Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci totul ar fi permis”, iar acesta este punctul de start pentru existențialism” – așa scrie Jean-Paul Sartre în opera Existențialismul este un umanism. Fraza lui Dostoievski este un sumar al viziunii anticlericale a lui Ivan Karamazov. În interpretarea lui Sartre, înseamnă că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci oamenii ar fi responsabili pentru tot, fără șansa de a putea cere iertarea supremă.

Dar literatura rusă a încercat să înțeleagă umanitatea cu mult înainte de apariția existențialismului. Dostoievski a încerat să rezolve misterul responsabilității umane și divine, iar exemplele sunt Raskolnikov din Crimă și pedeapsă, Stavrogin din Demonii și Ivan Karamazov din Frații Karamazov.

4. Ernest Hemingway

Atitudinea lui Ernest Hemingway față de Dostoievski este reflectată în Sărbătoarea continuă. „În Dostoievski sunt lucruri pe care poți să le crezi și lucruri de necrezut, dar sunt și unele atât de adevărate încât te schimbă pe măsură ce le citești. Fragilitate și nebunie, răutate și sfințenie, dar și nebunia jocurilor de noroc se găsesc în opera lui, așa cum găsești peisaje și drumuri la Turgheniev și mișcări de trupe și ofițeri în luptele lui Tolstoi”.

După ce Hemingway a făcut o afirmație controversată, spunând că se miră cum Dostoievski a reușit să scrie atât de prost și să te facă, totuși, să ai sentimente atât de adânci, mai mulți experți în literatură din Rusia au suspectat că acesta ar fi fost invidios.

5. Orhan Pamuk

Scriitorul turc Orhan Pamuk a spus că, deși Tolstoi e un romancier mai bun, el a fost mai influențat de Dostoievski. Aflat la Sankt Petersburg, Pamuk a spus că, atunci când a citit pentru prima dată Frații Karamazov, a realizat că viața i s-a schimbat complet. Autorul a mai spus că a simțit cum Dostoievski a vorbit direct cu el, dezvăluindu-i despre oameni și viață ceva ce nimeni altcineva nu știa.

La 20 de ani, Pamuk a citit unul dintre cele mai bune romane politice, Demonii, și a fost uimit și înspăimântat în același timp. Nimic din ceea ce citise anterior nu îi lăsase o impresie atât de puternică. A fost șocat de cât de puternică poate fi pasiunea cuiva pentru putere și, în același timp, a fost uimit de capacitatea cuiva de a ierta și de nevoia de a avea credință. Pofta pentru toate lucrurile murdare și sfinte în același timp – aceste lucruri l-au făcut pe Pamuk să reflecteze profund.

Arnold Samuelson avea 22 de ani, se născuse în statul Dakota de Nord, părinții lui fiind imigranți norvegieni, și făcuse Jurnalism la Universitatea din Minnesota. A refuzat să plătească cei cinci dolari care reprezentau taxa pentru ridicarea diplomei de absolvent și, după facultate, a început să călătorească prin țară. A vândut câteva povestiri rezultate din călătoriile sale ziarului Sunday Minneapolis Tribune.

În aprilie 1934, Samuelson se întorsese în Minnesota când a citit o povestire de-a lui Ernest Hemingway (One Trip Across) în Cosmopolitan. A fost atât de impresionat de text, încât a decis să meargă 3.200 de kilometri ca să-l cunoască pe Hemingway și să-i ceară sfatul.

„Părea un lucru nebunesc, dar un hoinar de 22 de ani, aflat în perioada Marii Depresiuni, nu avea nevoie de prea multe motive ca să facă ceva”, a spus Samuelson mai târziu.

Întâlnirea lui Samuelson cu Hemingway

Când a ajuns în Key West, Florida – locul unde trăia Ernest Hemingway – Samuelson a realizat că acolo erau vremuri grele. Se pescuia puțin, iar cele mai multe fabrici de țigări se închiseseră. În prima noapte, s-a dus să doarmă pe chei, cu rucsacul pe post de pernă. Câteva ore mai târziu, un polițist l-a trezit și l-a invitat să doarmă în arest. După prima noapte petrecută în închisoarea plină de țânțari, a plecat în căutarea celui mai cunoscut locuitor al orașului.

Casa lui Ernest Hemingway din Key West, Florida

„Când am bătut la ușa lui Ernest Hemingway, a ieșit din casă și stătea în fața mea, înfricoșător și contrariat, așteptând să spun ceva. Nu aveam nimic de spus, nu puteam să scot un cuvânt din ceea ce îmi pregătisem de spus. „Ce vrei?”, m-a întrebat”, a povestit ulterior Samuelson. „Am citit povestirea ta din Cosmopolitan și am venit din Minneapolis ca să te văd”. Hemingway a părut că se relaxează, apoi i-a spus tânărului să revină a doua zi, la 1.30 după amiaza. Așa că Samuelson a mai dormit o noapte în arest, iar a doua zi s-a dus din nou acasă la Hemingway, care stătea pe verandă, purtând pantaloni kaki și papuci de casă. Avea alături un pahar de whiskey și ziarul New York Times. Cei doi au început să vorbească, pornind de la nuvela din Cosmopolitan, iar apoi Samuelson i-a mărturisit lui Hemingway încercările lui eșuate de a scrie ficțiune.

Hemingway i-a dat câteva sfaturi lui Samuelson, cum ar fi să nu scrie prea mult deodată. Să lase ceva și pentru ziua următoare și să se oprească din scris chiar când ajunge la un punct de interes unde știe cum vor continua lucrurile, ca să știe de unde să înceapă a doua zi.

Ernest Hemingway l-a mai sfătuit pe Samuelson să evite scriitorii contemporani și să concureze numai cu cei care au murit și a căror operă a trecut testul timpului. Apoi, Hemingway l-a întrebat pe tânărul cu aspirații de scriitor ce autori îi plac și l-a întrebat dacă a citit Război și pace. Când a auzit că nu, Hemingway a spus: „E o carte al dracului de bună, ar trebui să o citești. Îți voi face o listă de cărți pe care ar trebui să le citești”.

Apoi, celebrul scriitor i-a pus pe hârtie lui Samuelson o listă pe care a trecut două nuvele și 14 romane.

Cărți recomandate de Ernest Hemingway

• Hotelul albastru, de Stephen Crane
• Barca deschisă, de Stephen Crane
• Doamna Bovary, de Gustave Flaubert
• Oameni din Dublin, de James Joyce
• Roșu și Negru, de Stendhal
• Robie, de Somerset Maugham
• Anna Karenina, de Lev Tolstoi
• Război și pace, de Lev Tolstoi
• Casa Buddenbrook, de Thomas Mann
• Hail and Farewell, de George Moore
• Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski
• The Oxford Book of English Verse – o antologie de poezie engleză
• Camera imensă, de E.E. Cummings
• La răscruce de vânturi, de Emily Brontë
• Far Away and Long Ago, de W.H. Hudson
• Americanul, de Henry James

Apoi, Hemingway a luat din biblioteca sa o colecție de nuvele scrise de Stephen Crane și i-a oferit-o lui Samuelson. I-a mai dăruit și un volum din romanul său Adio, arme. „Aș vrea să mi-o trimiți înapoi după ce o termini, e singura pe care o mai am din această ediție”, a spus Ernest Hemingway.

Samuelson a luat cărțile și s-a dus să doarmă în arest pentru o ultimă noapte. A doua zi, la prânz, a terminat cartea Adio, arme, așa că s-a dus să i-o înapoieze lui Hemingway. În mod surprinzător, scriitorul l-a întrebat pe Samuelson dacă ar accepta să aibă grijă de barca lui, să doarmă în ea și să o mențină curată, pentru un dolar pe zi, având astfel timp și să scrie. Astfel a început aventura de un an a lui Arnold Samuelson ca asistent al lui Hemingway, din care a rezultat cartea de memorii Cu Hemingway: Un an în Key West și Cuba.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ